ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Când Părintele Dimitrie Bejan a ieșit din închisoare, după 20 de ani petrecuți în lagăre de exterminare (șase în Siberia și paisprezece în închisorile comuniste din România), s-a uitat înapoia sa cu părere de rău parcă pentru că părăsea pușcăria, și a început a plânge. Ce-i aștepta în afara porților închisorii pe miile de mărturisitori trecuți prin iadul reeducării timp de 10-15 ani din viață? Nimic promițător, însă nădejdea nu le lipsea.

Părintele Dimitrie Bejan mărturisea că, în pofida tuturor torturilor din lagăre, „este Cineva Care stă lângă tine. Am făcut muncă de mină și canal și n-am pățit nimic. Parcă pluteam, parcă nu eram eu! A fost mila lui Dumnezeu cu mine”. Cum putea să-i fie frică unui astfel de om de ceea ce urma dincolo de porțile pușcăriei? De altfel, eliberarea a însemnat pentru el încă 26 ani de hărțuieli, domiciliu forțat și paza permanentă a unui agent de securitate, până la căderea regimului comunist. Însă în toată această perioadă, Părintele a fost lumină pentru toți cei care l-au cunoscut, și tocmai din acest motiv Securitatea îl considera extrem de periculos.

Și nu a fost singurul. Sfântul Ilie Lăcătușu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Ștefan Marcu, Părintele Gheorghe Calciu, Virgil Maxim și Marcel Petrișor sunt doar câțiva dintre sutele și miile care au supraviețuit închisorilor. Acestor oameni întristarea sau deznădejdea nu le-a cuprins sufletul, tocmai pentru că simțeau prezența lui Dumnezeu în toată vremea, în fiecare clipă și în orice loc al pelerinajului lor prin lume. Ei nu s-au temut în închisori, nu s-au temut la ieșire de ce va urma, deși cei mai mulți nu mai aveau nici proprietăți, nici familie, dimpotrivă, erau întâmpinați de societate cu reținerea și repulsia asociată unor foști pușcăriași, în timp ce Securitatea îi urmărea permanent.

Mi-am amintit de acești oameni și de destinul lor cumplit, dar și minunat, în aceste zile când lumea se întreabă tot mai mult cu îngrozire dacă va veni războiul și ce ne vom face. Unii își fac depozite, alții se gândesc unde să plece din țară, iar majoritatea caută cu voracitate la știrile media ca la un altfel de profeții, ca să vadă cum să-și organizeze viitorul apropiat sau îndepărtat. Aici pot fi aflate previziunile marilor analiști politici, ale științei și tehnologiei de ultimă oră, care vorbesc, în ultima vreme, tot mai mult despre extraterești și nemurirea obținută prin avataruri holografice, despre perspectivele uriașe ale vaccinurilor genetice, despre iminentul război, care însă va fi câștigat, și despre imperiul răului care va fi distrus de salvatorii lumii, așa cum și virusul, iată, a fost aproape anihilat de către vaccinul salvator.

V-ați întrebat vreodată cu ce diferă prorociile oamenilor lui Dumnezeu de cele ale lui Nostradamus sau ale babei Vanga? V-ați gândit vreodată de ce sunt primele trecute cu vederea, iar cele din urmă fac carieră în mentalul colectiv? Motivul este cât se poate de simplu și arată, de fapt, starea lumii, fiind cel mai bun diagnostic al acesteia. Când Dumnezeu vorbește prin gura prorocilor, o face ca să cheme la pocăință, la întoarcerea omului acasă, îl previne să nu se lase înșelat de vremuri și să caute să-și schimbe viața, îi arată calea către El, în vremuri în care înșelarea îi poate cuprinde pe cei mai mulți. Prorociile prorocilor mincinoși liniștesc însă conștiința oamenilor, le spun să se încreadă în puternicii lumii, să schimbe eventual numai lucruri de suprafață, cât să-și salveze confortul.

Soarta adevăraților proroci ai Domnului nu a fost niciodată una ușoară, iar mulți dintre ei au sfârșit în chinuri și omorâți chiar de către cei pentru care se luptau să-i salveze. Iar aceasta, pentru că „oamenii trupești” I Corinteni 3:1 iubesc slava lumii acesteia mai mult decât slava lui Dumnezeu, pentru că iubesc mai mult confortul, plăcerile de scurtă durată decât mângâierea harului, pe care, din păcate, puțini au experimentat-o în mod conștient, deși aceste energii sunt cele care ne țin în existență și ne fac viața frumoasă și luminoasă.

„Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” Ioan 16:33

Astăzi nu mai este nevoie să cauți proroci care să-ți spună viitorul sau să te facă să înțelegi ce se petrece cu viața ta. Glasul mass-mediei, nelipsit din conștiința celor mai mulți, îți hrănește această nevoie de a afla, de a cunoaște ce se întâmplă cu tine și cu lumea. Este glasul care adoarme conștiința, care odihnește cu înțelesuri mincinoase și, în același timp, strecoară în inimă ‒ nici nu se putea altfel! ‒ frica și deznădejdea. De fapt, nu războiul e problema noastră, ci deznădejdea și frica ce irump din faptul că suntem atât de singuri, lipsiți de harul care îi făcea pe Părintele Dimitrie Bejan, pe Părintele Marcu de la Sihăstria și pe mulți alții să nu simtă nici o suferință în torturile cele mai cumplite, deși erau menite să omoare cel puțin prin teroare, dacă nu și prin durere.

Noi înșine însă, trăind ca prin vis realitatea pseudovirtualizată a zilelor noastre, suntem fugăriți încoace și încolo de o mulțime de frici, din care nu una mică este aceea de a fi în conflict cu opinia publică, cu stăpânitorii lumii care ne anunță prin mass-media viitorul apropiat sau mai îndepărtat și ne amenință cu tot ce poate fi mai rău, dacă nu vom asculta de ei.

Desigur, timpurile care vin nu vor fi ușoare, ci chiar apocaliptice. Ne sunt prorocite de Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Sfântul Paisie Aghioritul, Cuviosul Efrem din Arizona sau de Părintele nostru Justin Pârvu. Probabil că mijloacele materiale vor fi limitate pentru cei care nu se supun prin vaccinare și prin opinia conformă cu cea a puternicilor zilei, cel mai probabil una antihristică. Banii fizici vor fi înlocuiți de cei virtuali, creditele sociale vor da dreptul la existența în lume și la nivelul de ierarhie la care ți se va da acces în societate, de la Alpha la Gama, după „profeția” lui Huxley. Tot ceea ce se va auzi sau vedea în mass-media va fi minciună, iar urâciunea pustiirii va stăpâni în chip văzut lumea. Dar pe toate acestea, și poate cu mult mai multe, pe care ni le pregătește antihristul, nu trebuie să le întâmpinăm cu frică, ci cu credința în Hristos, cu o viață curată și mărturisitoare, cu jertfă și frică de Domnul. Odată ce vom dobândi harul, vom păstra pacea în inimi orice se va întâmpla, iar harul lui Dumnezeu ‒ care i-a păzit pe Părintele Dimitrie Bejan sau pe Părintele Arsenie Papacioc în zarca de la Aiud ‒ ne va păzi și pe noi, indiferent ce va veni peste lume.

De ce oare nu vrem să ne schimbăm viața și să ne astupăm urechile, ca să nu mai auzim prorociile prorocilor mincinoși? Nădăjduim oare că vom mai primi ceva bun de la această lume, care pe zi ce trece se leapădă tot mai mult de Dumnezeu? Poate că nu mai avem puterea celor de demult, suntem neputincioși, tocmai pentru că așa ne-a format lumea confortului și consumului, a betonului și a plasticului, dar Domnul știe toate acestea, de aceea nu mai cere de la noi la fel ca de la cei de dinaintea noastră. Să facem măcar ce depinde de noi, conștienți că timpurile s-au scurtat și nu știm cât mai avem vreme de pocăință.

Așadar, să nu ne pierdem nădejdea, căci Domnul Însuși zice: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” Ioan 16:33, iar noi toți, care vom rămâne cu El în Corabie, ne vom socoti biruitori, căci „porțile iadului nu o vor birui pe ea” Matei 16:18.

Gheorghe Fecioru

Articol publicat în revista Familia Ortodoxă nr. 160 (mai 2022)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews