Inpolitics: Trump a avut dreptate - obsesia climatică a îngropat economia occidentală
În 1977, președintele Carter le spunea americanilor că lumea rămîne fără petrol. Aproape 50 de ani mai tîrziu, războiul din Iran dovedește încă o dată că petrolul nu doar că este încă prezent, dar rămîne o armă geopolitică esențială, scrie siteul american The Hill, într-o analiză.
Carter s-a înșelat în privința petrolului, dar nu a fost singurul. Lideri politici din întreaga lume, inclusiv cei din cea mai mare parte a Europei și din China, au permis țărilor lor să depindă timp de decenii de fluxul de petrol și gaze naturale prin Strîmtoarea Hormuz — un „robinet” îngust, aflat adesea sub amenințarea închiderii de către teroriști. De asemenea, aceștia au mizat pe petrolul și gazele naturale din Rusia, o dependență la fel de nesustenabilă.
Cum s-a putut întîmpla acest lucru? Două cuvinte: obsesia climatică. Lobby-urile verzi au exercitat o presiune sufocantă asupra majorității țărilor europene în ultimii 25 de ani. Puțini realizează că Germania, de exemplu, deține a șasea cea mai mare rezervă de gaze naturale din lume. Însă guvernul său, aflat sub controlul fanaticilor climatici, a scos în afara legii fracturarea hidraulică; astfel, Germania produce foarte puțin din acest gaz, ocupînd locul 48 la nivel mondial în producție, deși este al patrulea cel mai mare consumator mondial de acest combustibil. Au nevoie de gaz, dar nu vor să își „murdărească” climatul producîndu-l.
În mod similar, Regatul Unit a permis producției sale de petrol să scadă constant timp de un sfert de secol, de la un vîrf de 3 milioane de barili pe zi în 1999, la mai puțin de 600.000 anul trecut. Investițiile au secat după ce un guvern conservator a impus, în 2022, o taxă de 78% pe profiturile excepționale ale companiilor energetice — o măsură care se dorea a fi temporară, ca răspuns la explozia prețurilor energiei în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Ca majoritatea taxelor „temporare”, această taxă este încă în vigoare sub un guvern laburist, chiar dacă prețurile au scăzut. Ea este acum considerată responsabilă pentru scăderea drastică a investițiilor în energie.
The Economist relatează că în 2025 nu a fost aprobată nicio licență nouă de foraj — lucru care nu s-a mai întîmplat „de cînd au început forajele”. În contrast puternic, Norvegia a aprobat 40 de proiecte noi de petrol și gaze, sporindu-și producția pînă la „echivalentul a 4 milioane de barili pe zi”.
În loc să dezvolte combustibilii fosili interni, țările europene adepte ale principiului NIMBY („nu în curtea mea”) au fost mulțumite să se bazeze pe importuri, în principal din Rusia. Au luat această decizie împotriva sfaturilor președintelui american Trump, care a avertizat în 2018 că Vladimir Putin nu este de încredere.
Trump i-a spus atunci secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg: „Dacă te uiți atent, Germania este prizoniera Rusiei. Au renunțat la centralele pe cărbune, au renunțat la energia nucleară și primesc atît de mult petrol și gaz din Rusia. Cred că este ceva ce NATO trebuie să analizeze. Este foarte nepotrivit.”
Trump a fost revoltat de faptul că SUA plăteau pentru apărarea Europei împotriva Rusiei în timp ce Germania, cea mai mare economie europeană, susținea acorduri de gaze cu Moscova. El a fost alarmat în special de faptul că Germania, sub cancelarul Angela Merkel, își dubla dependența de Rusia prin construirea conductei Nord Stream 2.
Avertismentele lui Trump au fost corecte, iar rezultatele lor previzibile. La urma urmei, Rusia a întrerupt exporturile de gaze naturale către Ucraina din cauza disputelor privind prețul și datoriile — și a divergențelor politice — în 2006, 2009, 2014 și apoi din nou, din cauza războiului, în 2022. Rușii nu sunt proști; fiecare dintre aceste întreruperi de aprovizionare, cu o singură excepție, a avut loc în plină iarnă.
Acum, cînd SUA și Israelul își unesc forțele pentru a eradica regimul criminal de la Teheran, cel mai mare stat sponsor al terorismului din lume, națiunile importatoare de energie sunt din nou în dificultate. Prețul țițeiului Brent a crescut cu peste 25% în ultima lună, pe măsură ce traderii au evaluat întreruperea fluxului de petrol din Orientul Mijlociu. Situația s-ar putea înrăutăți. Aproximativ 20% din oferta mondială de petrol și circa o cincime din tot gazul natural lichefiat trec prin Strîmtoarea Hormuz, pe care Iranul a încercat să o închidă.
Recent, vestea că asigurătorii refuză să acopere navele care tranzitează Strîmtoarea a dus la oprirea exporturilor de energie din Golf. Ca răspuns, se pare că Irakul a fost nevoit să sisteze o producție de peste 1 milion de barili pe zi, deoarece țara nu dispune de spații de stocare sau de căi alternative de export. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au acces limitat la conducte către piețe și, prin urmare, nu au redus încă producția, dar acest lucru s-ar putea întîmpla.
Țările cele mai expuse riscului în cazul închiderii Strîmtorii sunt China, India, Japonia și Coreea de Sud, care împreună au cumpărat anul trecut 69% din fluxurile de produse. În schimb, SUA au importat prin Strîmtoare doar aproximativ 2% din consumul lor de petrol în 2024. Administrația SUA pentru Informații în Domeniul Energiei (EIA) a plasat importurile de țiței ale SUA din Golful Persic în 2024 „la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape 40 de ani”, datorită creșterii producției interne și celei canadiene.
Acesta nu este un accident. În ultimele decenii, SUA au prioritizat producția internă de energie. Da, am investit și în turbine eoliene și parcuri solare, dar, din fericire, proprii noștri fanatici climatici (inclusiv fostul președinte Joe Biden) nu au reușit să oprească investițiile americane în petrol și gaze.
În 2019, SUA au devenit atît exportator net, cît și producător net de energie pentru prima dată în mai bine de 60 de ani. Acest lucru face America puternică și rezistentă. Nu toate țările au resursele necesare pentru a se proteja împotriva perturbărilor de aprovizionare din Orientul Mijlociu, Rusia sau Venezuela. China, de exemplu, își crește capacitățile de energie regenerabilă.
Aliații noștri din Europa trebuie să abandoneze obsesiile climatice și să își protejeze cetățenii prin dezvoltarea combustibililor fosili pe care îi posedă. Lumea nu rămîne fără petrol, iar acesta este necesar mai mult ca niciodată. (Traducere și adaptare B.T.I.)
Parteneriat INPOLITICS
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Valerian Stan: Axa dezaxată Bruxelles - București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Bogdan Tiberiu Iacob: Scandal fără precedent dezvăluit de DIICOT: actori reali, folosiți pentru kompromat politic în alegerile prezidențiale. "Ponta" și "Coldea" au jucat pentru Nicușor Dan
SRS: Prăpădul declanșat de Donald Trump
Mihail Neamțu vs Bostănăria: E bine să ne amintim cine a promovat isteric această îndatorare cumplită către Pfizer. Și cum unii, foarte puțini la număr, își asumau rolul de voci ale libertății
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Donald Trump
Organizații: Casa Alba
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)