Gabriel Ștrempel a fost unul dintre cei care în cultura română au purtat arșița și zăduful celor mai grei ani, de la instaurarea comunismului pînă la sfîrșitul său și pînă la transformarea acestuia într-un ateism militant care desfide sufletul și tot ceea ce îi aduce sufletului bucurie. Angajat la Biblioteca Academiei la începuturile bolșevismului, s-a format în umbra giganților culturii interbelice de la noi (despre care deseori îmi povestea apoftegme pe care, din păcate, nu am apucat să le scriu vreodată) și a rămas pentru decenii și generații întregi purtătorul de stindard al unei lupte despre care nu s-a vorbit decît arareori: lupta pentru descoperirea și afirmarea geniului spiritualității din literatura română veche.
În toamna lui 1996 i-am dus (de la Părintele Ioanichie Bălan) primele cărți apărute sub titlul "Ne vorbește Părintele Cleopa". Și îmi spune:
- Acesta este acel Cleopa care ținea predici în anii 1950 de rămînea toată lumea în uimire?
- Da, acela este.
- Ce mă bucur! Să mă pomenească și pe mine.
De-a lungul anilor, i-am cercetat deseori biroul de la Biblioteca Academiei. Cînd era în putere, îl vedeam trecînd prin sala de studiu a cărților rare și manuscriselor, ca pe un părinte grijuliu, dornic să observe cine a mai venit să îi cerceteze pe "copiii" săi și privind cumva șotios, cu coada ochiului, la cei care reveneau cu statornicie în sală.
Cataloagele scrise de către academicianul Gabriel Ștrempel au fost poate cel mai eficient instrument de lucru pentru codicologia românească și vor rămâne un standard recunoscut pentru toți cei ce vreodată se vor apleca asupra literaturii române vechi.
Foarte des îi făceam cîte o vizită la birou să îl întreb cu privire la diferite manuscrise sau evenimente și personaje istorice. De la o vreme, văzînd preocupările mele și insistența pe anumiți traducători sau copiști din școala Sfîntului Paisie Velicicovschi, a început o mică colaborare dedicată lor. Voia să știe și să înțeleagă cît mai mult despre "copiii" - manuscrisele - cărora le dedicase întreaga sa viață; manuscrisele monahale reprezintă mai mult de jumătate din fondul de manuscrise al Academiei Române.
M-am bucurat enorm cînd părintele Mihail Stanciu de la Antim l-a contactat pentru a lucra împreună la opera omiletică a Sfîntului Antim Ivireanul (de care ambii fuseseră foarte atașați). A început atunci o colaborare cu roade vrednice pentru întreaga Biserică.
M-a încurajat în toate proiectele mele, de-a lungul acestor frumoși ani. L-am invitat la lansarea Patericului Egyptean (survenită și în urma cercetării celor 75 de manuscrise din Biblioteca Academiei cu conținut paterical, manuscrise mult prea puțin cunoscute și cercetate), ca principal vorbitor, în Ianuarie 2012, și m-a refuzat cu regret: "Ce rău îmi pare! Dacă eram cu doi ani mai tînăr, să mă fi putut ține pe picioare, aș fi venit... cheamă-l pe profesorul Dan Zamfirescu."
Discuție de prin anul 2000:
- Părinte, eu sînt ortodox și merg în fiecare Duminică la slujbă. De cîțiva ani încoace la Patriarhie a început să se cînte muzică psaltică și sînt niște psalți care încearcă partituri cu totul străine urechii mele. Ce-i cu muzica asta?
- Domnule profesor, este reînvierea unor cîntări și a unui duh de evlavie care pînă de curînd se mai găsea doar în manuscrisele pe care le-ați catalogat cu ani în urmă. Psalții sînt și ei la început, se luptă cu tot sufletul lor să împodobească slujbele cu aceste comori cu totul uitate de atîtea decenii.
- Poate scrii ceva despre ele, căci manuscrisele psaltice sînt cele mai puțin cercetate din Biblioteca Academiei. Eu am scris în descrierea lor doar niște nume, fără să știu la ce mă uit în psaltichiile acestea.
De fiecare dată cînd ne vedeam, la interval de cîteva luni, mă întreba zîmbind:
- Te-au făcut episcop? Că tare mi-aș dori să am un ierarh cu care să pot vorbi despre comorile trecutului nostru și despre provocările prezentului...
Dumnezeu să îl odihnească întru Împărăția Sa pe acest prieten al Sfinților Săi!