Să nu-mi ceară nimeni respect pentru Ana Blandiana (stânga), fosta muză orală a lui Gogu Rădulescu (dreapta), din moment ce ea vorbește în acești termeni despre cîștigătorul primului tur al alegerilor și posibilul viitor președinte al României. Ia fiți atenți:

„Realizator: Credeți că România riscă să piardă tot ce a câștigat în ultimii 35 de ani sau în realitate, Dracul nu poate fi atât de negru cum ni-l imaginăm noi?

Ana Blandiana: Ba da, cred că poate fi atât de negru, indiferent cât de instabil și de ipocrit și de escroc, în ultimă instanță, este Simion, sunt convinsă că odată ajuns președinte, el nu va avea cum și nici nu va vrea de altfel să îl lase în locul lui pe Călin Georgescu, dar sunt convinsă că ideile obscurantiste și influențele care au creat victoria ocultă a lui Călin Georgescu vor continua să funcționeze. E clar că noi după cum am pierdut în această jumătate de an enorm ca reprezentare în Europa, vom pierde din ce în ce mai mult. Ca să nu mai vorbesc că Europa însăși va pierde, pierzând încă o țară din partea de gândire liberă. Mă gândesc așa, ca la un vis, cât de minunat va fi dacă românii se vor duce la vot și va câștiga Nicușor Dan, cât de minunat va fi felul în care va sălta prestigiul Europei și României și imaginea ei în ochii Europei”.

Hoașca asta, care a mințit și a trădat toată viața, mai puțin Sistemul care a plimbat-o peste tot în lume și i-a oferit tot ce și-a dorit, a fost clienta mea în zeci de articole în care am demascat-o ca fiind o falsă dizidentă, ci, din contră a fost o profitoare a comunismului cum n-a mai fost nici un scriitor. A fost, cel mult, „dizidenta lui Gogu” al cărui motan, Arpagic, a fost idolul ei.

Vedeți și Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară 

Tatăl ei a fost arestat de comuniști și trimis la canal, iar ea, nemernica, chiar în volumul ei de poezele, ”Persoana întîi plural”, prefațat de Nicolae Manolescu, alt oportunist de profesie (și familia lui persecutată de comuniști), slugă la toate regimurile, de la Gheorghiu Dej la Ion Iliescu, începea cu poezia Partid:

Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani
Când clasa mea primea cravata roșie festiv,
Și sufeream respinsă grav de colectiv
Că nu-mplinism încă nouă ani.

Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Cu brațul ridicat deaspura frunții mult,
Simbolizând că viața-mi va fi socotită mai prejos
Decât tulburătorul luptelor tumult,
Că niciodată n-am să mă separ orgolios
De imnul colectiv și luminos.

Candoarea scrijelată de mâna ta lucid
În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,
Oricâte maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o șterge.
Candoarea ca un zid
Va măsura maturitatea mea, Partid.

Această poezie a fost folosită într-un duet umoristic cu Dem Rădulescu și Jean Constantin, în care fostul secretar PCR recită poezia aceasta „patriotică” ( de la min. 8:50):

;

Și rîsu-plânsu ăsta de om crede că are căderea să dea lecții de moralitate unui tînăr politician? Hai, sictir, mamaie, rămîi cu mucii lui Nicușor în păr și fă-ți ghirlandă!

TopSecret