În Levant, creștinismul este batjocorit și răstignit cu complicitatea dezgustătoare a Occidentului, la fel cum, în urmă cu 2000 de ani, tâlharul a fost preferat Mântuitorului.

Un editorial de Declan Hayes, publicat de Strategic Culture, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Deși am revenit de multe ori de atunci, am ajuns pentru prima oară în legendarul sat sirian Maaloula, în după amiaza duminicii Paștelui, pe 20 aprilie 2014, la doar câteva ore după ce eroii Armatei Arabe Siriene îl eliberaseră de noii conducători ai Siriei, cei care le răpiseră pe călugărițele din Maaloula și jefuiseră și vandalizaseră moaștele sale neprețuite.

Am organizat ceea ce a fost, până azi, cea mai mare manifestare de solidaritate cu Republica Arabă Siriană și am cuplat-o cu Duminica Paștelui deoarece, ca și anul acesta, Paștele Catolic și cel Ortodox au căzut în aceeași zi.

Deși tăietorii de beregate ai lui Jolani [liderul jihadist de astăzi al Siriei, sprijinit de Occident] distruseseră Maaloula, în aer plutea speranța că, la fel cum Iisus a înviat din morți în Duminica Paștelui, Siria multiconfesională va învia și ea datorită jertfelor eroicei Armatei Arabe Siriene și ale aliaților săi sud-libanezi.

Exista speranța că, în timp, Siria ar putea lăsa în urmă atrocitățile de nedescris ale „rebelilor moderați” ai lui Jolani și să revină la ocupația de a trăi, fie și parțial, așa cum spune T.S. Eliot în Omor în Catedrală.

Și, astfel, patriarhii, episcopii, preoții și călugărițele și-au cântat imnele în lăcașurile pe care derbedeii lui Jolani le profanaseră sistematic, bisericile și mănăstirile au fost sfințite din nou și a existat o mare speranță pentru Siria, și în special pentru sacra Maaloula în acea Duminică de Paște.

Dar în Duminica de Paște de anul acesta, situația este diferită. Ceceni, tadjici, uiguri cutreieră Maaloula nestingheriți, ucigând, violând și tâlhărind după bunul plac.

Iar toate acestea fac parte din eforturile sponsorilor lui Jolani de a-i jefui pe sirieni de orice speranță, de a-i deposeda de bunurile lor pământești precum și de demnitatea lor ca ființe umane.

Acest proces se afla în derulare încă dinainte de Paștele din 2014, iar liderii NATO și slugile lor din presă sunt pe deplin complici.

Naziști, precum Julius Streicher, au fost spânzurați la Nürnberg pentru mai puțin decât ce fac astăzi cei mai stimați lorzi Hau-Hau ai NATO.

Revista compromisă editorial care este The Economist, ca să luăm doar un exemplu ce ne poate întoarce stomacul pe dos, pretinde că a efectuat un sondaj care ar arăta că majoritatea respondenților, pe care îi identifică drept „sirieni”, îi sprijină pe tâlharii lui Jolani, care au înecat Siria în terorism, sânge și fundamentalism religios ignorant.

Și, indiferent cine a plătit The Economist și celelalte publicații NATO ca să albească această sălbăticie jihadistă incontestabilă, faptele și cifrele genocidului sirian vorbesc de la sine.

Chiar dacă, pentru a da un alt exemplu flagrant de albire, absolut respingătorul Tony Blair a fost plătit cu 5 milioane de dolari ca să îl spele pe ministrul de externe al lui Jolani la Forumul Economic Mondial din 2025.

Adevărul este că eroica Armată Arabă Siriană nu a luptat împotriva unei rebeliuni, ci a încercat să-și salveze țara și poporul de fanatici de import, într-un război care a curmat, printre altele, de partea „rebelilor sirieni moderați”, viețile a cel puțin 6.000 de saudiți, 5.800 de turci, 5.500 de palestinieni, 4.500 de tunisieni, 4.000 de libieni, 4.000 de irakieni, 3.000 de libanezi, 3.000 de turcomani, 2.000 de egipteni, 2.000 de iordanieni, 1.500 de pakistanezi, 1.500 de afgani, 1.500 de yemeniți, 1.200 de kazahi, 1.000 de uzbeci, 700 de kuweitieni, 650 de algerieni, 650 de marocani și încă 30.000 de stupizi de diverse etnii europene.

Și acum, bineînțeles, că misiunea a fost îndeplinită și Siria este distrusă, NATO produce tot fundalul de zgomote pentru a-și acoperi vinovățiile din rozariul lor de crime de război.

Consiliul de Securitate al ONU se așteaptă acum tâlharii să acționeze într-un mod civilizat, să aibă propria lor Revelație de pe Drumul Damascului și să se abțină de la jafuri, tâlhării, violuri și crime.

Statele Unite îi felicită pe șefii tâlharilor pentru o treabă bine făcută și se așteaptă ca regimul Jolani să colaboreze cu Israelul în extirparea din teritoriile lor istorice a ultimilor creștini băștinași și a altor minorități asediate.

Isaia 17, 1 ne spune că Damascul va cădea și va fi un morman de ruine.

Poate că așa va fi, și catedralele sale își vor pierde măreția, precum și acele turme de credincioși plini de însuflețire care le-au umplut stranele de Paștele din 2014.

Poate că Maaloula nu va mai răsuna niciodată de imnurile în limba aramaică pe care o vorbea Iisus și poate că copiii asirieni nu vor mai avea prima comuniune acolo unde au avut-o strămoșii lor din timpuri imemoriale.

Toate acestea ar fi o mare nenorocire. Dar și mai mare nenorocire ar fi dacă am sta deoparte și am lăsa ca toate acestea să se întâmple.

Deși ierarhia catolică va face apelurile potrivite pentru acest Paște, este nevoie de ceva mult mai fundamental decât atât.

Trebuie, așa cum spunea Papa Ioan Paul, să ne folosim plămânii catolici și ortodocși, precum și pe cei ai Bisericilor Ortodoxe Orientale, pentru a respira și savura tot ceea ce – asemenea creștinismului din Levant – este mai bun pe lume.