Irina Petra Stroe: O chema ILINA. Nu i-a fost frică nici de lume, nici de viață, nici de moarte

Theodora. Nicolae. Natalia. Paisie. Varvara.
Dar suntem mulți cei ce o știam. I L I N A o chema. Nume rar pentru om rar.
De 16 ani ne știam. Ultima oară ne-am vorbit acum vreo lună, era cu copiii după ea (cum altfel - cine a văzut-o neînsoțită de copii în ultimii ani?).
Da, era cu copiii ei, zâmbea și avea tot fața aia serafică, pe care șase sarcini nu reușiseră să o îmbătrânească decât un pic, și toate păreau bune. Toate par bune până să vină cutremurul, tsunamiul, naufragiul. Sau poate naufragiul începuse deja.
Pentru cei au fost alături de noi în anii frumoși de la Sala Rapsodia: Ilina a fost ființa mereu discretă, ascunsă în umbra cabinei tehnice, care îmbrăca scena în lumini. Către ea, cea din cabina din balcon, aplaudam noi mulțumindu-i la finalul spectacolului, iar voi nu aveați cum să o vedeți.
Așa cum nici noi nu o să o mai putem vedea de-acum încolo, acum e în altă cabină, mult mai înaltă.
O minte sclipitoare, un suflet adânc, un chip blând cu ochi mari dincolo de care presimțeai vulcani, o fire ce nu suferea jumătățile de măsură.
Ilina care ne-ai scăldat scena în lumină, mereu ai avut ceva nelumesc în felul tău de a fi și în surâs. Acum pricep că ție nu ți-a fost frică nici de lume, nici de viață, nici de moarte.
***
Pentru cei care pot ajuta pe copiii rămași orfani și pe tatăl lor, prietenul nostru, Constantin Pârvu, las aici acest cont:
IBAN: RO28INGB0000999903675931
Titular cont: Constantin Cosmin Parvu
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Și Ioana.
Cea mai mare – 12 ani. Cea mai mică - 7 luni. 7 luni intrauterine doar, căci a fost născută acum câteva zile, de urgență. Și ce urgență...
Toți acești copii au rămas fără mamă, într-un cătun din Argeș.
Unde să se ducă o mamă atât de puternică, de nici 35 de ani, lăsându-i aici pe toți, unde să se ducă?!Dar suntem mulți cei ce o știam. I L I N A o chema. Nume rar pentru om rar.
De 16 ani ne știam. Ultima oară ne-am vorbit acum vreo lună, era cu copiii după ea (cum altfel - cine a văzut-o neînsoțită de copii în ultimii ani?).
Da, era cu copiii ei, zâmbea și avea tot fața aia serafică, pe care șase sarcini nu reușiseră să o îmbătrânească decât un pic, și toate păreau bune. Toate par bune până să vină cutremurul, tsunamiul, naufragiul. Sau poate naufragiul începuse deja.
Pentru cei au fost alături de noi în anii frumoși de la Sala Rapsodia: Ilina a fost ființa mereu discretă, ascunsă în umbra cabinei tehnice, care îmbrăca scena în lumini. Către ea, cea din cabina din balcon, aplaudam noi mulțumindu-i la finalul spectacolului, iar voi nu aveați cum să o vedeți.
Așa cum nici noi nu o să o mai putem vedea de-acum încolo, acum e în altă cabină, mult mai înaltă.
O minte sclipitoare, un suflet adânc, un chip blând cu ochi mari dincolo de care presimțeai vulcani, o fire ce nu suferea jumătățile de măsură.
O artistă înfiorător de conștiincioasă, și așa a rămas și când a dat arta pe discreta și crâncena viață de familie.
Ilina care ne-ai scăldat scena în lumină, mereu ai avut ceva nelumesc în felul tău de a fi și în surâs. Acum pricep că ție nu ți-a fost frică nici de lume, nici de viață, nici de moarte.
Dumnezeul izbânzilor și al iertării să te primească!
***
Pentru cei care pot ajuta pe copiii rămași orfani și pe tatăl lor, prietenul nostru, Constantin Pârvu, las aici acest cont:
IBAN: RO28INGB0000999903675931
Titular cont: Constantin Cosmin Parvu
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)