Ion Spânu: Turnul de lângă Catedrala Sf. Iosif stă în picioare, dar Bisericuța din Constanța trebuie demolată

Ambiția prostească a autorităților din Constanța, în frunte cu primarul Vergil Chițac, amiralul care i-a plagiat pe președinții SUA Barack Obama și Donald Trump, de a demola micuța biserică „Izvorul Tămăduirii” a stîrnit o firească revoltă nu numai în rîndul constănțenilor, ci și în rîndul credincioșilor ortodocși din întreaga țară.
Sigur că, în principiu, sîntem de acord că legea trebuie să fie respectată, inclusiv cea referitoare la construcții și, în special, la cele din marile orașe. Numai că obtuzitatea gîndirii nu este recomandată atunci cînd este vorba despre lucruri sensibile, căci consecințele pot face mai mult rău decît bine.
De altfel, dacă trecem în revistă declarațiile publice din ultimele zile, remarcăm disponibilitatea Arhiepiscopiei Tomisului de a se negocia rezolvarea cazului, în sensul ca Primăria Constanța să aloce un alt teren în zonă sau pentru relocarea acestui locaș de cult. Iată ce-i scria ÎPS Teodosie primarului Vergil Chițac: „Nu v-am cerut domnule primar să încălcați legea, Doamne ferește!, ci v-am rugat să sprijiniți poporul drept credincios, cei care v-au ales să-i apărați, să mute lăcașul de cult într-o zonă apropiată. Nu s-a găsit un petic de pământ, cîteva sute de metri, în orașul nostru pentru a muta Sfântul Altar!
Nu mi-a rămas decît să repet rugăciunea de veacuri a acestui popor: ”m-am înfățișat lui Dumnezeu să-I cer pămînt pe pământul meu”!
Pentru cei care nu cunosc arhitectura locului unde este bisericuța devenită acum celebră, deși în orice moment poate fi pusă la pămînt, am apelat la o imagine din satelit a zonei respective. Iat-o:
Observăm, așadar, că Biserica „Izvorul Tămăduirii” nu este „pe trotuar”,
cum spun unii, ci la marginea trotuarului, așa cum sînt majoritatea
bisericilor. Se vede, de asemenea, că de o parte și de alta a bisericii,
pe aceeași linie cu biserica, sînt pomi cu coroanele mari, deci micuța
biserică nu deranjează pe nimeni mai mult decît o fac acei copaci!
Lucru foarte important dacă privim cu atenție imaginea din satelit: la mai puțin de 200 m, în spatele blocurilor, sînt mai multe terenuri virane. Ce mare greutate ar fi ca Primăria Constanța să țină cont de rugămintea ÎPS Teodosie și să aloce acel „petic de pămînt” pentru „a muta Sfîntului Altar”, cum se spune în cunoscuta Scrisoare publicată de Cotidianul și ActiveNews?
Ar fi atît de simplu să se stingă acest conflict și sîntem convinși că exact așa s-ar rezolva dacă n-ar exista acel război al autorităților împotriva ÎPS Teodosie, început încă din vremea pandemiei de Coronavirus, cînd arhiepiscopul Tomisului s-a împotrivit închiderii bisericilor!
TURNUL „CATHEDRAL PLAZA” STĂ ÎN PICIOARE LÎNGĂ CATEDRALA „SF. IOSIF” DE 20 DE ANI, DEȘI EXISTĂ SENTINȚĂ DE DEMOLARE
Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constanța s-a construit acum 20 de ani prin contribuția enoriașilor. Aproape în același timp, chiar cu vreo doi ani înainte, a început și construirea celei mai înalte clădiri din București: clădirea de birouri „Cathedral Plaza”, de 18 etaje, din imediata vecinătate a Catedralei greco-catolice „Sf. Iosif”!
Povestea acestei clădiri a fost în dezbaterea opiniei publice pe toate posturile de televiziune, absolut toate persoanele care au intervenit făcînd apel pentru întreruperea lucrărilor și apoi pentru demolarea clădirii. Motivele: riscurile majore referitoare la afectarea structurii de rezistență a monumentului istoric care este Catedrala „Sf. Iosif” și, nu în ultimul rînd, afectarea imaginii Catedralei, aflată și ea la marginea trotuarului (!), de către imensa construcție.
Acum, după 20 de ani, clădirea de birouri Cathedral Plaza a rămas în picioare, și tot după 20 de ani Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constanța trebuie să fie demolată! Este cît se poate de limpede că se aplică un dublu standard și, pentru a înțelege de ce, să revedem ce se scrie pe Wikipedia despre clădirea de birouri din centrul Capitalei:
„Cathedral Plaza este un complex de 19 etaje de birouri din centrul Bucureștiului, situat la intersecția străzilor General Berthelot și Luterană. Terenul este deținut de fondul de investiții american Miller Global, fiind cumpărat în anul 1998, iar dezvoltatorul proiectului este Willbrook Management. Proiectantul clădirii a fost arhitectul Vladimir Arsene.
Curtea de Apel Suceava a decis la 12 iulie 2011, în urma unui proces care a durat cinci ani, că imobilul Cathedral Plaza este construit ilegal. Primarul general Sorin Oprescu a tergiversat demontarea imobilului până în anul 2015. În data de 11 septembrie 2015 Curtea de Apel Ploiești a respins definitiv și irevocabil cererea de suspendare a executării silite privind desființarea Cathedral Plaza, formulată de primarul Oprescu.
Istoricul acestui scandal
• 1998: este demarat proiectul.
• 1999: Arhiepiscopul dă un accept de principiu, pentru o clădire „relativ înaltă” (respectiv 17 m înălțime).
• 2001: investitorul oferă spații Arhiepiscopiei în viitoarea
construcție, refuzând să dea asigurări pentru siguranța Catedralei.
• 2001: lucrările la clădirea Egnatia Bank, în zona Catedralei „Sfântul Iosif”, produc avarii la o clădire a Arhiepiscopiei.
• aprilie 2001: În urma accidentului sus-menționat, ÎPS Ioan Robu își
retrage ferm acceptul, realizând pe deplin pericolul construirii unei
clădiri de dimensiuni uriașe lângă Catedrala „Sfântul Iosif”.
• 2001: Biserica Armenească este afectată grav de construcția unui bloc similar în imediata ei vecinătate.
• 2001-2005: ÎPS Ioan Robu adresează constant scrisori atât
autorităților competente în avizare și autorizare, cât și
investitorului, exprimând ferm dezacordul față de proiect.
• Februarie 2006: în ciuda protestelor oficiale repetate, firma
investitoare primește autorizația de construire de la Primăria
Sectorului 1.
• Începând cu aprilie 2006, proteste publice ale comunității catolice
din țară și protestele societății civile nu au determinat autoritățile
(Primarul Capitalei, Ministrul Culturii, Prefectul Municipiului
București) să găsească o soluție la conflict. În ciuda protestelor,
autoritățile nu au luat măsuri. Lucrările continuă.
• Nota verbală trimisă de Sfântul Scaun la începutul lunii mai,
exprimând îngrijorarea pentru siguranța Catedralei și pentru binele
comunității catolice a rămas fără un răspuns oficial mai bine de 30 de
zile.
• O scrisoare deschisă a fost trimisă de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de București, cerând:
o stoparea lucrărilor în șantierul din imediata vecinătate a Catedralei „Sfântul Iosif”
o revocarea autorizației de construcție 179/18/B/43074, emisă de primăria sectorului 1
o inițierea unui proces de modificare a legislației pentru ca asemenea
agresiuni asupra Bisericii și a Patrimoniului Cultural să nu mai fie
posibile
• Arhiepiscopia Romano-Catolică de București a dat în judecată
autoritățile implicate în procesul de avizare, considerând că este
încălcată legea (50/1991), deoarece:
o Autorizația a fost emisă fără o expertizare tehnică a Catedralei,
înainte de începerea lucrărilor așa cum prevedeau avizele MCC și al
ISC-ICMB
o Absența unui acord în formă autentică din partea Arhiepiscopiei romano-catolice de București, așa cum prevede legea.
• Cerând, prin ordonanță prezidențială, oprirea lucrărilor în șantier,
instanța a respins de două ori cererea Arhiepiscopiei romano-catolice de
București.
• Academia Română a organizat în data de 30 Mai o sesiune specială de
comunicări, cu titlul „București: orașul ca bun cultural”, unde
personalități importante și-au prezentat punctul de vedere cu privire la
recentele modificări urbanistice din capitală și și-au exprimat
dezacordul față de proiectele propuse, în mod special față de proiectul
care afectează Catedrala „Sfântul Iosif”.
• Două alte sesiuni de dezbatere publică au fost organizate de Civic
Media (2 iunie) și de Alianța Civică împreună cu Asociația pentru
Tranziție Urbană (22 iunie). De fiecare dată, reprezentanții societății
civile au susținut cauza Catedralei, dar protestul lor nu a avut nici un
ecou.
• Protestele publice au continuat. Pe data de 25 Mai, la orele 20:00,
credincioșii catolici au făcut un lanț viu în fața bisericilor catolice
din marile orașe ale României, în gest de solidaritate cu bucureștenii
care cer protejarea Catedralei „Sfântul Iosif”, amenințată de un șantier
început în imediata vecinătate a monumentului.
• Acțiunea a avut loc simultan la Iași, Constanța, Bacău, Roman,
Pitești, Craiova, Brăila, Tulcea, Turnu Severin, Timișoara și București.
S-au alăturat și comunitățile greco-catolice de la Blaj, Cluj, Lugoj,
Baia Mare, Oradea, Reghin, Târgu Mureș. În toate aceste orașe, clopotele
bisericilor catolice au bătut deodată, joi, la ora 20.
• Marți, 13 iunie 2006, în sărbătoarea Sfântului Anton, la Padova și la
București s-au făcut rugăciuni pentru salvarea Catedralei „Sfântul
Iosif”. La ora 19.30, Bazilica din Padova și Catedrala din București au
fost în legătură directă, prin satelit, iar tradiționala procesiune și
binecuvântare cu moaștele Sfântului Anton au putut fi urmărite de cei
prezenți la Catedrala „Sfântul Iosif”. La București a urmat o procesiune
cu lumânări și crini, iar credincioșii au făcut un lanț viu în jurul
Catedralei ca gest simbolic de apărare a bisericii celei mai
reprezentative pentru comunitatea catolică din România.
• 12 iulie 2011: Curtea de Apel Suceava a decis că imobilul este
construit ilegal. Cel care ar trebui să dispună demontarea imobilului de
19 etaje este primarul general Sorin Oprescu”.
Oricît ai vrea să eviți să faci speculații, nu ai cum să eviți comparația dintre deciziile luate în cazul clădirii de birouri de 18 etaje din centrul Bucureștiului și deciziile luate în cazul Bisericuței din Constanța!
Înțelegem că acea clădire de birouri din centrul Bucureștiului s-a
construit pe terenul unui fond de investiții american și autoritățile
din România au făcut pe ele de frică, însă știm că Sfîntul Scaun de la
Vatican, adică însuși Papa, a intervenit fără rezultat: clădirea a rămas
în picioare și a căpătat aproape ironic numele „Cathedral Plaza”!
Așadar, două sentințe de demolare: una pentru „Cathedral Plaza”,
construită pe terenul unui fond de investiții american, alta pentru
Bisericuța „Izvorul Tămăduirii”. Prima este ignorată de 15-20 de ani și
clădirea rămîne în picioare, cea de-a doua urmează să fie pusă în
executare cu celeritate imediat după Rusalii, astfel încît Bisericuța să
dispară!
Judecați singuri, stimați cititori, ce înseamnă asta și ce fel de autorități avem!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Felicia Ovanesian IPS Teodosie Vergil Chițac
Locații: Constanţa
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)