Această frază poate fi considerată baza spiritualității românești. Cu o condiție: să nu facem cum am făcut deseori, adică, din orgolii mărunte, personale, să ne tăiem singuri creanga de sub picioare, subminînd tocmai acest tezaur care este format din „succesiunea șirului de ierarhi orânduiți de Sfântul Apostol Andrei până azi”, cum bine spune Academia Română în textul de mai sus.

În acest moment, la întrebarea care este cea mai veche Mitropolie de pe teritoriul României dintre cele existente azi, răspunsul corect, dar nedrept este: Mitropolia Țării Românești de la Curtea de Argeș. Numai că, potrivit documentelor, Mitropolia Țării Românești de la Curtea de Argeș a fost înființată prin mutarea Mitropoliei Tomisului de la Vicina, din actualul județ Constanța, de către Iachint de Vicina în anul 1359!

Iată, deci, că întrebarea: care este cea mai veche Mitropolie de pe teritoriul României, nu poate să aibă un răspuns lămuritor decît atunci cînd se va reactiva străvechea Mitropolie a Tomisului, căci viața duhovnicească a început pe teritoriul țării noastre odată cu venirea pe aceste teritorii a Sfîntului Apostol Andrei, întemeiată odată cu prima Mitropolie de Tomis și întronizarea primului mitropolit, Theotimus I în anii 399-401, așa cum atestă documentele din marile arhive ale lumii, inclusiv cele din Biblioteca Apostolică a Vaticanului!

De altfel, într-o Epistolă a ÎPS Teodosie, arhiepiscopul de Tomis, către PS Daniel, Patriarhul BOR, a fost evocată succesiunea „șirului de ierarhi” care a luminat viața duhovnicească din Scythia Minor și Tomis: „de la Sfântul Andrei prin Evangelicus (sec. III), Bretanion (308-369), Gerontius (381), Theotimus I (390-407), Thimotheus (431), Ioannes (445-448), Alexander (448-452), Theotimus II (458), Petrus (496), Paternus (498-520), Valentinianus (550-553), Anicetus (sec. X), Vasile (sec. XI), Teodor (1303), Luca, Macarie 1339, Kiril 1347, Iachint 1359”.

Așadar, în acel an 1359, cînd Mitropolitul Iachint de Vicina devine Mitropolit al Ungro-Vlahiei, iar Mitropolia de Tomis este mutată la Curtea de Argeș, nu avem actul de naștere al Bisericii Ortodoxe Române, ci doar continuarea vieții spirituale creștine pe teritoriul actual al României, cu originea în străvechiul Tomis!

Localitatea Vicina se găsește menționată pe 4 hărți care se află la Vatican, aceasta fiind situată pe partea dreaptă a Dunării, în actualul județ Constanța.

Nu avem dreptul să facem jocul unor istorici care și azi încearcă să marcheze începutul României la 1918 sau, în cel mai fericit caz la 1859, ca și cînd pînă atunci pe teritoriul actual al României n-ar fi fost nimic sau ar fi fost al altcuiva în lipsa românilor.

Documentele arată că viața spirituală creștină își are începutul acum 2000 de ani, odată cu creștinarea săvîrșită de Sfântul Apostol Andrei și a continuat neîntrerupt, în ciuda vicisitudinilor istoriei, pînă azi. Din păcate, instituțiile statului român n-au avut preocuparea constantă de a aduna din toate arhivele lumii documentele referitoare la poporul român și, mai ales, la ierarhii și teologii care s-au născut pe pămîntul nostru, devenind apoi mari cărturari ai creștinătății. O indiferență greu de înțeles, care dă apă la moară celor care ar vrea să ne prezinte lumii ca un popor relativ tînăr, cu o țară artificial creată!

Un bun exemplu pe care ar fi trebuit să-l urmăm demult ar fi fost „Monumenta Germaniae Historica”, operă începută în anul 1872 de către istoricul Georg Heinrich Pertz, căruia baronul Stein i-a cerut să adune din marile arhive ale lumii toate scrierile și documentele despre triburile germane înainte de 1500!

Astăzi Germania are, din cunoștințele noastre, peste 500 de volume care atestă istoria Germaniei care s-ar fi pierdut fără acest proiect, devenit azi Institutul Monumenta Germaniae Historica, despre care aflăm chiar de pe Wikipedia că „deține o mare bibliotecă specializată despre istoria medievală a Germaniei și Europei, inclusiv istoria Bisericii, împreună cu 130.000 de monografii și aproximativ 150.000 de scrieri”!

Oare, de ce să fi fost preocupați germanii să aibă toate documentele despre istoria lor medievală și - atenție! - despre istoria Bisericii lor? Nu cumva pentru a-și dovedi în fața lumii continuitatea și dreptul de a fi moștenitorii valorilor lăsate de strămoșii lor? 

Prin intermediul istoriei bisericii noastre, cu sprijinul prețios al Arhiepiscopiei Tomisului, putem să refacem și noi astăzi cu ajutorul documentelor o perioadă de aproximativ 2.000 de ani, dar există încă în marile biblioteci și arhive documente neconsultate de nimeni care ar trebui să fie scanate și publicate la noi ca parte a istoriei naționale.

Poate nu ne dăm seama, dar aceste documente referitoare la istoria bisericii noastre definesc și istoria țării noastre, cele mai multe documente demonstrînd continuitatea noastră spirituală pe aceste meleaguri!

Din acest punct de vedere, reactivarea Mitropoliei Tomisului nu este doar un act de dreptate făcut celei dintîi mitropolii de pe teritoriul țării, ci și dovada că Sfîntul Apostol Andrei i-a creștinat pe strămoșii noștri, nu pe niște venetici aciuați pe acolo, la malul mării. Dovadă stă lanțul de martiri creștini pe care documentele îi menționează în primele secole de după venirea Sfîntului Andrei. Cine își dă viața pentru a-și păstra credința nu este un străin al pămîntului, ci fiul acelui loc unde își trăiește viața sub semnul arătat de Sfîntul Andrei!

Putem să spunem, deci, că reactivarea Mitropoliei Tomisului trebuie să fie considerată ca „Proiect de țară” de importanță maximă, căci, mai ales acum, cînd vedem cum se joacă istoria prin marile capitale ale lumii, contează enorm pe ce documente și instituții stă tolănit statul român!

Cine nu gîndește așa, riscă să nu înțeleagă cine este și de unde vine neamul său.