Sub ochii noștri se petrece o revoluție pe care puțini o conștientizează. Care este scopul mișcărilor dezordonate ale lui Trump și care este temerea sa cea mai mare.

Un editorial de Alastair Crooke, publicat de Strategic Culture, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

„Cred că trebuie să pornim de la noțiunea de înfrângere care duce la revoluție – pentru a înțelege revoluția lui Trump.

„Evenimentele care se derulează în prezent în Statele Unite, chiar dacă nu știm exact cum vor evolua, sunt o revoluție. O revoluție în sensul real? Sau o contrarevoluție?”

Astfel a vorbit istoricul și filosoful francez Emmanuel Todd la conferința sa din aprilie de la Moscova,Salutări din Moscova.

„Aceasta [revoluția lui Trump] este, în opinia mea, legată de înfrângere. Diverse persoane mi-au relatat despre discuții între membrii echipei Trump, iar ceea ce este izbitor e conștientizarea înfrângerii.

„Oameni precum J.D. Vance, vicepreședintele, și mulți alții, sunt oameni care au înțeles că America a pierdut acest război.”

Totuși, această conștientizare a înfrângerii de către americani contrastează frapant cu surprinzătoarea lipsă de conștientizare – mai degrabă negare – a înfrângerii de către europeni:

„În cazul Statelor Unite, este vorba în esență de o înfrângere economică. Politica sancțiunilor a arătat că puterea financiară a Occidentului nu este omnipotentă.

„Americanilor le-a fost reamintită fragilitatea industriei lor militare. Cei de la Pentagon știu foarte bine că una din slăbiciunile lor este capacitatea limitată a complexului militar industrial american.”

„Faptul că America se află în prezent în toiul unei revoluții importante – comparabilă cu sfârșitul URSS – nu este înțeles decât de un număr mic de persoane.

„Cu toate acestea, ideile noastre preconcepute – politice și intelectuale – ne împiedică să vedem și să înțelegem importanța acestei realități.”

Spre cinstea lui, Todd recunoaște dificultatea acestei percepții:

„Trebuie să admit că atunci când sistemul sovietic s-a prăbușit, am fost incapabil să prevăd amploarea acestor perturbări și nivelul de suferință pe care acestea îl vor provoca Rusiei.

„Experiența m-a învățat un lucru important: prăbușirea unui sistem este în aceeași măsură mentală și economică...

„Nu am înțeles că comunismul nu era doar o organizație economică, ci și un sistem bazat pe credință, o cvasi-religie, care structura viața socială sovietică și rusă.

„Perturbarea credinței duce la o dezorganizare psihologică mult mai mare decât dezorganizarea economică.”

Dezorganizarea psihologicăprovocată de „înfrângere” poate explica (dar nu justifica) „ciudata” incapacitate a Occidentului de a înțelege evenimentele mondiale:

- disocierea aproape patologică de lumea reală pe care o manifestă în cuvintele și acțiunile sale;

- orbirea sa – de exemplu, față de experiența istorică a Rusiei sau de lunga istorie a sfidării șiiților în Iran.

Cu toate acestea, deși situația se deteriorează... nu există nici un semn că Occidentul ar deveni mai realist în înțelegerea sa – și e foarte probabil că ca continua să trăiască în construcția sa alternativă despre realitate – până când va fi evacuat cu forța.

Yanis Varoufakis a subliniatcă realitatea perspectivei „înfrângerii” economice a SUA a fost în mod clar prezentată de Paul Volcker, fostul președinte al Rezervei Federale, atunci când a afirmat că ceea ce a ținut întregul sistem globalist unit a fost fluxul masiv de capital din străinătate – de peste 2 miliarde de dolari în fiecare zi lucrătoare – care a susținut stilul de viață confortabil, cu inflație scăzută al Americii.

Astăzi, când SUA se află într-o eră a deficitelor bugetare structurale nesustenabile, Trump se concentrează pe nucleul financiar al Americii:

- piața obligațiunilor de trezorerie (colacul de salvare al Americii) și

- piața bursieră (portofelul Americii).

Ambele sunt fragile. Iar orice presiune externă ar putea declanșa o reacție în lanț.

Spune Varoufakis:

„Pe scurt, America nu mai are încredere în propria sa fortăreață financiară. Iar China nu mai joacă după vechile reguli. Acesta nu este doar un război comercial – este un război pentru viitorul finanțelor globale.”

Acesta este motivul pentru care Trump amenință cu războiul pe oricine încearcă să înlocuiască sau să ocolească monopolul comercial al dolarului american.

Prin urmare, „tarifele reciproce” ale lui Trump nu au avut niciodată ca scop echilibrarea comerțului. Ele se rezumă la o încercare de restructurare a creditorilor.

„Este ceea ce se face în caz de faliment”, remarca ironic un comentator.

Solicitările de contribuții mai mari din partea statelor NATO reprezintă tocmai un exercițiu de solicitare de venituri de la creditori – așa cum a fost și călătoria lui Trump în Golf.

Scopul Noului Război Rece constă în primul rând în oprirea ascensiunii Chinei. Acest obiectiv reprezintă realmente un punct comun între toate facțiunile Establishmentului – protejarea sistemului dolarului de colaps.

Ideea că SUA își vor recăpăta fosta poziție de centru de producție de talie mondială este în mare parte o narațiune diversionistă, creată în scopuri interne.

În 1950, forța de muncă din industria prelucrătoare din SUA reprezenta 33,7% din economia națională – o cifră care a scăzut la mai puțin de 8,4% în prezent.

Pentru a inversa cursul ar fi nevoie de o schimbare de generație.

Așadar, în afară de consensul privind China, păturile conducătoare sunt divizate – cu unii, ca J.D. Vance și echipa economică formată din Stephen Miran și Russell Vought, preocupați mai mult de riscul ca excesele SUA să nu submineze supremația dolarului, în timp ce șoimii [belicoșii] susțin consolidarea hegemoniei dolarului prin expunerea mușchilor militari de căte SUA.

Restructurarea creditorilor stă la baza grabei lui Trump de a încheia un „acord” cu Rusia – acord care ar putea aduce rapid oportunități de afaceri și fluxuri pozitive de capital (plus garanții) în contul de capital al SUA.

Un acord cu Iranul ar putea fi chiar apoteoza lui Trump privind dominația energetică a SUA, ceea ce ar duce la noi intrări de venituri ce ar consolida încrederea în dolar.

În concluzie, strategia lui Trump nu este una pe termen lung. Este concentrarea pe termen scurt a cererii agregate pentru dolar ca singura monedă pe care oamenii o cer, chiar dacă nu vor să cumpere nimic din țara care tipărește dolarii.

Deficiența crucială a acestei strategii este că tranzacționismul brutal al lui Trump îi știrbește serios credibilitatea ca actor politic și, în consecință, îi obligă pe alții să se protejeze împotriva dolarului.

Pe scurt, prăbușirea credibilității cauzate de disprețul lui Trump pentru lectură, pentru briefingurile serviciilor de informații și încrederea sa în cel sau cea care i-a șoptit ultima dată ceva la ureche duce la schimbări de politică și la o dorință generală a celorlalți de a se îndepărta cât mai mult de imprevizibila Trumpland.

Emmanuel Todd avertizează că reacția clasică a o prăbușire a sistemului de credințe și a psihicului particular care a animat paradigma „este anxietatea – mai degrabă decât orice stare de libertate sau de bunăstare. Credințele care au însoțit triumfalismul occidental se prăbușesc. Dar, ca în orice proces revoluționar, încă nu știm care credință nouă este cea mai importantă, care credință va ieși victorioasă din procesul de descompunere”.

Deși, în general, revoluțiile distrug, accentul lor este pus pe valorificarea energiilor suficiente pentru eradicarea instituțiilor care au fost prea rigide pentru a se integra în cererea de schimbare care a provocat revoluția în primul rând.

În acest context, scopul unui Nou Război Rece împotriva Chinei se concentrează în jurul anxietății SUA (după cum susține Todd) – în primul rând temerea că construirea de către SUA a unei „super autostrăzi” digitale pentru bani se va dovedi mult mai eficientă decât drumul precar al dolarului american.

În prezent, această super-autostradă foarte largă poate că nu este încă utilizată. Dar asta, acum. Există însă deja o migrațiune de la vechiul drum la super autostrada chineză, după cum a subliniat Varoufakis în fața chinezilor.

Pentru Establishmentul american, „super autostrada” chineză constituie un pericol „clar și prezent” la adresa hegemoniei sale.

Anxietatea nu este legată de proprietatea intelectuală chineză, nici de „furtul de proprietate intelectuală”. Este vorba de teama că Statele Unite nu vor putea ține pasul cu noile ecosisteme financiare construite de China sau cu sofisticarea yuanului digital.

Nu în ultimul rând, această anxietate este agravată de faptul că lorzii Fintech din Silicon Valley se află în conflict cu marile bănci de clearing (compensare) de pe Wall Street (care doresc să își păstreze sistemele învechite).

China are un avantaj în acest sens, deoarece sectoarele sale financiar și tehnologic sunt contopite, ca un singur bloc.

Teama este clară: dacă China va reuși, SUA își vor pierde „arma magică” a dominației monetare:

„Și iată «revoluția»: fără focuri de artificii, fără titluri occidentale de-o șchioapă. Doar o dimineață liniștită în Beijing, unde coroana dolarului a căzut. Instalațiile financiare ale lumii tocmai au fost redirecționate către China, via super autostrada.

„Pentru prima dată, CIPS (sistemul interbancar internațional de plată al Chinei) a depășit SWIFT în ceea ce privește volumul tranzacțiilor într-o singură zi. Pe 16 aprilie 2025, la ora 1:30 AM, pe sediul central al Băncii Chinei a fost afișat un banner roșu.

„CIPS [după cum spuneZeroHedge] a procesat un volum uluitor de yuani RMB [moneda națională a Chinei] într-o singură zi – aproximativ 1,76 trilioane USD. Acest volum, dacă este real, depășește sistemul SWIFT, dominat de dolarul verde, în ce privește fluxul transfrontalier zilnic.”

Da – totul este despre bani.