ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alegerile parlamentare anticipate din Italia au avut o prezență la vot de 63,91%.În România postdecembristă, o asemenea prezență la vot nu s-a mai înregistrat din 2000, cînd parlamentarele s-au ținut împreună cu prezidențialele. Începînd cu 2008, cînd pentru prima oară în postdecembrism alegerile parlamentare au fost diferențiate de cele prezidențiale, prezența la scrutin a fost catastrofală . 2008 – 39%. 2012 – 41%. 2016- 39%. 2020 – 33%.

Am simțit nevoia unei comparații cu alegerile de la noi, deoarece prezența mare la vot ( și în Italia a fost mare prin comparație cu prezența de la noi), e deosebit de importantă nu atît pentru încrederea Poporului în democrație, cît mai ales pentru legitimitatea partidului care a învins.
 
Cu 26%, partidul Fratelli dʼItalia poate considera ca avînd în spate o forță electorală puternică. Și față de această forță partidul e dator vîndut, ca să zic așa, dacă parvine la guvernare, deoarece el a primit voturile în schimbul făgăduielilor electorale.

Partidul condus de Georgia Meloni a avut la alegerile anterioare, cele din 2018, doar 4%. La alegerile din 2022 a obținut 26%. Un salt uriaș, greu de imaginat într-o democrație.

Luînd în considerare aceste aspecte, e obligatoriu să ne întrebăm ce punct din Programul politic a sedus atît de tare pe italieni încît aceștia au făcut ca un partid să sară în doar patru ani de la 4% la 26% acum.

De regulă astfel de salturi au loc în cazul unui partid nou înființat, care vine în fața electoratului cu propuneri halucinant de populiste, imposibil de concretizat. E ceea ce s-a petrecut la noi cu partidul lui Dan Diaconescu în 2012.

Aceste populisme lipsesc din programul partidului Fratelli dʼItalia sau sînt într-o proporție prea mică pentru a le lua în calcul cînd vrem să vedem ce a sedus electoratul.

De ce au votat italienii partidul condus de Georgia Meloni?

Răspunsul ni-l dă reacția virulentă a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Lyen în fața sondajelor care dădeau cîștigătoare partidul Fratelli dʼItalia:

„Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă în Italia – am vorbit mai devreme despre Ungaria și Polonia – Comisia Europeană are instrumentele necesare.”

După succesul înregistrat de Giorgia Meloni mulți s-au grăbit să explice rezultatul prin reacția italienilor la amenințările Ursulei.
Da, italienii au votat-o pe Giorgia Meloni și ca răspuns demn la tentativa de umilire din partea președintei Comisiei UE.

După opinia mea nu aceasta a fost cauza principală. Reacția nesăbuită a Ursulei von der Lyen i-a făcut pe italienii să-și dea seama că Giorgia Meloni avea dreptate în ce privește Uniunea Europeană.

Pe parcursul campaniei partidul Fratelli dʼItalia a denunțat incredibila transformare a UE sub mandatul Ursulei von der Lyen dintr-o Uniune democratică, în care se ține cont, ca în orice democrație, și de punctele de vedere ale statelor membre, într-un nou Lagăr socialist de pe vremea Uniunii Sovietice. Se știe că pe vremea Lagărului socialist, guvernele statelor din Est erau simpli executanți ai Țarului comunist de la Kremlin, secretarul general al PCUS. De altfel una dintre cauzele prăbușirii Comunismului în Est a fost și dictatura insuportabilă a Moscovei asupra statelor comuniste. Mai nou, locul Moscovei l-a luat Bruxellesul, iar cel al secretarului general al PCUS, Președinta Comisiei Europene.

Ursula von der Lyen a ajuns președinta Comisiei Europene în urma unor intrigi de budoar. Ea nu a abținut această funcție în urma unor alegeri directe la nivelul Uniunii Europene. Poziția președintei UE în raport cu statele membre e dată de felul în care a fost desemnată. Dacă ar fi fost aleasă direct (cum s-ar cuveni, de altfel) de către cetățenii UE, s-ar fi zis că în funcția de președintă a Comisiei ea transpune în practică nu pozițiile guvernelor, ci pozițiile cetățenilor. O alegere directă ar fi presupus un program al candidatei pentru care ar fi fost aleasă. Felul în care a ajuns în fruntea Comisiei conferă Ursulei von der Lyen prerogativele unui primus inter pares în raport cu premierii statelor care alcătuiesc Uniunea Europeană. Și așa ar fi trebuit să se poarte.

Cu atît mai mult s-ar fi impus asta cu cît Brexitul a semnalat un început de nemulțumire în rîndul cetățenilor Uniunii față de tendința transformării Birocrației de la Bruxelles într-o entitate suprastatală, cu propriile mecanisme și propriile interese, interese în tot mai mare contradicție cu interesele popoarelor din UE. La vremea respectivă s-a început o dezbatere despre Reformarea UE în direcția unei mai mari independențe a statelor suverane față de Birocrația de la Bruxelles.

Pandemia a fost fatală procesului pe cale de a se naște. Și nu atît pentru că noile provocări au împins în plan secund chestiunile generale, cît mai ales pentru că Birocrația de la Bruxelles, condusă de Ursula von der Lyen, a descoperit în Criză fericirea de a comanda. Pentru că la nivelul UE se cerea o coordonare a eforturilor angajate de toate statele, profitînd de nevoia unei centralizări, Ursula von der Lyen a transformat funcția de președintă a Comisiei într-una de Stalin al UE. Cu de la sine putere ea a comandat în numele statelor membre cantități uriașe de vaccin, plătite de cetățenii UE. Tot ea a comandat statelor membre o propagandă deșănțată vaccinurilor ceea ce a dus la creșterea neîncrederii față de medicament. Recent, ministrul nostru al Sănătății a recunoscut că distrugerea vaccinurilor inutilizate va costa România 200 de milioane de euro. Dacă ne gîndim la cît a costat achiziționarea pentru noi de către Ursula a vaccinurilor, administrarea vaccinurilor și propaganda făcută acestora vom descoperi că indicațiile dictatoriale date de președinta Comisiei au costat strașnic pe cetățenii români.

Pandemiei i-a urmat Criza Războiului din Ucraina.Și în acest caz Ursula von der Lyen s-a comportat ca un Stalin ale UE. A angajat cu de la sine Uniunea Europeană într-o implicare iresponsabilă în Război de partea lui Vladimir Zelenski, implicare care nu a ținut cont de interesele unor state membre, a compromis examenul care e admiterea în UE, idealizînd democrația din Ucraina, a transformat sancțiunile dintr-un instrument menit a promova pacea într-o armă menită a înteți Războiul. Criza energetică a fost un nou prilej de exersare a plăcerilor dictatoriale de către Ursula. Netam nesam ea a cerut statelor membre să facă economii de energie de 15%, chiar și cdacă unele state membre, precum România n-aveau nevoie de așa ceva.

Două state membre – Ungaria și Polonia – legendare prin faptul că au inițiat în 1989 procesul de prăbușire a comunismului – sînt amenințate iar și iar de Ursula von der Lyen cu tăierea fondurilor europene, pentru că nu-i ascultă indicațiile.

Amenințările adresate italienilor ca să fie atenți cu cine votează, mai precis ca nu cumva să voteze pe altcineva decît cine le spune ea, n-a fost o scăpare și nici cum caută unii să ne convingă expresia dependenței Ursulei von der Lyen de forța din afara Uniunii. A fost expresia clară a unei beții. Cea de se vedea un fel de Stalin al UE.

Contrar neghiobiile propagandistice în circulație prin presa noastră mituită italienii n-au votat ieșirea țării din UE, așa cum n-au făcut-o nici ungurii și nici polonezii. Ei au votat pentru o Uniune Europeană întoarsă la rădăcini, pentru o Uniune Europeană democratică și nu dicatorială.