De cînd au cîștigat cel de-al doilea război mondial, marxiștii, pentru care omul este doar materie, se luptă în antinomii care în realitate sunt două fețe ale aceleiași monede. După ce au sleit antinomia proletariat-burghezie, sărăcind în ultimul hal proletariatul internațional și burghezindu-se ei înșiși dincolo de imaginația lui K. Marx, noua antinomie a materialiștilor atei este împărțirea în umaniști și transumaniști.

Umaniștii spun că omul este numai simplu animal – drept care își îmbracă copilașii în animale, le încurajează instinctele și, în numele progresului, vor să-i sexualizeze de la grădiniță, incapabili să înțeleagă că adevărata știință, care e bazată de cunoaștere nu pe ideologie, pune rațiunea mai presus de instincte și nu invers. Din păcate pentru ei, umaniștii adulți se poartă și sunt toți la fel, nevăzînd ironia între părutul steag individualist și crunta realitate a uniformizării.

Transumaniștii atît de mult vor să „trans-”, încît reduc omul la a fi o simplă bază de date și îi neagă toate domeniile de viață afară de cea virtuală. Avînd discurs și comportament clasic sociopat, simt nevoia să se cheme filantropi, drept care vor să transforme forțat pe tot omul într-un golem cu mixturi de fiziologie și electro-mecanică, vaccinat cu modificatoare genetice controlate prin sateliți. Nu oferă știință, dar pretind credință.

Umaniștii, mai puțin bionici, dar mult mai înverșunați, vor un robot ideologic, care să gîndească, vorbească și făptuiască numai ce i se dictează de „influenceri”. Raiul pe pămînt gîndit de ei este acela în care omul este „eliberat de povara libertății” (un dicton luciferic străvechi, care dădea vina pe Dumnezeu că a creat pe om cu liber arbitru). În războiul global dintre iraționaliști și psihopați, anul trecut păreau să cîștige umaniștii, cu harța între categorii de gen și rasă, dar anul acesta par să cîștige transumaniștii, care au reușit să anuleze Drepturile Omului. Tandem de tip „junghiul și tusea”.

Nu numai culturagiii marxiști visează roboți. Și religioșii. În orice credință te-ai uita, găsești și curentul care pune mai presus de valorile spirituale aceeași tiranică pretenție ca ceilalți să stea cuminți la locurili lor, în mimetismul perfect al unui șablon al celui mai mic numitor comun. Și stînga, și stînga stîngii (dreapta se roagă) au același măreț ideal, demonstrînd axioma că și saducheii și fariseii sunt la fel de antihristici. Libertate nu vezi decît în Hristos. El o dă și o este.

În tragedia identitară indusă a momentului, cu oameni manipulați să se sinucidă, și cu roboți umanoizi care cer recunoaștere juridică (cetățenie, drept de vot, drept de candidatură, drept de gestație șamd), Hristos Mîntuitorul este mai mult ca niciodată aflat, ascultat, recunoscut și trăit ca Pacea și răspunsul la toate. Sute de mii de oameni se convertesc, se botează, se căiesc, se dumiresc, se luminează. Presa n-o s-o spună, dar în toate națiunile se petrece o adevărată revoluție divină, a regăsirii omenității a cărei esență este Iubirea. Se pare că nenorocirea sclaviei (după o jumătate de secol de huzur fără precedent), precum și amenințarea extincției (după atîta propagandă nihilistă), au avut un efect pe care inițiatorii crizei nu l-au prevăzut. Un efect ca acela al unui om care s-a întors din moarte clinică, al cărui nou aflat respect pentru miracolul de a fi și pentru bucuria comuniunii fiecare clipă este un univers de fericiri înainte atît de trecute cu vederea. De la Sfinții Apostoli n-a mai fost atîta seceriș și atîta preț pentru rugători, mai ales preoți, singurii cărora Dumnezeu le-a dat puterea să aducă sufletului puterea mîntuitoare a Tainelor Lui. Botezul, Liturghia, Spovedania, Împărtășania sunt adevărata revoluție a sufletului, care din scufundat în iadul gîndurilor sau în al mustrării conștiinței e adus la strălucirea și întregimea sa de împărat al cosmosului, liber, senin, înțelept.

Printre sfințiții slujitori ai Viei Domnului se găsesc din păcate și unii care, în loc să apere, să promoveze și să cristalizeze imaginea iconică a ființei umane și s-o ceară, bioetic, reflectată și respectată și în aplicațiile ei în virtual, se trezesc să mai dea o măciucă la carul de oale. Sunt destui, dar campionul ereziilor antropologice de azi e preotul John Behr. Decanul a două facultăți prestigioase de teologie ortodoxă din apus, prolific scriitor, eminent traducător, afirmă că „omul nu este ființă umană decît în potență; el devine ființă umană numai prin mucenicia în Hristos”. ?!? Nimeni, pînă la el, n-a îndrăznit să spună că omul nu e om. Nici cel mai păgîn șaman, nici cel mai pedant dintre esoteriști. Transumaniștii însă, sunt de acord: omul nu e complet pînă nu se robotizează (a deveni cyborg e pentru ei o superioritate).

Deci Behr realizează importanța capitală a momentului, care creează o controversă aparent ireversibilă asupra conceptelor referitoare la omenitate, dar, profitînd de faptul că nu există o atitudine sobornicească și sinodală de reafirmare antropologică, încearcă o intrare triumfală cu tancul blasfemiilor origheniste cu care-i amețește lesne pe intelectualii fără discernămînt duhovnicesc. Iar aceasta nu e decît una din nenumărate erezii ale preotului decan. Iată altele:

„slava lui Dumnezeu este de fapt materia”; „Scriptura niciodată nu trebuie citită literal, ci numai alegoric”; „Când, văzîndu-L pe Iisus însîngerat, a zis: Iată Omul!, Pillat a definit ființa umană”; „Când a zis Fie mie după voia Domnului!, Maica Domnului abia atunci a devenit umană în adevăratul sens.”

Practic, la fiecare frază, ilustrul cu gură de șarpe și zîmbet permanent (observați cum unii zîmbesc în continuu, ca Ion I. Iliescu?…) mai sîsîie o erezie. Și e aplaudat, tradus, predat preoților, care mai apoi se jură cu jurămînt „să păzească cele ce au fost învățați”, adică asemenea invenții și hule cutremurătoare, scornite și diseminate de o pleiadă de leviatani care mai de care mai cuvios ambalați, cozi de topor ai tăvălugului relativist și unionist. Toți, numai miere și lapte, delicați și atottoleranți, pînă ce le pui în față Evanghelia, și imediat scot colții. Mai sunt și unii pioși care, de isihast ce s-au rugat, propun unirea ba sub apostații de Constantinopol, ba sub infailibilul de la Roma. Cum e posibil să te rogi Adevărului, și apoi să faci ascultare de Ocultă? Ca și părintele John Behr, unii ca aceștia nu sunt decît niște histrioni care în loc de mingi jonglează cu citate scripturistice ca duhul care-L ispitea pe Iisus oarecînd, visînd o Internațională ecumenistă.

După o decadă de sprijinire în mainstream (finanțare nelimitată, premii, promovare, introducere în educație) aproape exclusiv a artei exoterice axate pe ideologia antiumană, cu ideea marxistă clasică – „conștiința umană este produsul materiei biologice sau a materiei informaționale, și prin urmare poate fi replicată și imanentizată prin tehnologie” – un moment critic în anti-umanism a fost anul acesta un film numit Tenet, care pe axioma comună și credincioșilor, și ateilor, cum că „în univers, numai conștiința umană e cea care asamblează-decriptează-dă sens realității”, a construit o anti-realitate, în care conștiința se autodestructurează, proces catalizat de o tehnologie ce manipulează timpul. Componistic, filmul este magistral realizat ca o simfonie sau ca un diptic, tehnicile de teză-antiteză, invers-revers-convers, etc, sunt, în artele desfășurate polifonic în ultima sută de ani, identice ca efect de dezîntrupare prin rafinare a senzorialității. Dar conceptual și perceptual, efectul destructurării la nivel intelectiv al acestui film este ca o expunere la un blitzkrieg de reeducare de profundis, mai ceva ca o seară la TV în urma căreia te simți sigur neom. Caveat!

În fine, au venit și pelerinajele permise – acelea la urnele de vot. Sigur, omul e ființă axiologică și are nevoie să audă și discurs în adevăr; dar ceea ce vorbește fără greș adevărul e fapta. La discurs naționalist, a se lua aminte dacă cei ce-l rostesc au fapte virtuoase. „Astea nu-s decît nadă pentru simpatizanți, pentru naivi, măi!” zicea Părintele Justin despre încercările post-decembriste. Cînd auziți sintagma „noi, românii”, să vă uitați atent: 99% din cei care folosesc această sintagmă sunt de altă etnie. De ce, în loc să fie sinceri cu privire la apartenența etnică (ca lipovenii sau maghiarii), se dau drept altceva? Simplu: ca să cîștige românilor admirația, obediența, banii, timpul, țara, identitatea și sufletul.".

Gospodarul, liderul și vizionarul e așa din copilărie și din tinerețe, nu stă legumicol sau lacheu 50 de ani și deodată se trezește haiducul din el; nu devine brusc geniu strategic dacă obține o diplomă sau un vot. Virtuțile și realizările îl recomandă, nu patalamaua. Acum, iată, e vremea ateilor mistici, pseudospiritualii ce cîntă pe placul patrioților și credincioșilor, fără ca ei personal să fie astfel; important e să joace poporul. Liniștiți că flagranțele lor trec neadmonestate, aceștia uită că nimic nu strigă mai tare împotriva lor decît evidența că n-au fost persecutați concret (ca autenticii patrioți și creștini) pentru discursuri patriotice sau creștine tocmai pentru că "Partidul” i-a ocrotit ca să le devalorizeze. Unii fură valori materiale, alții fură valori imateriale: brevete științifice, strategii sociale, folclorul, ideile, cerul.

Cum pot fi depistați? Simplu: sunt pe contrasens față de elita spirituală reală a poporului (adică marii duhovnici și geniile neimplicate politic), avînd păreri perfect marxiste pe subiecte stringente societății contemporane precum: bioetică, biocipare, ecumenism, țară, neam, familie, contracepție, păcate trupești, cultură eterodoxă, și multe altele.

Cunoașteri care pentru un om atent cu propria conștiință sunt clare – concepte precum „om” și „identitate” -, nu sunt constructe supuse clătinării de vreun val ideologic, căci sunt realități plenare, certitudini trăite, a căror flexibilitate nu are sensul șovăielii și surpării, ci al desăvîrșirii permanente în care se înscrie traiectoria existenței ființei omenești. Pentru cei care au și nevoie de o expresie științifică asupra acestor străbateri fenomenologice, ele sunt deja creionate inspirat și evlavios de genii precum Vulcănescu, Gusti, Iorga, Răileanu, Băncilă, Eminescu, și nu au nevoie de definițiile sociologice ale unora care fac vorbire despre identitate doar pentru că n-o au sau pentru că o urăsc pe a celorlalți. 

Cea mai mare criză antropologică și identitară din istorie are o singură cauză: ascultarea mai degrabă de propagandă decît de conștiință și de realitatea faptică obiectivă. Orice ideologie reduce un sistem de idei la o singură idee, dar ideologia care reduce identitatea umană la un singur aspect (gen, etnie, orientare politică, opțiune sexuală, credință, vîrstă, profesie) este genocidară. Omul este cununa creației, icoana Creatorului, reflectarea universului întreg, minunea lumii, este iubirea lui Dumnezeu! Ce comoară, ce cinste, ce sublim!

Singura libertate cu care e azi șantajată omenirea e libertatea de mișcare, iar costul e sufletul. Acceptarea identității transumaniste este lepădarea de omenitate, iar lepădarea de omenitate este renunțarea la mîntuire. A spus-o clar Părintele Justin Pârvu. Boli, sărăcie, temniță, foamete, suferință – au fost și vor mai fi, iar scăparea din ele a fost întotdeauna Dumnezeu. El a făcut ca cei care, întemnițați secolul trecut de sistemul marxist, să supraviețuiască în chip minunat, le-a dat har peste har și sprijin și bucurii și împlinire a umanității lor, mărturie – cu milioanele – că sufletul e mai presus de trup, că spiritul e mai presus de materie, și Dumnezeu mai presus de sistemul antihrist. Ei au închis auzul sufletului lor către șuierul celor ce-i sileau să se dezumanizeze și găsit fericirea vremelnică și veșnică în adîncul numelui lui Dumnezeu. N-au acceptat șantajul libertății de mișcare contra libertății de conștiință. Au preferat să rămînă acolo, închiși dar liberi. Prin rugăciune, prietenie, poezie, prin exercițiile intelectuale (audierea de prelegeri științifice și culturale) și emoționale (contemplarea și evocarea naturii, a amintirilor și nădejdilor frumoase), prin credința în cinstea de a fi om și prin străduința de a rămîne om, au biruit și vor mai birui. Amin!

Petru Vodă, 8 Decembrie 2020

Alte materiale despre antropologia modernă și ispitele ei, aici.