ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așadar s-a așezat, ca să nu spun s-a instalat la Pratul Victoria, un nou guvern, guvernul celei mai proaste coaliții din istoria pro-decembristă deoarce adună la un loc partide fără nicio legătură politică, morală, psihologică chiar, partide care se urăsc, partide care s-au înjurat și se vor înjura și care au încheiat un acord politic absolut nejustificat din punctul de vedere al motivului.
 
De ce s-a făcut această coaliție alcătuită din PSD, PNL, UDMR, minorități, USR plus președinția? Pentru că președinția are în guvern un vicepremier cu reforma. Am urmărit și eu, ca tot omul, toate aceste ceremonii care definesc instalarea oricărui guvern de după 1990 și am văzut că sunt aceleași sindrofii, bine, unele care sunt dictate de Constituție, altele sunt dictate de, cum să zic, țeava de eșapament rău-mirositoare a propagandei de partid și de stat.

Acest guvern condus de Ilie Bojojan, care în sfârșit a ajuns premier și nu i-a lăsat pe români, nu l-a lăsat pe Gabriel Liiceanu, care îl implora: «Bolojane, nu ne lăsa». Nu ne-a lăsat, evident.

Vorbe mari «vom face, vom trece, vom reforma, vom schimba». Deci, primele mele constatări duc la un adevăr. Nu s-a schimbat nimic, în afară de faptul că-i un guvern mai prost decât toate guvernele de coaliție post-decembriste. Sunt aceleași obiceiuri.

Integral la Mediafax