Israelul a atacat Iranul din aceleași motive pentru care Rusia a atacat Ucraina. Adrian Onciu: Iranul, izolat ”strategic”

Atacul Israelului asupra Iranului a exploatat un moment geopolitic favorabil Tel Aviv-ului, marcat de izolarea Teheranului și de reticența Rusiei și Chinei de a oferi sprijin militar. Trump și Netanyahu nu au mai așteptat promisa intervenție a lui Putin în negocierile americano-iraniene. Sau poate că au avut semnale clare despre inutilitatea unei astfel de intervenții.
Cu mijloace de retorsiune limitate, Iranul se confruntă acum cu dificultăți în a răspunde eficient. Vulnerabilitățile Teheranului au oferit Israelului fereastra strategică ideală.
„Regimul sionist ar trebui să aștepte un răspuns dur„, a declarat liderul suprem Ali Khamenei. Retorica agresivă cu care deja ne-am obișnuit în ultimii ani pare a fi nimic mai mult decât un mesaj destinat conaționalilor extrem de mânioși. O încercare de calmare a spiritelor (mai în glumă, mai în serios, unii iranieni nu exclud ca Ali Khamenei să fie agent Mossad). În mod practic, există opțiuni limitate de ripostă împotriva Israelului și a Statelor Unite.
Cea mai dureroasă măsură ar fi perturbarea Strâmtorii Hormuz, prin care trece o treime din petrolul exportat la nivel mondial (aproximativ 20 de milioane de barili pe zi). Atacuri cu rachete antinavă, drone kamikaze (Shahed) sau mine maritime ar putea crește prețul petrolului la peste 100-150 dolari/baril. Impactul ar afecta economiile occidentale, îndeosebi Europa, deja vulnerabilă energetic. Totuși, strategia ar dăuna grav inclusiv Iranului, care exportă 1,5 milioane de barili zilnic prin Hormuz (în special spre China). Ceea ce reprezentă o sursă vitală de venituri pentru o țară aflată sub sancțiuni foarte dure.
Un răspuns militar al SUA, cu Flota a 5-a în Bahrain, ar expune infrastructura petrolieră iraniană la distrugeri masive, fără ca China, dependentă de petrolul din Golf, să aibă drept de veto.
Alternativele sunt și mai puțin eficiente. Atacurile prin proxy, cu sprijinul Hezbollah, Houthi sau a milițiilor din Irak și Siria, sunt slăbite de asasinatele țintite ale Israelului din 2024-2025, care au eliminat lideri cheie. Atacurile cibernetice asupra infrastructurii occidentale rămân o opțiune, dar capacitățile distructive sunt discutabile. Rachetele balistice iraniene și dronele, deși numeroase (peste 3.500 de rachete), au eficiență redusă împotriva apărării antiaeriene israeliene (Iron Dome, Arrow), care a interceptat majoritatea proiectilelor lansate în 2024. Forța aeriană iraniană, cu avioane învechite (F-4, F-14), nu poate concura cu F-35-urile israeliene, ceea ce limitează riposta la gesturi simbolice. Mai ales că Statele Unite au menționat deja că vor interveni ferm în apărarea Israelului.
Rusia și China, parteneri strategici ai Iranului, au reacționat foarte palid la ultimele atacuri ale Tel Aviv-ului, din pricina constrângerilor geopolitice. Slăbită de războiul din Ucraina și angajată în negocieri directe cu Donald Trump pentru o soluționare a conflictului, Moscova evită implicarea directă. Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, a cerut ”reținere” pentru a preveni un ”scenariu catastrofic”, însă fără a condamna Israelul. Rusia menține o relație funcțională cu Israelul în Siria, ceea ce limitează sprijinul pentru Iran, în ciuda cooperării militare (vezi exercițiile navale comune Rusia-China-Iran, dronele Shahed livrate Rusiei, respectiv sistemele S-400 furnizate Iranului).
La rândul ei, China, confruntată cu taxele vamale ale lui Trump și tensiunile legate de expulzarea studenților chinezi din SUA, și-a exprimat ”îngrijorarea profundă”. Și a cerut calm, dar a evitat să condamne atacul. Dependentă de petrolul din Golf, China prioritizează stabilitatea economică globală. Relația cu Iranul se axează în mod special pe parteneriatul economic și pe sprijin diplomatic.
Presa iraniană subliniază frustrarea Teheranului față de lipsa de reacție a celor două mari puteri, însă dependența de Rusia (arme) și China (petrol) limitează opțiunile Iranului.
Netanyahu a exploatat din plin poziționarea mai degrabă neutră a Rusiei și a Chinei – din considerentele amintite. A făcut-o cel mai probabil în coordonare directă cu Trump, al cărui sprijin de nezdruncinat pentru Israel a fost evident chiar din timpul primului său mandat: ”Nu vom permite Teheranului să devină o amenințare”. Atacul de noaptea trecută a vizat atât facilități nucleare, cât și asasinarea unor lideri ai armatei și specialiști din domeniul fizicii nucleare.
Teoretic, Netanyahu a urmărit consolidarea poziției Israelului, fără a implica direct forțele SUA. Izolarea Iranului, cu proxy-uri slăbite și fără sprijin militar din partea marilor puteri, a creat fereastra ideală pentru lovitură. Capacitățile superioare ale Israelului – forță aeriană avansată, apărare antiaeriană robustă și sprijin american – au minimizat riscul unei riposte iraniene eficiente.
De menționat că atacul preventiv al Israelului, justificat ca autoapărare împotriva amenințării nucleare iraniene, este pe deplin tolerat de Occident. Spre deosebire de invazia Rusiei în Ucraina, condamnată drept agresiune. Ambele acțiuni au fost motivate de temeri preventive: Israelul se teme de bomba nucleară iraniană, iar Rusia de extinderea NATO. Totuși, Israelul, aliat strategic al SUA, beneficiază de o percepție favorabilă, construită pe sprijinul american fără rezerve. Rusia, văzută ca o putere revizionistă, este sancționată pentru încălcarea suveranității Ucrainei. Dubla măsură reflectă interesele geopolitice: acțiunile aliaților sunt legitimate, în timp ce utilizarea forței de către adversari este condamnată. Ipocrizia morală a Occidentului.
Așadar, mijloacele de retorsiune ale Iranului, de la perturbarea Strâmtorii Hormuz la atacuri prin proxy sau cibernetice, sunt fie autodistructive, fie ineficiente împotriva apărării israeliene, sprijinită de NATO/SUA. Izolarea Teheranului, amplificată de reticența Rusiei și a Chinei (constrânse de negocierile cu Trump și de interesele economice) i-a oferit lui Netanyahu un moment strategic perfect pentru a lovi Iranul.
Dubla măsură occidentală consolidează poziția Israelului, în timp ce Iranul, cu proxy-uri slăbite și capabilități limitate, rămâne vulnerabil. Chiar și cu probabila escaladare la nivel regional, există slabe șanse de schimbare a balanței puterii.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ȘI DACĂ? Georgescu - CIA - Președinte!

Un fenomen alarmant: se rup dopurile!

S-a aflat adevărul despre Vasile Bănescu

Mădălin Pribu: Nu te lua de persoanele peste 50 de ani

Gheorghe Piperea: Vestele Galbene vor susține în stradă Moțiunea contra Ursulei. Șefa Comisiei va fi prezentă în sală împreună cu toți comisarii UE

”Ce folos, ce folos, o viață fără de Hristos?” - Imagini extraordinare cu Sfânta Maică Elisabeta, pustnica din Rarău, născută pe 29 iulie 1970 și plecată la Domnul pe 5 iunie 2014, și mărturiile colaboratorului ActiveNews, comandorul Ștefan Popa. VIDEO
Recomandările noastre

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO

DE CE TREBUIE DENUNȚAT TRATATUL CU UCRAINA. Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (7 iulie 1997)
Secțiuni: Eveniment Externe Opinii Prima pagină Război în Orient Știri
Persoane: Ali Khamenei Benjamin Netanyahu Donald Trump
Subiecte: război în Orientul Mijlociu
Organizații: Armata Iraniană Armata Israeliană
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)