Dintre cele aiurea din comunism puține lucruri mi s-au părut mai groaznice decît așa numitele campanii. Nu din cînd în cînd, ci aproape în fiecare zi societatea românească intra în trepidațiile propagandistice numite Debutul unei campanii.

Erau campanii clasice, repetabile în fiecare an:
Campania de însămînțări de primăvară, campania de însămînțări de toamnă, campania de recoltare.

Campania de recoltare se împărțea, la rîndul ei, în mai multe campanii:
Campania de recoltare a grâului, Campania de recoltare a orzului, Campania de recoltare a orzoaicei.
Se culegea în fiecare an și via, dar poate pentru că via trimitea la Bun îi vinuʼ ghiurghiului, recoltarea strugurilor nu devenea subiect de campanie.

Au venit apoi campaniile născute din ambițiile lui Nicolae Ceaușescu de a transforma fiecare petec din țară într-o plastilină care să se modifice după cum voiau deștele lui. În toamnă, în octombrie, începea campania de economisire a energiei electrice. Populația trebuia să consume cît mai puțin curent electric, întreprinderile trebuiau să facă economii și, în general, urma o perioadă de austeritate în materie de folosire a energiei. Erau și campanii de împădurire, campanii de strângere de fier vechi, campanii de promovare a „Cântării României”. Cele mai răsunătoare era însă campaniile de pregătire a congreselor partidului, prilej cu care se anunța încheierea cincinalului în patru ani și jumătate în pregătirea proclamării următorului cincinal ca încheindu-se și el tot în patru ani și jumătate.

Acest stil de viață sau acest stil de viață impus de Nicolae Ceaușescu, definit printr-un hei-rup-ism zgomotos, intra în contradicție cu însăși viața omului simplu. Viața omului simplu, dar nu numai a omului simplu, se desfășoară molcom, cu întîmplări mari și mici, marcate de ceea ce George Călinescu spunea despre Ion al lui Liviu Rebreanu, cele trei evenimente fundamentale din viața unui om: nașterea, nunta, moartea. Omul simplu merge la serviciu, se întoarcere de la serviciu, se ocupă de familie. În aceste 24 de ore mănîncă, doarme, face sex, admiră o floare, spune vorbe dulci sau vorbe rele.
Viața omului simplu nu este o viață de campanie.

Campaniile erau o prostie și din punct de vedere economic. În Occident fermierii nu însămînțau, nu recoltau în cadrul unei campanii. Mulgeau vacile în mod normal, arau în mod normal, fără ca la nivelul Franței, sau al Spaniei, sau al Italiei, de exemplu, guvernele să proclame campania de însămînțare sau campania de recoltat.

Eu uram campaniile, pentru că singura realitate a acestora era una propagandistică. Pînă la urmă se putea însămînța fără campanie, se putea economisi chiar și energia fără campanie, și, în general, se puteau face toate fără campanii. Prin campanii însă comuniștii înțelegeau un spectacol propagandistic. Și deoarece presa era unul din instrumentele propagandei, campania însemna, înainte de toate, un lucru normal în alte părți ale lumii sau în alte vremuri ale istoriei noastre care însă publicitat de presă, de televiziune, de radio și radiouri, trecea drept un eveniment ieșit din comun.

Uram campaniile, deoarece ca jurnaliști nu puteam să scriem despre lucrurile normale. Lucrurile normale, inclusiv crimele. Nu puteam să scriem negativ despre însămînțări, despre recoltări, deoarece ele erau concretizări ale unor campanii. Dar, din motive de înțeles, Partidul considera că trebuie ca presa să facă un zgomot publicitar uriaș, în așa fel încît să se știe că românii nu trăiesc în mod obișnuit, ci trăiesc într-o campanie.

Mi-am amintit de toate aceste lucruri urmărind în zilele din urmă așa-zisa campanie de vaccinare în România. Vaccinarea este un moment strict medical. Ca să ne apărăm de virus ne vaccinăm. Se poate discuta dacă este bine, dacă este rău, dar oricum este un moment strict medical. Autoritățile au datoria să organizeze în așa fel vaccinarea încît oamenii să nu mai întîmpine nici o dificultate în a se vaccina, să fie convinși să se vaccineze.

Din nenorocire, într-un stil strict comunist vaccinarea a devenit campanie. Campania lui Florin Cîțu, campania partidelor de la guvernare, și, mai ales, campania lui Klaus Iohannis. Se anunță obiective răsunătoare de tipul cincinalului în patru ani și jumătate:
Pînă la data de X vom vaccina atîta.

În fiecare zi Florin Cîțu iese în public și anunță că s-a mai vaccinat un număr de persoane.
În ultima vreme, campania de vaccinare a intrat în faza de montaj literar-artistic. Miniștrii s-au dus prin țară să vaccineze sau să se vaccineze, sau să îndemne la vaccinare. Un exemplu de o asemenea deplasare o reprezintă cea a ministrei Sănătății, care a fost și a vaccinat într-un sat din Giurgiu, Vedea, beneficiind de plecăciunile unui primar liberal, transpirat tot de gîndul că a venit Șefa de la București. O deplasare cu zarvă de presă care, pînă la urmă, așa cum s-a văzut, n-a avut nici o eficiență.

Tot din spectacol face parte și deplasarea lui Valeriu Gheorghiță în satul natal, unde el și-ar fi vaccinat, în calitate de felcer, verișorii, neamurile și consătenii. Că guvernul, că regimul Iohannis consideră o acțiune, un act medical subiect de campanie hei-rupistă e una. Că la acest spectacol, la fel ca în comunism, participă presa e alta. Am văzut cu stupoare cum toate televiziunile de știri și-au trimis echipe, cale de o sută de kilometri, pînă la Vedea, ca să o publiciteze pe doamna ministru ținînd o conferință de presă în bătătură și pe primar spunînd că oamenii din Vedea au zis „OK” în momentul în care au aflat că trebuie să vină să se lase vaccinați de însăși ministra Sănătății.

Prezența doamnei ministru la Vedea nu reprezenta o știre. Nu și-a făcut o injecție în cap, nu a fost violată, nici măcar nu s-a împiedicat.
Pur și simplu a fost parte a unei campanii publicitare.

Dar nu numai de la Vedea, ci și din toate locurile unde s-au dus miniștrii televiziunile de știri au transmis despre Campania de vaccinare așa cum transmiteau pe vremuri, de pe teren, reporterii Scînteii despre Campania de însămînțare.

Pe vremuri bombăneam de dimineață pînă seara cînd trebuia să ne implicăm, noi, jurnaliștii într-o campanie. Acum, iată, jurnaliștii așa-zisei prese independente participă bucuroși la spectacolul publicitar numit campania de vaccinare.

Campanie de partid și de stat.
Am trăit s-o văd și pe asta!

CristoiuBlog.ro