Am ajuns la credință din necesitate, am ridicat ochii către cer doar în momentul în care am epuizat toate variantele lumești. Vin dintr-o familie credincioasă, am crescut cu icoana Maicii Domnului, am fost învățată să spun rugăciuni, dar nu aveam exercițiul mersului la Sfânta Liturghie. Eram prin clasa a treia când ne-am mutat destul de aproape de Patriarhie, și mergeam la sărbătoarea Sfântului Dimitrie împreună cu prietenele mele și colegele mele. Dar cam la atât se reducea legătura cu biserica. L-am născut pe Andrei în 1990, dar nici atunci nu am știut de importanța spovedaniei pentru o viitoare mamă. Prin 2005, când problemele de sănătate ale lui Andrei erau evidente, a îngăduit Dumnezeu să-mi aducă în viață oameni care mi-au spus că există și o altă cale. Și primul om care mi-a venit în întâmpinare a fost prietena mea actrița Magda Catone. Magda mi-a îndrumat primii pași, prin ea am ajuns să mă spovedesc prima dată, prin Magda l-am cunoscut pe părintele Valerian Pâslaru, care a avut un rol major în sănătoșirea mea sufletească.  

 

Am început să merg cu Andrei la fiecare Liturghie în duminici și la fiecare mare sărbătoare, ne împărtășeam împreună. Duhovnicul meu de atunci, părintele Iustin Marchiș, văzându-mi efortul de a fi prezentă la biserică, mi-a dat, după o perioadă de aproape doi ani de zile, binecuvântare să merg la Mănăstirea Radu Vodă, unde mi-a devenit duhovnic părintele Nectarie. Și, iată, se împlinesc 20 de ani de când rezidența mea din Splaiul Unirii s-a mărit și am mai mult decât un apartament, am și o grădină în Mănăstirea Radu Vodă. Și acolo este și locul preferat al lui Andrei, dar și locul în care eu mă simt cel mai bine, unde îmi încarc bateriile. Unul dintre părinții de acolo, părintele Ipolit, pe care eu îl consider în aceeași măsură și copilul meu, și fratele meu, și părintele meu, a fost cel care a avut cea mai mare grijă de Andrei. Părintele a făcut eforturi extraordinare pe vremea aceea. După slujbele de miezonoptică, părintele se trezea lunea, miercurea și vinerea la ora 7 ca să îl împărtășească pe Andrei înainte să plecăm la școală. Ani de zile. A fost cea mai bună „terapie” de care a beneficiat Andrei. Și câștigul a fost miraculos. A devenit mult mai cooperant, mult mai liniștit. Evident că am continuat și terapia ocupațională profesionistă, dar nu am mers pe ceea ce se numește terapie ABA, care mi s-a părut totdeauna un fel de dresaj. Am combinat terapiile existente, ținând cont de nevoile emoționale ale lui Andrei. În ultimii ani am descoperit terapia neurofeedback, care este un fel de antrenament neuronal. Și un tratament adjuvant pe bază de CBD oil, care diminuează și crizele de tip epileptic pe care Andrei le-a dezvoltat de-a lungul anilor. Îi mulțumesc Dumnezeu pentru că evoluția lui Andrei se îmbunătățește de la zi la zi. 

 

Evident că sunt consecințe. Mi-am asumat acest lucru pentru că mi s-a părut mult mai important să atrag atenția atunci când se fac derapaje și când văd că societatea o ia într-o direcție absolut nesănătoasă și nenaturală. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că mi-a dat curaj. Cât despre profesie, nu mi-am permis foarte multă vreme luxul de a o pune pe primul loc, având în vedere problemele de sănătate cu care se confrunta băiatul meu. De abia acum vreo opt ani, după ce am reușit să îl aduc pe Andrei la un nivel cât de cât acceptabil, mi-am permis să mă aplec din nou asupra profesiei. Au fost câțiva ani buni pentru care sunt recunoscătoare. Până de curând, când am început să fiu judecată pentru opțiunile mele civice, ca și când acestea ar știrbi tot ce am dovedit din punct de vedere profesional. Am fost catalogată în toate felurile, comunistă, putinistă, făcută pleavă și analfabetă funcțional doar pentru că mi-am permis să vorbesc despre patriotism, despre naționalism și suveranitate, despre pace și nu despre război, pentru că am pus pe primul loc România și nu Uniunea Europeană. Sper din tot sufletul ca această atitudine să se domolească și să primeze ceea ce într-o societate ce se dorește a fi democratică este esențial. Respectiv că oricine are dreptul să adere la orice curent ideologic permis de lege.

 

Îmi doresc ca ideologia neomarxistă „cancel culture” să nu acapareze de tot societatea românească. Bănuiesc că cei care aruncă cu astfel de judecăți vizionează în continuare filme cu și regizate de Nikita Mihalkov, prietenul lui Putin, și nu pun sub semnul întrebării genialitatea lui. Sau ascultă muzica comunistului, dar genialului, Adriano Celentano. 

Este cutremurător. Similitudinea vremurilor pe care le trăim cu perioada bolșevică a anilor '50 este atât de evidentă, încât mă întreb dacă cei care militează acum pentru democrație au deschis vreodată o carte de istorie. Ura și dezbinarea societății are la bază sloganul "Cine nu e cu noi este împotriva noastră". 

Încă există actori creștini care cred în adevăratele valori morale și culturale. An de an ne întâlnim pe 14 decembrie, ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Filimon,  ocrotitorul artiștilor, la Mânăstirea Radu-Vodă, unde avem o icoană pentru care mulți dintre colegii mei au contribuit financiar,  pictată de măicuțele de la Mânăstirea Bistrița Vâlceană. Iar în ultimii ani avem și mănăstirea noastră cu hramul Sfântului nostru ocrotitor și păstorită de Părintele Valerian în comuna Vătășești, județ Vâlcea. 

De fiecare dată când am nevoie de un sfat, de o rugăciune, de o binecuvântare, de o încurajare. Părintele Valerian este foarte ancorat în ceea ce se întâmplă în societate și este la curent cu toate derapajele și căderile existente în breasla actorilor și se roagă neîncetat pentru noi. 

 

Din păcate nu. Doar pe părintele Iustin Pârvu l-am cunoscut, dar foarte puțin. Am fost într-un an cu Andrei la mănăstirea Petru Vodă. 

  

Profesorul Mircea Albulescu ne-a dat o lecție în primul an de facultate. Ne-a zis să nu ne proiectăm niciodată vreun rol anume și să fim totdeauna pregătiți pentru ceea ce ni se oferă. Nu mi-am dorit niciodată vreun rol anume. Cele care au venit, au venit și sunt recunoscătoare pentru ele. Care nu au venit, înseamnă că nu trebuiau să vină. Așa am învățat eu meseria de la Mircea Albulescu, care a fost o personalitate puternică, un actor excepțional, un pedagog foarte bun, care mi-a trasat niște linii foarte sănătoase. Ne spunea la clasă să nu ne facem preș în fața nimănui, pentru că se vor șterge pe noi. Să ne păstrăm demnitatea.

 

Adrian Pintea mi-a fost primul pedagog de actorie în timpul pregătirii rolului din "Pădureanca". Care mai apoi mi-a devenit profesor-asistent la facultate. Dincolo de replici, am învățat de la Adrian atunci să tac. Să las gândul să vorbească. Să fac din privire fereastră spre suflet. Și vorbele să iasă doar atunci când prea-plinul sentimentelor răbufneau. Dar am avut de învățat de la fiecare actor cu care m-am intersectat în perioada de formare profesională. De la Șerban Ionescu am păstrat un sfat extraordinar care m-a ajutat să rămân cu picioarele pe pământ și să nu las faima să mă amețească. Spunea că nimeni nu e buricul pământului, pentru că buricul pământului are și el un buric, care are și el la rândul lui un buric...și tot așa. Am avut privilegiul să mă formez ca actriță în mijlocul unei generații de actori, regizori și pedagogi extraordinari: Olga Tudorache, Dem Rădulescu, Ion Cojar, Sanda Manu, Florin Zamfirescu, Elisabeta Bostan, Mircea Mureșan. 

 

Am un sfat pentru toți tinerii. Să aibă discernământ și coloană vertebrală. Să își aleagă cu grijă modelele. Vremurile pe care le trăim sunt perfide și manipularea este mare. Să citească, să se informeze. Să aibă credință în Dumnezeu. Unui tânăr actor aflat la început de drum îi doresc curaj și înțelepciune pentru a sluji cu demnitate Teatrul, putere de a alege dintre toate ofertele pe cele prin care îi vor putea îmbogăți spiritual pe spectatori. Să se ferească de propaganda agendei neo-marxiste. Să nu uite că meseria asta se hrănește din ceea ce numim noi, creștinii, slavă deșartă. Să știe să gestioneze succesul. Nu aplauzele sunt cele mai importante, ci parcursul actorului până în momentul în care primește aplauze. Respectiv munca. Dacă vor conștientiza lucrul acesta, aplauzele nu mai riscă să le fure mințile, pentru că vor ști că ele sunt ca un pahar de apă menit să le stingă setea. Un dar câștigat cu sudoare. 

 

 

Într-o perioadă extrem de zbuciumată în care oamenii sunt din ce în ce mai  dezbinați, în care cei care gândesc altfel decât sistemul care își doresc reinstaurarea democrației în țara noastră sunt ponegriți, jigniți și puși la zid, întâlnirea cu Sfânta Împărăteasă Elena a fost un dar dumnezeiesc. Am fost foarte bucuroasă să lucrez cu echipa de la TRINITAS TV, le-am admirat profesionalismul și capacitatea de a face un film bun cu un buget mic și cu o tehnică modestă. Admir foarte mult creativitatea lor. A fost o experiență extraordinară și sper din tot sufletul ca această colaborare să continue și cu alte proiecte.