A fost trimisă spre promulgare o lege de modificare a Codului Penal prin care se prevăd pedepse cu închisoarea pentru „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane”. Restrângerea libertății după modelul deja exersat în Canada a ajuns în România, este o evoluție extrem de rapidă în cazul societății românești. Legea este aparent cerută de Bruxelles, dar Uniunea Europeană ne cere multe chestiuni pe care am ales să le ignorăm, de ce oare am respecta cerințele liberticide ale UE? Răspunsul este, firește, USR și ministrul său de justiție, dl. Stelian Ion. 

Este limpede pentru oricine faptul că, în această formă, legea poate fi folosită pentru a restrânge drastic libertatea cuvântului - este un instrument ce-a redus cu succes la tăcere conservatorii canadieni, profesiunile medicale, manifestarea publică a credinței, nu mă îndoiesc că va fi la fel în România. Legea poate fi folositoare pentru a reprima o mișcare muncitorească care protestează împotriva importului de muncitori africani sau asiatici ieftini, import care le micșorează celor mai săraci dintre noi salariile, legea poate fi la fel de utilă pentru a închide gura unui administrator de spital, pentru a reduce la tăcere un director al vreunei companii de asigurări care ar dori să spună că, dată fiind diferența de necontestat între flora existentă în zona anală și cea vaginală, homosexualii necesită ipso facto cheltuieli mai mari de sănătate față de heterosexuali, infecțiile urinare inevitabile și repetate fiind o problemă majoră de sănătate, după cum aceeași lege poate fi folosită împotriva oricui afirmă public învățătura Bisericii sale. Este oarecum amuzant faptul că în epoca statului modern, a statului social-democrat, poruncile decalogului devin una după alta contrare moralei public acceptate: acum, la 200 de ani de la Revoluția Franceză, trăim într-o lume în care doar încălcarea poruncii a IX-a mai pune oarece probleme de moralitate sau legalitate omului modern.

Sunt puține momente importante în politică: acesta este unul dintre ele, căci libertatea va fi drastic limitată, societatea va arăta altfel după adoptarea modificărilor Codului Penal. Și, pentru că este important ce ni se întâmplă, voi încerca să arăt că majoritatea care a împins legea liberticidă prin parlament este inexistentă, că există o majoritate care se opune unor astfel de manevre, politicienii care au oarecare atașament față de ideea de libertate trebuie să înțeleagă grozăvia ce-au votat-o și să reacționeze în consecință. 

Am aniversat de curând celebrul ordin al generalului Antonescu prin care România a intrat război, un om pe care până și adversarii politici precum Regele Mihai sau dl. Maniu l-au considerat a fi un patriot, faptul că un comunist, dl. Ceaușescu, i-a organizat un mini-cult al personalității fiind printre chestiunile ce pot stârni suspiciuni asupra acțiunilor sale, o alta pată, de care este în întregime responsabil, fiind implicarea criminală a sublocotenentului Antonescu în reprimarea revoltei țărănești de la 1907.  

Dl. Antonescu a venit la putere în septembrie 1940, imediat după arbitrajul de la Viena, prin care România a pierdut în favoarea Ungariei partea de nord a Transilvaniei, orașe precum Cluj, Oradea, Satul Mare, nenumărate sate, populate aproape în întregime de români, revenind Ungariei. La nici un an după nedreptele pierderi teritoriale în favoarea Ungariei, dl. Antonescu decide intrarea României în război, trupele române au luptat până la Tsaritsyn - Volgograd și înapoi alături de trupele germane, maghiare sau italiene. Propriii mei bunici și unchi – indiferent de uniforma pe care au purtat-o – au făcut cu toții acest drum și cu toții au regretat înfrângerea suferită, poveștile copilăriei mele fiind despre război, despre înfrângere și consecințele acesteia, istorii mai toate tragice auzite de la adulții din jurul meu. 

Acum 80 de ani, un om perceput de contemporanii săi a fi un patriot și un naționalist român, dl. Antonescu, decide să lupte umăr la umăr cu beneficiarii, ca și cu cei care au girat mutilarea teritorială a țării sale. Motivul trebuie să fi fost extrem de puternic, este suficient să citim ordinul generalului Antonescu din 22 iunie 1941: „Să luptați pentru dezrobirea fraților noștri, a Basarabiei și Bucovinei, pentru cinstirea Bisericilor, a vieții și căminelor batjocorite de către păgânii cotropitori”; „Dezrobiți din jugul bolșevismului pe frații noștri cotropiți”. Domnul Antonescu nu a dat vreodată mâna cu dl. Horty, căci ar fi fost nedemn pentru națiunea pe care a condus-o, dar a știut să lupte alături de trupele domnului Horty împotriva a ceva ce credea că reprezintă răul suprem, an evil empire, cum a spus patru decenii mai târziu dl. Reagan. Nu sunt istoric, nu am citit corespondența domnului Antonescu, un eventual jurnal, nu știu cum a gândit acest om. Nu știu dacă a fost un om al secolului XIX, un naționalist care s-a aliat în mod oportunist cu Germania în speranța că va recupera prin luptă Basarabia și Bucovina, iar, ca răsplată a sângelui vărsat dincolo de Nistru, va recupera și teritoriile pierdute către Ungaria. Sau se poate să fi fost un om al secolului XX, un ideolog, un om care înțelegea pericolul bolșevismului și-ar fi plecat la război împotriva acestuia – așa cum a și făcut-o, de altfel - indiferent de parteneri și de consecințe, căci Antonescu a scris și cuvinte precum „celui mai mare dușman al lumii: bolșevismul”.

În zilele noastre, bolșevismul nu mai vine dinspre răsărit și miazănoapte, așa cum venea în vremea domnului Antonescu. Vine dinspre apus, vine cu legi precum cea de care scriam mai sus, vine cu impunerea stipendierii unor categorii de populație mereu consumatoare de bugete publice, vine cu imigranții importați din Africa sau Asia la presiunea Uniunii Europene sau cu homosexualii etc, cu toții abonați la resursele statului modern, la resursele statului social-democrat. 

Modificarea noului Cod Penal va obliga naționaliștii și conservatorii români să devină un soi de libertarieni corecți politic - ceea ce poate provoca momente copioase de amuzament - iar interdicția exprimării în public a unor idei politice va provoca dezechilibre similare cu cele pe care le trăim astăzi, la doar câțiva ani după ce PSD a interzis libera exprimare în cazul extremei drepte, căci USR nu este decât o formă modernă a extremei stângi lăsate fără competiție pe partea dreaptă a spectrului politic. Este de remarcat că PSD a început suprimarea libertății de expresie, continuată acum de un guvern având un prim ministru liberal, instituții precum CNCD sau CNA fiind instituții create cu sprijinul PSD. 

Deși PSD are un electorat conservator, geniul rău al domnului Iliescu, talentul politic al succesorilor domniei sale a știut să facă irelevant politic propriul electorat, rafinând baza conservatoare a societății românești în progresismul extrem al europarlamentarilor aflați în Bruxelles. Semnificativ în acest sens este votul asupra raportului Matić adoptat cu sprijinul – fie el și tacit – al PSD, poziția doamnei Grapini fiind cu totul singulară, aceasta nefiind totuși membru PSD deși a fost aleasă pe listele acestui partid. Împotriva raportului Matić a votat UDMR, PNȚ-cd (dl. Terheș a fost ales pe listele PSD, încă un indiciu pentru divorțul între baza și elitele PSD), PMP și o parte a PNL. 

Este de menționat și faptul, într-un moment de importanță similară pentru destinul nostru pe termen lung, atunci când s-a decis redistribuirea imigranților către țările membre UE, doar UDMR – din motive lesne de înțeles și care țin de orientarea politică a domnului Viktor Orbán – a votat în favoare României așa cum o știm astăzi, în favoarea societății românești așa cum o știau străbunicii și bunicii noștri. Împotriva redistribuirii spre România a unor oameni din Asia, Africa etc au votat doar doi patrioți români, pe numele lor Csaba Sogor si Iuliu Winkler, ambii membri UDMR, până și atât de vocalul domn Traian Ungureanu s-a abținut, rezultatul practic al abținerii fiind  adoptarea cotelor obligatorii de imigranți.

Deși poate suna straniu, cred că este o tragedie a zilelor noastre faptul că UDMR a votat în parlamentul de la București mai toate legile liberticide, căci a fost în coaliție fie cu PSD, fie cu USR, locul UDMR fiind mai degrabă alături de AUR și, cu certitudine, nu alături de USR. Exemplul înaintașilor noștri – exemplul domnului Antonescu – ne poate fi util, câteodată trebuie să înțelegem ce este cu adevărat important, ce are semnificație, poate că este timpul să acționăm în consecință. Deși nu am iluzii asupra calității politicienilor din România, mă îndoiesc că există o majoritate parlamentară în favoarea eliminării libertății de expresie, alături de UDMR și de AUR fiind o mare parte a parlamentarilor PSD sau chiar PNL, este inevitabil să fie astfel, căci nu văd cum ar putea fi ales în România un parlamentar de provincie specializat în păsăreasca bruxelleză. 

Zi de zi vedem cum o majoritate de oameni ce trăiesc firesc, oameni ce au copii și nepoți, își distrug libertatea, propria libertate, dar și pe cea de care ar fi trebuit să se bucure  copiii lor, la îndemnul unor oameni adesea fără copii: libertatea este pierdută în folosul homosexualilor și a celor cu vicii conexe. La fel va fi și în parlament, majoritatea tăcută este deja înfrântă. Nu am mari speranțe să se întâmple ceva pozitiv, am risipit cu prea multă ușurință libertatea câștigată greu în 1989, calitatea parlamentarilor este cea care este, dar chiar și dacă există o probabilitate infimă a schimbării, anume ca legea să fie abrogată înainte de a produce efecte, este util să ne reamintim cum s-a votat atunci când a fost cu adevărat important și care au fost precedentele istorice relevante pentru o schimbare.