ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Franța au avut loc proteste masive https://www.activenews.ro/stiri/PROTESTE-MASIVE-in-Franta-dupa-ce-Consiliul-Constitutional-a-validat-legea-privind-extinderea-pasaportului-%E2%80%9Esanitar-si-obligativitatea-vaccinarii-personalului-de-ingrijire-168443 în zeci de orașe, în ultimele săptămâni, precum și în ziua în care Consiliul Constituțional din Franța a validat, aproape în totalitate, controversatul proiect de lege „sanitară” care impune „permisul sanitar” pentru accesul în spațiile publice des frecventate (cafenele, restaurante și alte locuri de recreație, precum și la spital), precum și vaccinarea obligatorie a personalului medical sau de îngrijire.
 
Recent, președintele Macron și-a reafirmat susținerea pentru politicile „sanitare” atacate de francezi ca fiind antidemocratice, punându-i la punct pe francezi într-un discurs în care echivala libertatea oamenilor cu iresponsabilitatea.

Așa cum limbajul corect politic urmărește redefinirea normalității și realității, un proces similar se întâmplă acum, când ideea de libertate și semnificația altor drepturi fundamentale care ne sunt grav încălcate sunt denaturate subtil pentru a căpăta noi sensuri, corecte politic, și a ne paraliza curajul de a mai afirma sensul lor autentic, de a mai avea o poziție fermă în apărarea lor. Până la urmă ajungem să interiorizăm, mai mult sau mai puțin conștient, și să acceptăm „discursul unic” al ideologiei totalitare, astfel încât tot mai puțini să o poată analiza critic și să i se opună ferm. 

Nu, libertatea, ca drept fundamental al omului, pentru care atât de mulți oameni și-au dat viața în decursul istoriei pentru a-l apăra, nu înseamnă iresponsabilitate! Dacă vom accepta și interioriza acest slogan ca „fruct otrăvit” al gândirii unice și al fricii, vom accepta și sloganul din distopia lui Orwell: „Libertatea este sclavie”. Cu alte cuvinte, fără să știm, viața noastră va deveni una de sclavi, deși ne vom considera oameni liberi și informați. Ei ne vor spune că ne creează condițiile tocmai pentru ca noi să trăim liberi și că vom fi liberi doar dacă îi ascultăm pe ei. Asta în timp ce ne vor construi, „binevoitori”, cuștile, în care vom avea voie să fim „liberi” și să beneficiem de „pâine și circ”. Doar în termenii lor. Să spunem un ferm „Nu!” Nici „pașaportul sanitar”, nici „vaccinul” pe care ni-l impun prin constrângere nu înseamnă libertate! Libertatea nu înseamnă acea „libertate” redefinită de ei. Ea înseamnă posibilitatea de a alege, înseamnă consimțământ informat și gândire critică, cu propria minte, adevăr (nu jumătăți de adevăr) – prin acces neîngrădit la informații –, posibilitatea exprimării libere și a argumentării, reflecție, demnitate și respect față de om, pornind de la principiul că orice om este capabil să facă propriile alegeri cu privire la viața sa și corpul său.

„Să ne luăm puterea gândirii înapoi!” (până nu va fi prea târziu), ne îndeamnă autorul unui articol excelent apărut acum câteva zile în publicația franceză France Soir https://www.francesoir.fr/opinions-tribunes/je-pense-donc-je-ne-suis-pas, articol pe care l-am tradus pentru cititorii Active News.

Irina Bazon

Iată articolul din France Soir, semnat de autorul Alain Leduc:

Întoarcerea barbariei

Știam totuși. Am învățat la școală, uneori în familiile noastre; a fost un lucru citit și recitit în zeci de cărți de istorie și filosofie, în sute de romane, un lucru auzit pe tot atâtea scene de teatru; știam că nicio țară, nicio civilizație nu este ferită pentru totdeauna de întoarcerea barbariei și că ar fi nevoie doar de o acumulare de resemnare, de renunțări zilnice, de o slăbire treptată a vigilenței și a memoriei (1). Am știut că se va întâmpla, dar nu am știut – sau nu am vrut – să prevenim să se întâmple acest lucru. Iar astăzi, această barbarie vine peste noi. După ce a reușit, în mai puțin de un an, să transforme societățile noastre democratice în mase obediente, urmează un nou pas, și anume, discriminarea, denunțul, răzbunarea populară. 

Flancați de pseudo-experții lor și de mass-media subordonată, conducătorii noștri au început să ne pună [din nou] această placă panicardă care, dacă nu facem nimic pentru a ne opune, va asmuți în curând o majoritate a francezilor împotriva „nevaccinaților”, acești cetățeni răi care refuză să ia parte la efortul național. Timp de o jumătate de secol, guvernele care s-au succedat în țara noastră nu au ezitat să recurgă la această strategie pentru a adopta legi care, în mod sistematic, au adâncit nedreptatea și ne-au deteriorat condițiile de viață, cu o violență tot mai accentuată de când Macron se află la putere. 

Dar terenul a fost bine pregătit dinainte și, ca și în cazul măsurilor infantilizante și liberticide din ultimele 12 luni, această nouă ofensivă totalitară nu este de natură să provoace o „explozie” masivă și salutară de opoziție care ar face posibilă oprirea propagării ei. Pentru că oamenilor continuă să le fie frică. De virus, desigur (cum ar putea fi altfel dacă, în mod evident, mașinăria dezinformării nu a intrat deloc „în vacanță”), dar și mai tare probabil de o întoarcere la lockdown-uri și restricții privind ieșirea din case...

Totuși, ar fi nevoie de un pic de curaj și de bun simț pentru ca cetățenilor acestei țări să înceapă să li se deschidă ochii cu privire la ceea ce se întâmplă. Curajul și bunul simț, „sapere aude” https://ro.wikipedia.org/wiki/Sapere_aude („Îndrăznește să gândești”, n. tr.) - formula kantiană a Iluminismului. Cum s-a putut ca, într-un timp atât de scurt, aceste virtuți cardinale pe care se bazează orice democrație care se respectă să fie golite de substanță până la punctul de a deveni sinonime cu obscurantismul și „conspirația”? Cum s-a ajuns aici?

Gândirea unică și corectitudinea politică

Montesquieu și teza sa despre determinismul istoric ne-au învățat să fim atenți la evenimentele mari și să le considerăm ca fenomene nu atât declanșatoare cât revelatoare. Dacă pseudo-criza sanitară a covidului a putut, în mai puțin de un an, să ne slăbească atât de puternic capacitatea noastră de gândire și să ne inhibe exercițiul îndoielii metodologice, este pentru că ceva din noi a fost deja format pentru asta.

Oricine își rezervă timp să observe evoluția societății noastre (și a majorității societăților occidentale) din ultimii 40 de ani poate constata puternica și frapanta tendință spre standardizarea comportamentelor și a mentalităților care o caracterizează. Este consecința directă a „gândirii unice” (remarcați, de altfel, oximoronul) care, în ciuda opoziției și a rezistenței, a reușit să modeleze o „opinie publică majoritară” foarte diferită de cea care încă predomina la începutul anilor '80. Modul de acțiune al acesteia nu este propaganda directă, faptul de a te forța să gândești într-un fel sau altul, ci mai degrabă condiționarea treptată, difuzarea unui zgomot de fond zilnic menit să ne convingă cu blândețe de virtuțile ideologiei dominante, și anume: că de acum înainte economia, piața, concurența sunt factorii care trebuie să reglementeze toate relațiile umane; că numai acest sistem poate garanta pacea și progresul umanității; și că rolul politicii trebuie de acum să se limiteze la a asigura buna funcționare a acestui sistem. 

În cadrul acestei viziuni globaliste, manageriale și unificatoare, multe valori tradiționale sunt atacate sistematic ca fiind obstacole în calea progresului: națiunea, desigur, prezentată întotdeauna ca un fiind o potențială „generatoare de conflicte”, dar și religia (neapărat „retrogradă”), familia (obligatoriu „alienantă”) sau chiar cultura clasică (neapărat „elitistă”). Toate aceste valori ale trecutului trebuie să le înlocuim cu fluiditatea pieței și a identităților, precum și cu relativismul gusturilor și opiniilor; loialitatea și alte fenomene care țin de înrădăcinare trebuie înlocuite de dorința pentru inovație perpetuă și abilitatea de adaptare continuă; în încercarea de a ajunge la o flexibilitate și o viteză tot mai mari ...

Tragând profit la maximum din euforia consumeristă și din extinderea lumii virtuale, această ideologie economico-globalistă nu ar fi avut o putere de propagare atât de mare fără intervenția la nivel subliminal a corolarului acesteia: corectitudinea politică. Acest termen poate fi definit ca însemnând interiorizarea, mai mult sau mai puțin conștientă, a ideologiei menționate și renunțarea la criticarea deschisă a acestei ideologii. Corectitudinea politică înseamnă apelul la autocenzură deghizată sub cerința amabilității. Timp de 40 de ani am putut vedea cum acționează la toate nivelurile, în toate organismele unde este fabricată opinia: în presă și în instituțiile politice, în primul rând, dar și în școli, universități, asociații și partide sau oriunde se întâlnesc oamenii, discută și vin cu idei. Pentru cei care au rămas atașați de una sau alta dintre aceste valori tradiționale considerate neconforme (familie, religie, țară, cultură), corectitudinea politică funcționează ca un filtru: nu vor îndrăzni să-și afirme poziția cu aceeași fermitate cum ar dori, de teama de a nu șoca anturajul sau audiența și se vor limita la a-și exprima rezervele, atitudine care nu va împiedica realizarea consensului final.

Cu alte cuvinte, corectitudinea politică îi determină pe oameni să se conformeze dinainte opiniei majorității, indiferent dacă este reală sau doar presupusă. Ajungând la un grad suprem de eficiență, [corectitudinea politică] ne inhibă, în cele din urmă, capacitatea de a spune lucrurilor pe nume. În ochii noștri, realitatea însăși ajunge să-și pierdă substanța: ne obișnuim cu absurdul sau cu violența unei măsuri sau alteia decise de un „areopag” de tehnocrați; uneori nici nu mai vedem [realitatea]. Întreaga complexitate a experienței și a umanității ajunge să fie literalmente vaporizată într-un discurs compus dintr-o țesătură de minciuni, stereotipuri sau formule intenționat ininteligibile la care toată lumea aderă sau se preface că aderă din teama de a nu trece drept idioți, rigizi în gândire sau de modă veche.

Astfel, prin evitarea confruntărilor și dezbaterilor argumentate, prin faptul că am lăsat cuvintele să înlocuiască realitatea, am ajuns la situația pe care o vedem astăzi: o opinie publică formatată și aseptizată, prin care orice poziție mai fermă, orice judecată bazată pe o convingere solidă este inevitabil descalificată pe motiv că reflectă fie exagerare, fie rigiditate subiectivă sau intoleranță (2). Astfel, corectitudinea politică este un factor puternic în nivelarea și uniformizarea opiniilor în beneficiul celor (mereu aceiași) care o promovează. Înainte de toate – ceea ce este mult mai grav –, înseamnă o condiționare a indivizilor astfel încât aceștia să renunțe să mai gândească cu propria lor minte.

Să ne luăm puterea gândirii înapoi

Din acest punct de vedere, criza covid ne ajută să înțelegem amploarea daunelor [create de corectitudinea politică, n. tr.]. Oamenii nu mai îndrăznesc să gândească. Paralizați literalmente de triplul „baraj” - autorități politice, mass-media și autorități medicale -, pur și simplu (cel puțin, majoritatea lor) își lasă deoparte gândirea critică, liberul arbitru și renunță la energia lor vitală. Precum cobaii din experimentul lui Milgram https://respiro.ro/time/obedienta-criminala-tu-ce-ai-fi-facut-in-experimentul-lui-milgram (3), se pregătesc astăzi, sub controlul acestui „balaur” gălăgios cu trei capete, să intre într-o nouă etapă de supunere, cu singurul scop de a nu fi excluși din comunitatea persoanelor etichetate drept „frecventabile”. Bineînțeles, vor crede că fac asta în deplină cunoaștere a faptelor și în totală libertate. Vor crede că sunt bine informați și s-au gândit bine înainte de a lua decizia. Dar nu sunt. 

Când toate informațiile oficiale provin din aceeași sursă și spun același lucru și toate analizele discordante sunt interzise brutal, excluse din dezbatere și ridiculizate, înseamnă că democrația însăși a devenit o problemă pentru cei care dețin autoritatea. Pe de altă parte, luarea unei decizii în astfel de condiții nu mai are legătură cu reflecția, ci este o chestiune de pură obediență, adică exact opusul reflecției. Faptul de a gândi cu software-ul introdus de acest sistem îți permite doar să aliniezi niște algoritmi, precum un computer bine programat. Orice gândire presupune libertate interioară. Pe când, indiferent de natura ei, frazeologia oficială repetată fără oprire înseamnă negarea acestei libertăți. Impune dogma în locul căutării adevărului.

După patru decenii de expunere la gândirea unică și corectitudinea politică, cetățenii francezi ar trebui să reînvețe să gândească liber. În primul rând, ei trebuie să lepede o concepție inoculată subtil în populație, și anume că gândirea ar fi apanajul oamenilor specializați: oameni de știință, intelectuali, experți de tot felul, în concordanță cu o distribuție tipic tehnocratică a sarcinilor care ar reveni fiecăruia dintre aceștia. Din nou, avem de-a face cu o pură minciună: nu gândim doar în concepte și cu atât mai puțin în cifre! Gândim cu experiența noastră, cu sensibilitatea noastră, cu intuiția noastră, cu toate fibrele corpului nostru! Prin urmare, oricine poate, dacă dorește cu adevărat, să exercite această activitate a gândirii, care constă, în cea mai mare parte, în practicarea îndoielii carteziene, în diversificarea surselor de informație și, de asemenea, în a fi atenți la ceea ce simțul nostru comun, experiența și intuiția noastră ne spun pentru a încerca să vedem mai clar în învălmășeala de evenimente care vin asupra noastră. Oricine poate deveni unul dintre acei cetățeni incomozi, care nu mai pot fi luați drept creduli/niște papă-lapte și care, potrivit lui Condorcet, reprezintă substratul și substanța edificiului republican.

Nefiind încă anesteziați în urma celor 40 de ani de gândire unică, reușind să reziste primului șoc al așa-numitelor măsuri sanitare, acești cetățeni care îndrăznesc să gândească și care nu merg cu valul vremurilor, pentru a fi anihilați de acesta, sunt astăzi, în mod evident – pentru cei care ne guvernează și care nu mai cred în nimic altceva decât în banii și puterea pe care o aduc aceștia –, dușmanii care trebuie învinși. Speranța mea, într-un moment în care nori negri se adună pe cerul Franței, este că noile „electroșocuri” care vor veni unele după altele, departe de a-i face să-și îndoaie coloana vertebrală, vor avea în schimb efectul stimulării și înmulțirii lor.

Articol de Alain Leduc, publicat în France Soir https://www.francesoir.fr/opinions-tribunes/je-pense-donc-je-ne-suis-pas (publicat inițial pe mondialisation.ca)

Traducere de Irina Bazon

Note: 
(1) „Memoria oamenilor cu privire la suferințele pe care le-au îndurat este surprinzător de scurtă. Abilitatea lor de a-și imagina suferința care va veni este și mai redusă”, scria [Bertolt] Brecht în discursul său profetic pentru pace din 1952 („Das Gedächtnis der Menschheit für erduldete Leiden ist erstaunlich kurz. Ihre Vorstellungsgabe für kommende Leiden ist fast noch geringer”).

(2) Un exemplu recent: reacția unanimă din partea clasei politico-mediatice la declarațiile [politicienei franceze] Michèle Rivasi, care a echivalat permisul sanitar cu o măsură specifică apartheid-ului. Ea nu a făcut decât să afirme un fapt real, însă, făcând acest lucru, a încălcat regulile corectitudinii politice, atrăgând, cum era de așteptat, mânia establishmentului, care nu are niciun interes să vadă mulțimile ieșind din starea de hipnoză și autocenzură.

(3) Cu privire la experimentul lui Milgram, a se vedea acest articol: https://respiro.ro/time/obedienta-criminala-tu-ce-ai-fi-facut-in-experimentul-lui-milgram; „Ai putea spune că oamenii sunt marionete. Dar eu cred că suntem marionete cu percepție, cu conștiență. Uneori putem vedea sforile și, poate, conștiența noastră este primul pas către eliberare” (Stanley Milgram) (n. trad.).