Ionuț Țene: Toți patrioții români sunt persona non-grata în Ucraina, nu numai George Simion!
Să vă spun ceea ce nu vi se spune compatrioți: toți patrioții români sunt persona non-grata în Ucraina, nu numai George Simion, liderul AUR.
Zilele acestea a ieșit la iveală o situație care este generală de mulți ani, nu particulară din partea factorilor decizionali ai autorităților ucrainene de la Kiev, faptul că majoritatea activiștilor civici români care militează pentru drepturile românilor din Ucraina, aproape toți jurnaliștii patrioți din România, în frunte cu fostul premier basarabean Mircea Druc – unionist recunoscut – au interdicție de a intra în Ucraina. Vâlva de zilele acestea, cu interdicția lui George Simion, liderul celui de-al treilea partid al țării, iar după unele sondaje chiar al doilea, că este persona non-grata în Ucraina, nu face decât să confirme că excepția este o regulă pentru autoritățile de la Kiev. Interdicția unui lider politic parlamentar puternic a atras atenția presei, care din păcate preia fără să filtreze și analizeze narativul serviciului de securitate ucrainean SBU. Românii află cu surprindere abia acum că un lider politic important al României are interdicție de a intra în Ucraina din 2021. George Simion pune acestă interdicție pe seama că a vorbit de România ”dodoloață” și de drepturile românilor din Bucovina de nord, fapt care a deranjat regimul de la Kiev, ce persecută minoritățile, deși vrea să intre în UE și NATO. Din păcate, presa și purtătorii de cuvânt a unor partide de guvernământ au preluat narativul anti-românesc al SBU, care nu este de azi de ieri, ci de ani buni de zile împotriva suveranității României. Nu numai George Simion are interdicție de a intra în Ucraina, ci marea majoritate a patrioților români.
Românii nu știu că presa și autoritățile centrale de la București țin ascunsă situația gravă a românilor din România persecutați de regimul de la Kiev, ca să nu mai vorbim de cei din Ucraina, care sunt supuși unei politici de asimilare forțată, prin desființarea școlilor românești și a serviciului religios în limba română. După 2005, tot mai mulți lideri civici, președinți de asociații culturale, care militează pentru drepturile minorității române din Ucraina, au devenit persona non-grata în Ucraina. Dureros că acești lideri patrioți români, începând cu 2005, au aflat abia la frontieră, fiind supuși umilințelor că sunt persona non-grata, fiind reținuți de poliție în celule insalubre de la vamă. Alții au fost mai ghinioniști, după ce au fost lăsați să intre în Ucraina, au fost opriți apoi la Cernăuți sau Solotvino de agenți SBU îmbrăcați în uniforme ale poliției rutiere și maltratați, iar portbagajele mașinilor sparte și cărțile în limba română sau manualele școlare românești aruncate pe jos în noroi și călcate în picioare, asta înainte de a începe în 2014 conflictul din Crimeea. După 2015 situația s-a înrăutățit și mai mult și numeroși activiști civici și jurnaliști români au fost opriți la frontieră de poliția ucraineană, fiind reținuți până soseau pe email sau fax sentințele de la Tribunalele din Cernăuți sau Hust cu interdicția la ordinele SBU. Acești activiști și jurnaliști patrioți români au făcut sesizări la MAE, informând despre abuzurile autorităților ucrainene. Bineînțeles autoritățile centrale de la București nu au intreprins absolut nimica și nu au sesizat autoritățile ucrainene pentru aceste abuzuri.
După ce a izbucnit războiul în februarie 2022, lucrurile au devenit și mai grave pentru români. Pe regimul de la Kiev îl doare la Bâstroe de România, după ce a interzis școlile românești și limba română în biserici și după ce ne-au falimentat fermierii cu grâne ieftine fără taxe vamale. Însă autoritățile și presa de la București iau literă de lege narativul SBU, care a pus pe lista neagră, pe Andrei Marga, fost demnitar al statului român. S-a ajuns în România, ca unui lider al unui partid politic parlamentar să-i fie teamă pentru viața sa că a supărat regimul de la Kiev. E grav că SRI și SIE știu de toate aceste abuzuri și se pare că nu asigură protecția cetățenilor români amenințați de regimul de la Kiev, că de la președintele nostru cu ”casa părintească” în Bavaria nu mă aștept să ne asigure integritatea teritorială, demnitatea națională și viața noastră. Un serviciu secret străin face absolut ce vrea în țara noastră? În Moldova noastră s-a ajuns pe alocuri la un condominium, ca în Ardeal? SRI este ca de obicei depășit de situație? Nu e în stare să contracareze agenții ucraineni de pe teritoriul României care lovesc în patrioții români și intersele României. Toți mai mulți patrioți români vorbesc despre faptul că au fost ”vânduți” chiar din interiorul structurilor noastre? Contraspionajul nostru este falimentat de sistemul de pensionare anticipat – de foarte tineri – a ofițerilor noștri, tocmai când câștigă experiență să poată contracara acțiunile altor servicii? Este deosebit de grav și frizează trădarea, când lideri politici ai partidelor de guvernământ sau presa de sistem aruncă pe piața publică narativele speculative și mincinoase ale unui serviciu secret străin, care calcă absolut la propriu tot ce este democrație, libertate, drepturi și interese economice ale românilor din Ucriana și din România. Calomniile antiromânești ale unor structuri străine sunt luate de bune de către autoritățile noastre? Europa unită și democratică nu se poate face cu încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești fundamentale. Paradoxal, interdicția dată cetățenilor români de a intra în Bucovina de nord și în Maramureșul istoric a devenit hârtia de turnesol, o ”diplomă de recunoaștere” că sunt cu adevărat patrioți români.
La Kiev, persona non-grata suntem toți!
Parteneriat NapocaNews
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
De ce îl urăsc pe Georgescu gemenii ideologici Tismăneanu și Bănescu: sunt chinuiți de același tată - tatăl minciunii
Mai dorește Trump pace în Ucraina?
Sindromul Technate & Noua Resetare: Trump, Musk și America (mai) Mare
VIDEO din DRONĂ. ActiveNews mulțumește și felicită participanții și organizatorii celor două mari manifestații românești din 10 și 12 ianuarie 2025 - OMAGIUL NOSTRU. Călin Georgescu la Anca Alexandrescu ACUM: Eu sunt pro-român și punctum!
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: George Simion Ionuț Țene
Locații: Ucraina
Subiecte: persona non grata
Organizații: AUR NapocaNews
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)