ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cartea lui Lilian Zamfiroiu Relații diplomatice româno-italiene. 1918-1920, apărută în 2011 la editura Tritonic, se ocupă, după cum și era de așteptat, de dificultățile ridicate în fața României la Conferința de Pace de la Paris.

Cea mai cunoscută rămîne campania dusă de Budapesta împotriva Tratatului de Pace cu Ungaria, mai precis, împotriva consacrării juridice a Unirii Transilvaniei cu România.

Șovăielile marilor Puteri de a ne da Transilvania par justificate prin raportare la lobby-ul de care sunt capabili ungurii chiar și azi.

Mai puțin cunoscută e însă dificultatea întîmpinată de România în privința Tratatului care recunoștea unirea Basarabiei cu Patria Mamă.

În 1918, cînd au loc tratativele pentru semnarea Tratatului, Rusia era deja URSS.

La Moscova se instalase o Putere care-și asumase, prin Program, dărîmarea capitalismului mondial pentru a ridica pe ruinele acestuia dictatura proletariatului mondial.

Semnarea Tratatului de către Marile Puteri părea o simplă formalitate.
Rusia bolșevică se rupsese de restul Lumii.

Rusia bolșevică era dușmanul amenințător al Marilor Puteri.

România se număra printre țările din linia întîi a frontului de apărare față de Revoluția Mondială, pe cale de a se naște la Moscova.

Și, cu toate acestea, semnarea Tratatului s-a dovedit destul de complicată.

La 1 februarie 1919, premierul Ion I.C. Brătianu a prezentat documentul România în fața Conferinței de Pace. Revendicările sale teritoriale. Pretențiile țării noastre au fost trimise unei Comisii teritoriale, alcătuită din reprezentanți ai Franței, SUA, Anglia, Italia.
La 11 martie 1919, Comisia recomandă Consiliului Miniștrilor recunoașterea noi realități istorice.

Cu toate acestea, semnarea Tratatului prin care se recunoștea Unirea Basarabiei cu România a fost tărăgănată pînă la 28 octombrie 1920; un an și jumătate, așadar.

Motivele tergiversării nu trebuie căutate în îndărătnicia Sovietelor.

Desigur, Consiliul Suprem a condiționat semnarea Tratatului și de clarificarea raporturilor României cu Guvernul bolșevic.

Moscova refuză însă reglementarea chestiunii litigioase în cadrul Conferinței de Pace.

Principalul motiv al omisiunii îl reprezintă lobbyul făcut de rușii albi din exil, dușmani ai Sovietelor, în chestiunea Basarabiei.

Mai întîi secretarul de Stat al SUA, Robert Lansing, a cerut să fie consultat și Guvernul alb al lui Kolceak din exil.

S-au vîrît pe fir apoi emigranții ruși de la Paris.

Desigur, între timp, Puterea bolșevică se consolidase.

Conții și contesele fuseseră izgoniți și izgonite din Rusia.
Trăgeau mîța de coadă pe la Paris.

Contesele spălau rufe cu mîna, iar conții călăreau acrobatic în arena Circului.

Cu toate acestea, dușmanii de moarte ai bolșevicilor împărtășeau în chestiunea Basarabiei aceeași poziție ca și bolșevicii:

Basarabia e pămînt rusesc.

Excelentă dovadă că rușii rămîn ruși indiferent de politica pe care o fac.

Și dacă atunci, în 1920, elita rusească, deși muritoare de foame în exil, alungată din țară, se bătea pentru ca o bucată mică din imensul teritoriu să nu fie înstrăinată, ce să mai spunem de elita de azi, parvenită la Putere și la bogăție în Rusia zisă și capitalistă?