ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Chiar dacă focul a încetat pe moment, conflictul Israelului cu Iranul – și, în sens mai larg, cu întreaga lume musulmană – este în fond de nerezolvat. Doar Iisus Hristos îl poate opri.

Un editorial de Kirill Aleksandrov, publicat pe site-ul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

În dimineața zilei de 24 iunie 2025, războiul dintre Israel și Iran, care dura de două săptămâni, pare că s-a încheiat.

Donald Trump a anunțat că a intermediat o încetare a focului între părțile aflate în conflict, iar ambele părți au confirmat acordul.

Aceasta este, fără îndoială, o veste bună – dar, din păcate, este puțin probabil ca această pace să fie una permanentă, sau măcar de lungă durată.

Se împlinesc profețiile eshatologice?

Trăim într-o vreme în care multe evenimente ne obligă să acordăm atenție profețiilor eshatologice.

Multe dintre aceste evenimente se împlinesc sub ochii noștri – sau cel puțin așa le interpretăm noi.

Una dintre aceste profeții este restaurarea statului Israel.

Țineți cont de acest fapt: timp de aproape două mii de ani, poporul evreu nu a avut propriul său stat. Le era interzis să trăiască în Palestina și erau împrăștiați pe tot globul. Nu aveau templu și nu își puteau practica cultul în conformitate cu Legea lui Moise.

Sinagogile de astăzi nu sunt temple, ci locuri în care evreii se adună pentru a se ruga și a studia Tora împreună cu rabinii lor.

Însă închinarea care implică jertfe poate fi făcută într-un singur loc de pe Pământ – Templul din Ierusalim – și numai de către preoți care descind din Aaron.

Nimic din toate acestea nu mai există astăzi. Tot ce a rămas este Zidul de Vest [Zidul Plângerii].

Și, totuși, poporul evreu nu s-a lăsat asimilat de alte națiuni, nu și-a uitat religia și a păstrat în conștiința sa visul de a restabili statul evreu.

Timp de două milenii, generație după generație, s-a îndreptat spre acest obiectiv.

Muammar Gaddafi a subliniat odată următorul paradox: de ce Israelul modern a fost creat ca urmare a Holocaustului comis de germani, iar palestinienii au fost cei obligați să-i facă loc? De ce rezoluția ONU din 1947 a propus înființarea unui stat evreu, nu în Germania, ci în Palestina?

Răspunsul se află în Scripturi:

„În ziua aceea, a încheiat Domnul legământ cu Avram [căruia îi va schimba ulterior numele în Avraam], zicând: «Urmașilor tăi voi da pământul acesta de la râul Egiptului până la râul cel mare al Eufratului».” (Facerea 15:18).

„Voi pune legământul Meu între Mine și tine și urmașii tăi, din neam în neam, să fie legământ veșnic, așa că Eu voi fi Dumnezeul tău și al urmașilor tăi de după tine.

„Și-ți voi da ție și urmașilor tăi pământul în care pribegești acum ca străin, tot pământul Canaanului, ca moștenire veșnică, și vă voi fi Dumnezeu.” (Facerea 15: 7-8).

Evreii au părăsit Eretz Israel (Țara lui Israel) de trei ori:

Mai întâi, în timpul lui Iacov, nepotul lui Avraam, când s-au mutat în Egipt din cauza foametei și au trăit acolo 400 de ani.

A doua oară, în 586 î.Hr., când regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a distrus Primul Templu și i-a luat pe evrei în captivitate timp de 70 de ani, ca pedeapsă pentru idolatrie.

A treia oară, în anul 70 d.Hr., când împăratul roman Titus a distrus cel de-Al Doilea Templu. Acest exil a durat aproape două mii de ani.

Crima care a dus la această pedeapsă o știm cu toții. [Revolta evreilor împotriva romanilor din anul 66].

Cu toate acestea, acum, urmașii lui Avraam se adună din nou în Eretz Israel, iar statul evreu a fost restaurat – exact în țara pe care Dumnezeu a promis-o lui Avraam și urmașilor săi.

Astăzi, acest pământ este înconjurat de națiuni musulmane, care au declanșat un război a doua zi după declarația de independență a Israelului, în 1948.

Dar nou-născutul Israel nu a fost măturat de valul lumii islamice.

Istoricii identifică șase războaie majore (fără a pune la socoteală numeroasele intifade și escaladări):

- 1948-1949 – Războiul de Independență;

- 1956 – Criza Suez;

- 1967 – Războiul de șase zile;

- 1973 – Războiul de Yom Kippur;

- 1982-1985 – Războiul din Liban;

- 2006 – Al doilea război din Liban.

În majoritatea acestora, statele islamice au avut o superioritate militară covârșitoare, dar Israelul a învins.

Războiul recent cu Iranul le-ar putea depăși cu ușurință pe toate cele anterioare, în ceea ce privește numărul victimelor.

Nu cunoaștem încă rezultatul final al acestuia și nici cât timp vor dura consecințele sale.

Știm însă că profețiile evreiești anunță că restaurarea Israelului va culmina cu construirea celui de-Al Treilea Templu, pe locul celor două precedente, și cu reînnoirea cultului la templu.

Profețiile leagă acest eveniment de venirea lui Mashiah al evreilor.

Eshatologia evreiască

În eshatologia mesianică evreiască, restaurarea Templului din Ierusalim ocupă un loc central. Referințe în acest sens se găsesc în Tanah (cărțile Bibliei ebraice, cu excepția textelor deuterocanonice), precum și în Talmud (o colecție de învățături juridice și religios-etice ale iudaismului) și în scrierile rabinilor din toate epocile.

Desigur, iudaismul conține o varietate de opinii cu privire la cine va fi Mashiah (Mesia), la circumstanțele apariției sale și la legătura sa cu Templul din Ierusalim.

Totuși, în conformitate cu abordarea clasică – exprimată de exemplu în lucrările teologului și filosofului evreu de mare autoritate Moses Maimonides (secolul al XII-lea) – Mashiah va va fi un om muritor, înțelept, cu frică de Dumnezeu și pios, în accepțiunea evreiască a acestor calități.

În plus, el va fi un lider politic remarcabil, un rege, un comandant capabil să conducă milioane de oameni.

El este cel care trebuie să restaureze Templul pe locul său original din Ierusalim.

Mai mult, Maimonides afirmă explicit: dacă un rege din casa lui David se ridică și reconstruiește Templul, atunci putem fi siguri că el va fi Mashiah.

Mashiah trebuie să reinstaureze domnia Israelului asupra tuturor națiunilor, care vor accepta Tora și vor trăi conform poruncilor acesteia.

În acea perioadă, nu vor mai exista războaie, întreaga omenire se va închina singurului Dumnezeu adevărat și toți vor trăi în prosperitate, pace și fericire.

Aceasta este Împărăția lui Dumnezeu, așa cum este ea înțeleasă în iudaism.

În ce privește rolul specific pe care Mashiah al evreilor îl la juca în restaurarea Templului, nu există un consens.

Unii teologi evrei insistă asupra faptului că doar Mashiah are autoritatea de a reconstrui Templul și, prin urmare, nimeni nu ar trebui să înceapă lucrarea până când el nu se va fi arătat.

Alții cred că evreii obișnuiți trebuie să facă toate pregătirile necesare pentru construcția Templului – poate chiar să înceapă să-l reconstruiască – iar Mashiah va veni și îl va termina.

Această abordare mai proactivă este adoptată, de exemplu, de Institutul Templului din Ierusalim. Personalul acestuia a recreat deja menora de aur, veșmintele Marelui Preot, vasele rituale și alte obiecte sacre.

Și se pare că totul se mișcă în această direcție, dar...

Există un obstacol major: locul unde se afla odinioară Templul din Ierusalim este ocupat acum de al treilea cel mai important loc sfânt al Islamului: Moscheea Al-Aqsa (construită în 705 d.Hr.) și nu mai puțin veneratul Dom al Stâncii (construit în 691 d.Hr.).

Locurile sfinte ale islamului și eshatologia

Importanța Moscheii Al-Aqsa este subliniată de unul dintre hadith-urile islamice [consemnarea unor fapte sau ziceri ale Profetului Mahomed]:

„Nu trebuie întreprinse pelerinaje decât către trei moschei: Moscheea Sacră [al-Masjid al-Haram din Mecca], Moscheea Mesagerului [din Medina] și Moscheea Al-Aqsa (Abu Huraira).”

Domul Stâncii (Qubbat al-Sakhra) este construit peste Piatra de Temelie a Templului. În iudaism, se crede că aceasta este piatra de temelie a Creației – locul din care Dumnezeu a început să creeze lumea. De asemenea, se crede că a fost locul Sfintei Sfintelor din Templul din Ierusalim.

Conform Coranului, în noaptea de „al-Isra al-Mi’raj” (Călătoria de Noapte și Înălțarea), Profetul Mahomed a fost transportat de la Mecca la Ierusalim, la „cea mai îndepărtată moschee” (Al-Aqsa), unde s-a rugat, apoi s-a înălțat la cer de pe Piatra de Temelie.

Unele tradiții susțin chiar că amprenta lui Mahomed a fost lăsată pe piatră.

Bineînțeles, lumea musulmană nu poate permite construirea celui de-Al Treilea Templu, deoarece asta ar implica distrugerea Moscheii Al-Aqsa și a Domnului Stâncii.

Un astfel de act ar necesita înfrângerea militară totală a națiunilor musulmane.

Cu toate acestea, Ierusalimul – și în special Muntele Templului – este asociat în islam nu numai cu Profetul Mahomed ci și cu viitorul al-Mahdi (Mesia).

Conform tradiției islamice, la fel ca în iudaism, Mahdi va fi un lider politic care va uni „ummah” (comunitatea musulmană din toată lumea), va restabili dreptatea, va răsturna tirania și va conduce cu înțelepciune și corectitudine.

În timpul domniei sale, oamenii vor trăi în prosperitate și fericire – nu în conformitate cu Tora, ca în iudaism, ci în conformitate cu Coranul și cu „sharia” [legea islamică].

Aceasta este concepția musulmană despre Împărăția lui Dumnezeu.

Iisus Hristos („Isa ibn Maryam”) joacă un rol și în eshatologia islamică. Se așteaptă ca El să coboare din ceruri și să afirme adevărul islamic.

El va acționa împreună cu Mahdi. Mahdi va conduce „ummah”, iar Isa îi va servi drept tovarăș spiritual.

Împreună, ei îl vor învinge pe „Dajjal” (echivalentul islamic al lui Antihrist), vor instaura pacea și vor pregăti omenirea pentru Ziua Judecății.

Deși „al-Mahdi” nu este menționat în mod specific în Coran, figura sa este stabilită în hadithuri. De exemplu, un hadith afirmă:

„Dacă ar mai rămâne o singură zi din existența lumii, Allah ar prelungi-o astfel încât să poată trimite un om din neamul meu, al cărui nume va fi numele meu, și el va umple Pământul cu dreptate, așa cum a fost umplut anterior cu tiranie.” (Sunan Abu Daud).

Există o distincție între opiniile sunniților și șiiților cu privire la „Mahdism”.

Sunniții cred că Mahdi este un om care va apărea în viitor – identitatea sa fiind în prezent necunoscută.

Musulmanii șiiți (iar Iranul este un stat majoritar șiit) cred că Mahdi s-a născut în secolul al IX-lea. Numele său este Muhammad ibn al-Hassan și este încă în viață, deși în stare ocultă. El va reapărea la momentul stabilit pentru a instaura dreptatea perfectă.

În timp ce iudaismul exprimă mai explicit acest accent geografic, acesta prezent și în islam – în special în tradiția șiită. Iată de pildă aceste citate:

„Când va apărea Qa’im (sau al-Mahdi) din neamul lui Mahomed, el va locui în Kufa [Irak], dar își va stabili domnia asupra întregului Pământ. El va merge la Bayt al-Maqdis [Ierusalim] și va instaura dreptatea acolo.” (Al-Majlisi, „Bihar al-Anwar”).

„Qa’im se va ridica de la Răsărit... El va purifica Kaaba, apoi se va îndrepta spre Bayt al-Maqdis, unde va elimina falsitatea și idolatria.” (Muhammad ibn Ibrahim al Nu’mani, „Kitab al-Ghayba”).

În sufism (ramura ascetico-mistică a islamului), există o legendă conform căreia Mahdi va apărea la Ierusalim, la Piatra de Temelie, unde va fi întâmpinat de Isa ibn-Maryam.

Împreună, ei vor face o rugăciune în Moscheea Al-Aqsa. În acel moment, Piatra de Temelie va străluci de lumină divină (conform unei versiuni) sau va dezvălui cunoștințele ascunse ale sfârșitului timpurilor (conform alteia).

Desigur, predicțiile privind locul și circumstanțele sosirii lui Mahdi sau ale lui Mashiah nu sunt doctrine dogmatice nici în islam, nici în iudaism.

Unele tradiții din cadrul acestor religii le acordă o mare importanță, altele, mai puțin.

Cu toate acestea, existența actuală a locurilor sfinte musulmane pe Muntele Templului – și așteptările eshatologice care se exclud reciproc ale evreilor și musulmanilor – arată clar că acest conflict este în esență de nerezolvat.

Doar victoria totală a unei părți asupra celeilalte l-ar putea rezolva.

Dar cum pot fi toate acestea privite în lumina învățăturilor lui Iisus Hristos?

Concepția creștină despre Împărăția lui Dumnezeu

Domnul nostru Iisus Hristos a adus pe Pământ o revelație profundă despre locul unde trebuie să I te închini singurului Dumnezeu adevărat și, în consecință, unde poate fi instaurată împărăția păcii, a bunătății, a dreptății, Împărăția lui Dumnezeu.

Când Iisus a vorbit cu femeia samariteană, aceasta, dându-și seama că vorbește cu un om al lui Dumnezeu, L-a întrebat despre locul potrivit pentru închinare:

„Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.” (Ioan 4:20)

La care Hristos a răspuns:

„Femeie, crede-Mă, că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui.

„Voi vă închinați căruia nu știți; noi ne închinăm Căruia știm, pentru că mântuirea din iudei este.

„Dar vine ceasul, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește.” (Ioan 4: 21-24).

Fariseii L-au întrebat și ei pe Hristos despre venirea Împărăției lui Dumnezeu, iar El le-a dat un răspuns asemănător:

„Și fiind întrebat de farisei când va veni împărăția lui Dumnezeu, le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.

„Și nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”(Luca 17: 20-21)

Prin urmare...

Este lipsit de sens să ne luptăm și să ne ucidem unii pe alții pentru reconstruirea Templului din Ierusalim sau pentru păstrarea Moscheii Al-Aqsa sau a Domului Stâncii. Nici o ordine mondială, oricât de dreaptă, nu va aduce beneficii omenirii dacă Împărăția lui Dumnezeu nu este prezentă în inima omului.

Și pentru această împărăție se duce o luptă mult mai cruntă decât pentru Muntele Templului din Ierusalim – dar acest război este de o natură total diferită.

Apostolul Pavel descrie acest război astfel:

„Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor acestui veac.” (Efeseni 6:12)

Acest război nu poate fi câștigat cu rachete, cu bombe și nici măcar cu arme nucleare. Este nevoie de cu totul altceva:

„Pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și, toate biruindu-le, să rămâneți în picioare.

„Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății,

„Și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.

„În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului.

„Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:13-17)

Cât privește venirea adevăratului Mesia – Iisus Hristos – aceasta nu va fi legată de nici o localizare geografică anume:

„Căci, așa cum fulgerul strălucește și luminează cerul de la o parte la alta, așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa.” (Luca 17:24)