ascultă articolul

Victor Roncea: Ce ziceți, astăzi va fi un interviu radical și numai bun de ținut minte? E adevărat că ați tipărit ieri 70 de volume de versuri, ca să vă aniversați împlinirea a 70 de ani?

Constantin Barbu: Dragă Victor, mă tem că va fi mai tare întrebarea ta decât răspunsul meu. Omul, când îmbătrânește, începe să dea „răspunsuri radicale" și crede că se pricepe la toate, mai bine decât împărații și regii, dirigenții Europei, intelectualii erotici de la Davos, decât Rockefeller, Bill Gates, Elon Musk, Zuckerberg și cam atât...

Am tipărit la Editura Revers, una dintre editurile cele mai celebre din România, șapte cărți mari de poezie, fiecare având câte zece volume.

Să le desfășurăm, cu grijă.

Cartea schimbată la față se compune și se descompune prin următoarele zece volume:

1. versul periculos din mierea neagră

2. versuri de sinucidere

3. beau scribii

4. anul secret

5. un obscur palimpsest

6. se sparge cuvîntul

7. meteoritul cu meningea

8. steaua îmi trece prin creier pîna-n ea însăși

9. nihiliștii îmi tăiau venele cu sunetul

10. îmbătrînisem cu cerneala-n scheme

V.R.: Aș vrea să înfățișăm coperțile și să publicăm ultimul poem din fiecare carte...

C.B.: Publicarea coperților e o idee care-mi place, fiindcă sunt foarte frumoase și reproduc cei mai frumoși îngeri ai lui Redon. Capodopere absolute!

Iată cele zece coperți ale volumelor din Cartea schimbată la față:

Cartea schimbată la față (COPERȚI - PDF)

Să încerc să fac și colecția din ultimele poeme ale fiecărei cărți.

Iată ultimele poeme din volumele ce alcătuiesc Cartea schimbată la față

a fost ce va fi

crimă străveche

în gaura neagră

dar creierul meu e fericit

că s-a-ndulcit

din mierea neagră

tu-n ilumină

mi-ai strălucit lumina fără să o-mparți

acum

orbesc odată cu vidul

și numai tu vei supraviețui

excitînd chiliocosmii

cu versul negru

semnele pe dos

nu fac doamne

carte

„dar de ce ?”

întrebi tu

„nu mai e carte

sînt numai foi

între coapsele mele

și tu mă răsfoiești

și mă foiești

și nu dau foc

foilor

ci întîi mie

și eu fiind orbitoare

te luminez”

se-nchide cartea

ca o viață-n spital

cînd Dumnezeu n-are timp

niciun ochi

și nu există

și frumusețea ta a rămas în oglindă

și oglinzile sînt venețiene

numai într-o parte

– dincolo e obscurul

și cu obscurul

nu te pui

și cartea se va-nrisipi

în gîndul friguros

cînd cade peste margini

acolo e un vers

e versul cel nervos

care nu mai

încape-n minte

poemul care închide cartea

nu vrea să se

autoscrie

el crede că nu

există

nicio carte

se sparge cuvîntul

creierul meu

dă iarăși cu zarul

pînă cînd toate versurile

sînt identice

la marginea chiliocosmului

era o margine

care nu se atingea

decît de carte

tu-n pielea goală

o răsfoiai

și eu te citeam

cît era abisul tău

de fermecat

cînd scrisoarea se termina

cartea lua foc

eu

cine mai știe dacă exist

dacă n-ar fi fost lumina

viața mai obscură era

un rîu negru

plin de stele-

nafară de steaua mea

eu scriu un elogiu mic

în care

inversez versul

pe care nu l-a lăsat scribul

și tu-mi dănțuiești goală

și mă exciți

ca pe ultimul nihilist

toți plecăm ca să ne dăm peste cap

acolo

la capătul versului

tu însă ești preafrumoasa

care are versul

cel ce e-n mintea ta

versul

și mintea ta zboară

în zborul care-a depășit orice zbor

și numai mie-mi spui

că tu la marginea pămîntului

ai dat versul peste cap

de mult

de mult

și Dumnezeu număra

nihilia cu-n ochi închis

o carte-n vid

în vidul vidului vidat

cartea există

vidul – nu

dar nihilița are mierea neagră

cu care mîna mea dreaptă

scrie versul care trece

pe lîngă el însuși

și își recită catastrofa

smintind cu drag natura

în altă viață

cartea se schimbă la față

tu preafrumoasă

ai carte aleasă

e-o descompunere neagră

cu sinucidere

în vidul care nu există

cartea ta este

eu scriu versul

tu ai universul

Continuăm cu Cartea zburătoare-ntr-o aripăcare se compune și se descompune prin zece volume care au următoarele titluri:

1. ce să fac cu o clipă în vid

2. eu putrezeam într-un poezem

3. cuvîntul următor

4. să aprind chibritul în laniakea

5. să-mi spargi frumos craniul deasupra vidului

6. un pericol sărac

7. limba îmi va fi imaginară

8. regina așteaptă un timp nou

9. matrioșka de zgomote

10. cu steaua-n vid

Coperțile cărților mi se par speciale:

Cartea zburatoare (COPERTI - PDF)

Repetăm reproducerea ultimelor poeme și din cele zece volume care alcătuiescCartea zburătoare-ntr-o aripă:

nihilița cea mai frumoasă

are douăzeci de ani

și poate să schimbe ilumina cu ochiul

ea e arta

eu am fost un sintaxist

mare metalambanist

și aveam mare vehicol

nencetat să-mi dau ocol

să văd moartea la-ntîmplare

pînă moare

și îi cîntă patefonul

semn că se schimbă eonul

și-n vidul meu Dumnezeu

cîntă el crezînd că-s't eu

cel mai straniu sintaxist

și vechi metalambanist

se-nchide cartea

cu-nceputul ei

va fi o moarte

imaculată

hîrtia va arde singură

și nu va lăsa

scrum

în această carte

n-a fost nimic

și din vid

n-au mai

rămas decît

cîinii pe pămînt

rămăsesem c-un singur creier

ca să-l studiez

și să aprind chibritul

în laniakea

ca să scriu versul

și tu ai zis

„găurește hîrtia

și vezi prin ea

– e gaura prin care se vede

versul

pe care-n locul tău

l-aș lăsa mereu

în vid

ca să se dea peste cap

împreună”

se-nchide cartea

în sine însăși pe sine

de parc-ar ști

ce e sau nu e

însușimea excitată

regina vidului mă sfătuiește

să dau foc la carte

eu dau foc la carte

și mă uit în foc

pînă văd cartea

limba se divide

cartea se închide

multă nihileală

carte de sminteală

e o pagină

moartă în paragină

în străină gură

o părăsitură

limba se stinge

neavînd meninge

stau la marginea unui neant

și mănînc grîu

care-a crescut

din oasele tatălui meu

boabele de grîu

au formă de craniu

și strălucesc

ca să lumineze cumva

și neantul

care are o margine

unde stau eu

și mănînc grîu

nu vine nimeni

să-mi fotografieze

ilumina

și eu sînt deja

la jumătatea

grămăjoarei de grîu

și-ncepi să plîngi

chiar tu

clovnițo neagră

caligraful de hîrtii

își învîrte mintea sferic

pînă-i cad oasele

în carte

acolo sînt o mie

de-mpărați

căzuți în cascadă

la nimereală

cînd se mîzgălea la nihileală

ca să nu se vadă

versul genial

cînd se oprește lumina

singură-n vid

trecînd pe lîngă sine

foile cărții stăteau

altădată

față în față

acum cartea

e altfel și invers

ea zboară

prin craniul meu

și mă sinucide

eu rîd

și nu știu

și-i iau zborul

și mă uit la el

eu trec cu steaua în vid

și petrec cartea

care zboară singură

către mai singur

o icoană

sparge cuvîntul

hîrtia mea

arde fulgerul

eu nu mai scriu nimic

 

 

Să publicăm și cele zece coperți ale volumelor ce alcătuiesc Cartea genială, iar apoi ultimele poeme din fiecare carte.

Cartea genială (COPERTI - PDF)

Titlurile celor zece volume care alcătuiesc Cartea genială sunt acestea:

1. mierea ta neagră

2. fă-mi semne în vid

3. manuscrisele fără stea

4. eu am nevroză

5. moartea pe margini

6. sînt în metavers

7. muribunzii dau un spectacol

8. magia neagră în eon

9. oul cu coaja de vid

10. poezeaua descompusă

Poemele de la urma cărților:

stîlpul versului periculos

din abisa fermecată

se semna pe haos

se schimbaseră și nentrerupt se schimbă

și erau cu totul altfel

pe apocalimbă

nu mai era rotire

albastră

și nici vîrtej

era versuială erotică

pămîntul s-a-ntors

ca un vers

și a schimbat lumina

tu ai ilumină acolo

pînă dincolo-

ntr-o nebunie

fără nicio margine

fără niciun ecou

ea dezleagă eonul

și umple cu neant patefonul

beai apă

și cartea curgea prin tine

aveai acum

un nume lichid

curgător și poetic

și-mi vreai capul steag

tu-mi dădeai

toată mierea neagră

și eu o mestecam

c-un bețigaș aurit

și tăiam crepusculul

în pătrățele

crezînd că depășesc perfecțiunea

o singură dată

s-a lovit mintea

de vid

apoi nu

tot o singură dată

s-a lovit vidul

de minte

apoi nu

într-un fel nu

erau atingeri –

erau versiuni

și versiunile

indescriptibile

ca mai mereu

sfinxul înghite razele

și își bate joc de mine

el mi-a luat lumina

care asfințește

cartea mea

tu însă te miri

și-mi înmulțești lumina

și sfinxul rămîne în piatră

și se micșorează

tu rîzi te dezbraci

și-mi dai pielea ta

să scriu versuri

 

 

„închide cartea

constantine și ---- -mă pînă cînd

cartea singură va scrie că mă ---- –

așa va fi

cea mai frumoasă

carte de dragoste

care se închide

în ----- mea fenomenală”

vino frumoasă nebună

cu soare și lună

ca să încap

cînd mă dau peste cap

și-nghit universul

pînă unde e versul

de la tine din abisă

unde-i cartea mai nescrisă-

n cea mai cruntă mîzgăleală-

n cea mai neagră nihileală

frumoasa să fii cuminte

să mă lași la tine-n minte

tu-mi culegi flori de tei

și le arunci

pe cartea ta goală

și plină de un singur vers

trecînd pe lîngă tine

fără să se lovească

de univers

așa ai vrut tu

și versul zboară

îngerii cred că versul tău

e genial

și au dreptate

„versul singur

trece în vid

singur pe lîngă sine”

și mintea n-are abolire

înabolirea fiind

rarefiată măiestrie

prin care trece cartea

ca un flutur

pe flutur sînt toate

culorile luminii

cînd n-are nicio

culoare

dar așa se zice

cînd trece cartea

tu ești regina

și-mi iei mințile

și le pui în craniul mic al păsării albastre

și mă faci pasăre albastră

și mă faci zborul păsării albastre

și-mi arăți sminteala albastră

și eu o văd

și-mi place de tine

galaxiile n-au descifrare

și lovesc vidul

ca pe ele însele

acolo se naște poezemul

trecînd

singur prin vid

eu numai cu stîlpul versului

o să-l conduc

prin vid

ca un cioban

care paște o stea

în craniul meu

va apărea o frunză

va înverzi

ca un inobiect

să nu-i sufli

în ilumină

niciodată

acolo a fost

dragostea ta cea mai frumoasă

tu meritai

cuvîntul propriu

V.R.: Observ că poemele care închid fiecare volum sunt generate de o obsesie specială a Cărții. Ați făcut o descriere prea săracă. Sunt totuși 30 de volume de versuri. Și mi se pare că ele întâmpină cititorul printr-o tehnică aproape ascunsă într-o sintaxă a stupefacției. Îmi pare chiar că unele poeme, cu imagini cam dure, se autodescompun cu voioșie...

C.B.: Fără voia mea sunt poeme erotice stăpânite de o violență verbală uneori exagerat de liberă. Sunt poeme, într-adevăr, pe care le-aș putea numi versuri pentru versuri, poeme despre poeme, cărți contra Cărții. Într-o subterană obscură s-ar putea ca ele să fie legate de gânduri din Supracartea fără de ce. Eu am trăit gândul lui Rosenzweig anume că nu mai este carte. Din Apocalipsă înghit fără întrerupere cartea. În aparență, descrierea este săracă și poate chiar este săracă. Eu am o religie rafinată față de carte, iar viața mea s-ar putea să se confunde cu o carte. Așa cum ți-am mai spus cândva, aud și acum glasul mamei mele care-mi spunea „să mănânci cartea". Apoi, sărăcia nici nu este ceva sărac, ea este Arm, dacă vorbim nemțește. Iar eu o alipesc absenței vidului, aspațiului kenotic... Tehnica, deja interiorizată și trăită a unei sintaxă a stupefacției mi-a rămas din zen și din buddhismul marelui vehicul. Este posibil să fiu un sintaxist care știe bine limba română și nu își minte cititorul posibil că a studiat zeci de ani gramatica ritualică a limbilor indo-europene, morfologia și vocabularul nostraticii... Fără voia mea nu este exclus să fiu un sintaxist care rupe tradiția în poezia românească. Din nefericire poeții în viață nu știu multă carte. Cartea este ceva dizolvant cu care te autodizolvi, altfel rămâi pe dinafară și schelălăi la luna plină. Nu zic că dintr-o astfel de situație nu poți deveni un liric onorabil...

Fără voia mea orice poem „tare" se autodistruge, dacă vrea să fie ținut minte. Și ca ultim cuvânt: poemele ultraerotice nu sunt livrești.

V.R.: Da, e interesant, foarte interesant ce spuneți și acum înțeleg încă o dată că nu aveți rival. Dar să nu uităm să ne vorbiți și despre celelalte 40 de cărți pe care le-ați adunat câte zece-zece volume în Creierul de hârtie. Apoi Iluminările obscure, Paragină-n vid, Autotransscrierile.

Vreau să prezentăm coperțile și titlurile volumelor ce conțin aceste colecții.

C.B.: Creierul de hârtie are o copertă frumoasă și se compune din următoarele volume:

1. creierul de hîrtie

2. treceau eonii treceau eonii

3. regina udă

4. capul meu se biblia

5. o săgeată neagră

6. într-un singur vers

7. nihileală cu nimbă

8. papirus care înconjoară neantul

9. stăteam fără mine-n closar

10. dănțuitoarea

Iluminările obscure au copertă din același genial Redon și se compun tot din zece volume care au câte o sută de poeme:

1. versuri din urmă

2. katastrofe

3. nebunie în deșirare

4. poemul putred

5. hârtia din craniu

6. magiile uitate

7. peisaj inexistibil

8. sistemul cruzimii

9. amurgul orbitor

10. manual de autopsie

Autotransscrierile sunt ele însele tot în 10 volume, au violență proprie și autodistrugere spontană aproape incomparabilă:

1. sfînta mea descompunere

2. închis în cușca vidului

3. despărțirea minții

4. spectacolul gri

5. eclipsă în versuri

6. piramida din cranii

7. cumplita autoversiune

8. să dau neantului ocol

9. biata nihilință

10. autotranscrierile

V.R.: Se știe că nu faceți politică și nu veți face niciodată. Dar, totuși, îmi spuneați într-o discuție particulară că toate dezastrele planetare de ieri și de astăzi se datorează minții tradiționale, atât de tânără și de rudimentară... Nu faceți o schiță, dacă tot ne-ați „amenințat" cu niște „răspunsuri radicale"?

C.B.: Nostratica și indo-europeana (nostratica vorbită de acum 200.000 de ani și indo-europeana doar de 6-7000 de ani) sunt limbi vorbite de omul spaimei și al fricii, de omul foamei și de pămânțeanul disperat de destinul său fințial și de moartea de la capătul drumului. Gramatica ritualică indo-europeană se bazează pe verbul facerii și al puterii și pe verbul donației. Am scris cărți despre această versiune întruchipată a omulețului rătăcit la marginea Ființei, iar în Supracarte nu fac decât să distrug complet gândirea tradițională și să eliberez omul de tot ce are în el preaomenesc. Poate acestea par cuvinte mari dar eu spun că sunt chiar prea modeste. Ceea ce nici nu contează, fiindcă eu niciodată n-am dat seamă nimănui. Sechestrat în limbajul tradițional omul crede că există arche, telos, tara, lyo-. În română (care este o nostratică și o indo-europeană contemporană genialissimă) există precuvinte străvechi precum sărbătoare, jertfă, zăbavă, izbăvire, noroc și încă vreo 700 de străcuvinte din cele aproape 1000 de rădăcini nostratice care produc vocabularul tuturor limbilor vorbite pe pământ.

Și aici vin exemplificările: rege, Reich se trag din arheu, Führer, conducător, duce, președinte, supremul țin de voința de a fi primul, de a fi supremul, de a capta și întrupa voința de putere și de supremație. Nietzsche și Heidegger știau ce vorbesc.

Dacă vrem societate deschisă, cum s-a filosofat, chiar ființa ca hes-tia, es-to, ex-sistentia (Ek-sistentia) sunt deschideri care se închid fatal și se risipesc în timp dacă nu au har, har care le urcă din nou în arheu de unde cad din nou în ceasul rău. Așadar, într-un viitor destul de apropiat pămânțenii trebuie să renunțe la aceste schițe rudimentare și scheme care se răcesc în care țări și popoare să fie conduse de regi sau împărați.

Există în sanskrită un cuvânt genial, venayka și acest cuvânt înseamnă în același timp aconduceși a distruge.Am scris acest lucru în cartea Hestia. Încercare de a dezlega imaginea lumii, apărută în anul 1989 la Editura Scrisul Românesc din Craiova, grație editorului nostru, doamna profesoară Marcela Radu, cel mai bun editor care a existat în România înainte de anul 1989 (cartea, din cauza cenzurii inculte, a apărut sub titlul Încercare asupra temeiurilor limbii românești. O gramatică a Ființei).

Va fi o revoluție radicală sau dacă nu regatele, imperiile, țările, popoarele, oamenii se vor autodistruge.

Ca tip de supragândire nu se va mai putea răzgândi decât prin supratransinapoziție ontică eliberată de schemele mentale tradiționale.

Ultramiliardarii planetei (Rockefeller, Bill Gates, Elon Musk, Zuckerberg) vor risipi imensele lor cantități de bani tranșați la jocul periculos și căzător al gândirii tradiționale. Se vor bloca în scheme sărace și vechi, autodistrugătoare, neînțelegând că supragândirea viitorului îi ocolește cu violență.

V.R.: Totuși, fiindcă astăzi împliniți 70 de ani (o cifră pe care o urâți și pe care nu vreți s-o luați în seamă), vă invit să facem un compendiu esențial în care să dăm o imagine a cărților publicate de dumneavoastră.

C.B.: Îți voi răspunde pe scurt fiindcă nu am o evidență absolută a cărților publicate (iar numărul și titlurile lor se schimbă și se îmbogățesc în fiecare zi). Și, îți spun sincer, mi se pare și indecent ca eu să spun că am publicat peste 2000 de cărți și alții să facă vreun accident cerebral că au publicat 3-4 cărți și au intrat, din întâmplare, în manualele de literatură română. Acolo sunt și plagiatori (gen Cărtărescu, Liiceanu, Pleșu, Patapievici, Manolescu), acolo sunt și scrietori ai serviciilor de informații (din țara noastră și din țări care nu sunt ale noastre). Așa este epoca și, probabil, schema universală se repetă și în culturica română. Acum, ipochimenii vor să fie inubliabili și să-i învețe tinerii din noua generație pe de rost, să aibă loc la Bellu, să li se tragă salve de tun, după ce au luat Premiul Nobel de mai multe ori...

Am publicat Monumenta Romaniae Historica în 1000 de volume.

Am publicat 735 de volume din Biblioteca lui Eminescu (din cele peste 1240 de volume cât conținea întreaga bibliotecă, iar din luna martie, cu ajutorul esențial al IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vom relua tipărirea până la editarea integrală a bibliotecii).

Am publicat 153 de papirusuri și 301 volume din Monumentele ortodoxe și bizantine, apoi câteva colecții de câte 100 de volume de manuscrise din sfinții și cărturarii noștri, trăitori de la anul 298 până la 1359. Apoi 104 volume de manuscrise în facsimil în colecțiaIntegrala Manuscriselor Cantemir. Codul invers. Arhiva înnebunirii și a uciderii nihilistului Mihai Eminescu, în 21 de volume (deocamdată). Zeci de volume personale de filosofie, câteva sute de cărți de poeme. Și așa mai departe.

Iată câteva imagini cu Biblioteca Tomitană care conține aceste volume istorice:

1

2

3

4

5

6

7

8

9

V.R.: Cărțile dumneavoastră de poeme au traduceri superbe și întotdeauna mi-ați vorbit despre aceste traduceri cu admirație și bucurie. În ce limbi au fost traduse și care sunt aceste cărți?

C.B.: Am avut noroc de traducătoare profesioniste foarte inspirate. Voi vorbi într-un capitol special al interviului nostru despre traducerile cărților mele de poezie. Foarte greu de tradus a fost cartea care are titlul Supremele Angelei, o carte specială care are 365 de pagini și patru versuri pe pagina 366, se taie sub fiecare vers pe o pagină care are 24 de versuri . Și fiecare vers generează o nouă carte astfel încât vor fi peste 10.000 de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de cărți. Dacă mă iau după previziunile celor mai geniali astronomi americani, indieni, ruși și chinezi, citirea cărții Supremele Angelei (în ritmul un vers în fiecare minut) va depăși existența sistemului nostru solar. Așadar, dragă Victor, am scris această carte cu gândul că ea va fi și citită, că nu va mai fi nici un cititor și nu se va mai vorbi nicio limbă. Și m-am răzbunat pe moartea care a distrus întotdeauna pămânțenii cu o cruzime fulgerătoare.

Supremele Angelei a fost tradusă genial în germană, spaniolă, franceză, albaneză și suedeză (traducere în curs).

Iar alte cărți de poeme sunt în 40 de traduceri: în limbile franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, rusă, albaneză, maghiară, suedeză, mongolă.

V.R.: Știu că sunteți un om modest (în ciuda aparențelor). Totuși, chiar pe scurt, vă rog să vorbim, chiar în puține cuvinte, despre academiile în care ați fost primit ca membru titular sau membru asociat și despre premiile internaționale de mare prestigiu pe care l-au primit cărțile dumneavoastră.

C.B.: Este o mare onoare și o bucurie pentru mine să fiu membru titular sau membru asociat în academii din America, Africa, Europa și Asia. Anume în: Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres din Paris, Academia Hispanoamericana de Buenas Letras, Accademia Internazionale Leopold Sedar Senghor din Milano, Academia de Arte și Științe Filosofice din Bari, Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari, Mongolian Academy of Culture and Poetry, Academia din Kiev, Academia Oamenilor de Știință din Moldova, Academia Tomitana, Academia Universalis Poetarum, Academia Internațională Mihai Eminescu, Academia Europeană Dimitrie Cantemir.

În privința premiilor și diplomelor de recunoaștere primite de cărțile mele sunt foarte bucuros că prietenii mei celebri au avut grijă deosebită de sentimentele mele poetice... Am primit premii la Paris (pentru versiunea franceză a unor poeme din trilogia Divina tragedie), la Milano (pentru Rovina nel vuoto. Sigilli da nessuna parte), în Bari (pentru versiunea italiană a cății Cele zece elegii care sfârșesc poezia).

O mare onoare înseamnă pentru mine medalia de aur Alexandru cel Mare (primită în Grecia, la Salamina), Medalia Centrului budiștilor mongoli (oferită de însuși Marele stareț al mânăstirii Gandantegchenling, Gabji Demberel Choijamts). Dar cred că vom fi mai inspirați dacă vom răspunde sistematic acestor două întrebări care privesc mari premii internaționale și admisiuni în câteva celebre academii din lume. Onoruri care pe mine mă copleșesc și trebuie să mărturisesc că îmi dau o putere greu de explicat. Și nici nu vreau s-o explic. Chiar astăzi am primit o veste strălucită, anume că voi fi membru într-una din cele mai celebre academii ale Europei.

V.R.: Știu că există un film despre dumneavoastră și poeziile pe care le-ați scris într-o anume carte. Realizat în Mexic, în limba spaniolă, e ușor de înțeles pentru orice român, chiar dacă nu cunoaște limba. Vă rog să dăm acest film în încheierea acestei părți a interviul nostru.

C.B.:Așa să fie. Filmul, vă rog!

VIDEO: