Majoritatea cititorilor ActiveNews sunt creștini practicanți. De aceea, îi rugăm să ne ierte pentru acest text care pare mai degrabă destinat începătorilor în ale credinței, încă șovăielnici. Și totuși, tu, cititorule creștin cu state vechi, chiar nu ai citit/ascultat cu interes niciodată un horoscop?

Un editorial publicat pe site-ul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

1 ianuarie – o zi ciudată. Orașul doarme. În frigider se află rezervele strategice de salată de boeuf. În cap – o liniște plăcută, ca de vată. Stăm întinși pe canapea, derulăm leneș știrile și brusc dăm peste un titlu: „Ce îi așteaptă pe Tauri în anul următor?”. Sau: „Prognoza globală: la ce să ne așteptăm?”.

Mâna se întinde să facă clic. Chiar dacă ne considerăm oameni credincioși. Chiar dacă purtăm cruce și știm că astrologia este o superstiție. Ne spunem: „Doar cu un ochi, doar pentru amuzament”. Dar să fim sinceri: nu facem asta pentru că ne amuză. O facem pentru că ne este frică.

Viitorul ne sperie întotdeauna prin incertitudinea sa. Iar acum, când lumea din jur se zguduie, această teamă devine aproape fizică.

Vrem garanții. Vrem iluzia controlului. În acest sens, horoscopul este un calmant ideal pentru creierul neliniștit. El ne spune: „Relaxează-te, totul este deja decis. Stelele s-au aliniat în poziția potrivită. Iată scenariul tău”.

Dar în spatele acestei liniștiri de moment se ascunde o capcană care ne poate costa libertatea. Schimbăm dreptul de a fi fii ai lui Dumnezeu pentru o cameră confortabilă a fatalismului.

Închisoarea pe care ne-o construim noi înșine

Ce este horoscopul în esența sa? Dacă lăsăm deoparte aspectele mistice, el este o afirmație: „Tu nu ești autorul vieții tale”. Astrologia (și, în general, credința în destin, în soartă) spune că viața noastră este o piesă scrisă fără participarea noastră. Scenariul este aprobat în momentul nașterii și nu poți improviza.

Acesta este Fatumul antic – Soarta, Fatalitatea. Grecii antici credeau că înșiși zeii se supun Soartei. Dacă oracolul a spus că Oedip își va ucide tatăl, Oedip poate fugi la capătul lumii, poate să-și scoată ochii, dar tot va face ceea ce este prevăzut.

Imaginați-vă viața ca pe o celulă de închisoare. Pereții sunt poziția planetelor. Grilajul este data nașterii. Dacă stelele au spus că ești „un Berbec impulsiv”, înseamnă că ești condamnat să țipi la cei dragi și „nu poți face nimic, așa e caracterul tău”. Dacă prognoza promite divorț sau boală – stai și aștepți lovitura, ca un condamnat.

Noi numim asta „a afla soarta”, dar de fapt este sclavie voluntară.

Dăm cheile voinței noastre unor giganți gazoși fără suflet și unor bucăți de piatră care zboară în vid. Suntem de acord să fim bio-roboți programați de Marte sau Saturn. Este oare aceasta o veste bună? Nu, este o condamnare.

Dumnezeu nu este scenarist, Dumnezeu este Navigator

Creștinismul oferă o imagine complet diferită a lumii. Și aceasta este mult mai captivantă, dar și mai complexă. În creștinism nu există cuvântul „soartă”. Există cuvântul „providență” sau „pronie” (în greacă Pronoia).

Diferența dintre ele este enormă. Soarta este un monolog al stelelor. Providența este un dialog între Dumnezeu și om.

Dumnezeu nu este un scenarist care a scris o piesă crudă și ne trage de sfori ca pe niște marionete. Dumnezeu seamănă mai mult cu un mare maestru genial sau, dacă traducem în limbaj modern, cu un navigator GPS perfect.

Cum funcționează acest lucru în practică? Dumnezeu are un plan pentru noi. Punctul de destinație este mântuirea noastră, viața veșnică, fericirea. Dumnezeu ne trasează un traseu ideal. El ne spune: „Virează la dreapta, este un drum sigur și fără pericole”.

Dar volanul este în mâinile noastre. Aceasta este libertatea noastră. Și adesea virăm la stânga – spre păcat, spre greșeală, spre egoism. Derapăm în șanț.

Ce ar face „Soarta”? Ar spune: „Ai încălcat scenariul. Gata, s-a terminat. Ți-ai distrus viața”.

Și ce face Dumnezeu-Navigatorul? El spune: „Traseul a fost reconfigurat”.

Aceasta este Providența. Dumnezeu nu ne anulează libertatea, dar El ține cont în fiecare clipă de prostiile și greșelile noastre, reconstruind drumul astfel încât să putem ajunge totuși la punctul de destinație.

Am păcătuit? Dumnezeu nu ne condamnă. El ne trimite oameni, cărți, circumstanțe (uneori grele) pentru a ne readuce pe drumul cel bun.

Viața unui creștin nu înseamnă să joci un rol după partitură. Este o căutare deschisă. Este o colaborare creativă. Viitorul tău nu este scris în stele, ci se scrie chiar acum – prin alegerile tale, rugăciunile tale și răspunsul lui Dumnezeu.

Argumentul Ninive

Dacă ni se pare că aceasta este doar o teorie frumoasă, să ne amintim cea mai scandaloasă poveste din Biblie, care distruge complet credința în destin. Povestea profetului Iona. Dumnezeu îl trimite pe Iona în marele oraș Ninive cu o profeție concretă. Nu este o „prognoză”, este Cuvântul lui Dumnezeu. Iona umblă pe străzi și strigă: „Mai sunt patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” (Iona 3:4).

Sună ca o sentință. Ca acel Fatum inevitabil. Data este stabilită. Ieșirea este prevăzută. Ninivenii ar putea spune: „Ei bine, asta e karma. Așa s-au așezat stelele. Cât mai avem de trăit, vom trăi din plin”.

Dar ce fac ei? Ei fac ceva ce încalcă „programul”. Ei se pocăiesc. Împăratul își scoate coroana, oamenii țin post, încetează să mai facă rău. Își schimbă gândirea.

Și se întâmplă ceva incredibil. Biblia spune: „Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăință, că s-au întors din căile lor cele rele. Și i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse și nu le-a împlinit” (Iona 3:10).

Gândiți-vă. Pocăința oamenilor a schimbat „planurile” lui Dumnezeu. Profeția nu s-a împlinit! Pentru că un om viu, care s-a întors la Dumnezeu, este mai puternic decât orice certitudine.

În creștinism nu există nimic ireversibil, în afară de moarte. Cât timp suntem în viață, orice „prognoză nefavorabilă” poate fi anulată prin pocăință. Orice „scenariu” poate fi rescris.

Problema demnității regale

De ce Biserica ne cere cu atâta insistență să nu citim horoscoapele? Nu pentru că „părintele ne va certa”. Și nu pentru că Dumnezeu se supără. Problema ține de demnitatea noastră.

Imaginați-vă un rege înțelept și puternic. El are consilieri, are o armată, are putere. Dar, înainte de a emite un decret, el se duce în cămară și cere sfatul unui scaun vechi de lemn. Sau aruncă zarurile. Nu este doar ridicol, este și umilitor.

Conform învățăturilor Bisericii, omul este chipul lui Dumnezeu. Avem suflul Creatorului Universului. Suntem destinați eternității. Suntem mai presus de îngeri.

Iar planetele sunt doar pietre și gaz. Frumoase, uriașe, dar bucăți de materie fără suflet. Ele sunt create pentru noi, pentru a ne lumina, nu pentru a ne conduce.

Când citim horoscopul, noi, Copiii Împărăției, îngenunchem de bunăvoie în fața materiei. Întrebăm cosmosul lipsit de suflet: „Pot să închei astăzi o înțelegere? Pot să iubesc astăzi?”. Renunțăm la dreptul de întâi născut pentru o supă de linte „garantată”.

Să intrăm în acest an nu ca „Raci”, „Săgetători” sau „Scorpioni”. Să intrăm în el ca oameni liberi. Ca niște copii care au un Tată iubitor.

Nu avem nevoie să cunoaștem viitorul. Ne este suficient să-L cunoaștem pe Cel care ține acest viitor în mâinile Sale. Și dacă ne vom ține de mâna Lui, niciun Mercur retrograd nu ne va putea abate de la calea noastră. Pentru că traseul poate fi întotdeauna reconfigurat.