În Vădastra copilăriei mele, deși veniseră de un sfert de secol comuniștii la putere, cei mai înstăriți erau, după ce-mi amintesc, cei care fuseseră „coloniști” în Cadrilater și, după Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, au fost nevoiți să se întoarcă la casele lor.

Printre ei erau trei prieteni buni ai lui Tita: Ghiță (Stăncioiu) ale Inamicu de pe linia Sârbilor, care a fost și el președinte de CAP, Oprea ale Stan Vasile de pe linia Mare și „Domnul Dide” Ignătescu.

„Domnul Dide” m-a fascinat toată copilăria mea. Avea casa unde se înfundă drumul care începe din șoseaua spre Vișina Nouă și trece peste podul peste pârâu de la ale Ciocea.

Aici trebuie să fac o paranteză.

Ilie ale Ciocea mă fascina și el, când treceam pe acolo spre „domnul Dide”. Răspundea cu greu la „Bună ziua”, ce pe atunci era obligatoriu să-i dai unuia mai în vârstă.

În schimb, nea Ilie era mereu în urma măgărușului care se rotea în cerc ca să învârtă o roată de lemn, isteț construită cu niște cupe, cu care își iriga zarzavaturile cu apă din pârâu.

Ilie ale Ciocea era pe atunci cel mai mare zarzavagiu din sat! Mereu meșterea la mecanismul „roții persane de apă cu măgar”.

Odată, nevasta i-a atras lui nea Ilie că nu e frumos să mă ignore, din moment ce copilul, adică eu, eram din cale afară de respectuos.

Am avut o revelație extraordinară! Nea Ilie m-a pus la o masă cu trei picioare, în curte, și mi-a povestit lucruri extrordinare.

După ce m-am scăpat că și eu cu Tita ascultam „Europa Liberă”, nea Ilie m-a băgat în casă ca să-mi arate o odaie plină de aparate radio la care a ascultat el „posturile străine”.

Cred că atunci am realizat prima dată că nu trebuie să judec oamenii după prima impresie.

Până atunci, cu minte mea de copil, îl credeam pe Ilie ale Ciocea doar un idiot care se învârtea după coada săracului măgăruș, de care mi se rupea sufletul...

Am plecat de acolo înțelegând și mai mult în ce pușcărie trăiam, în minunata lume comunistă.

Nea Ilie, pe care îl credem până atunci un bou, cum spuneam, era la curent cu tot ce se întâmpa în jurul lui, dar tăcea ca să nu-i afecteze cariera fratelui său, Bujor, care avea un grad important în Armată, la Caracal.

Curtea și casa „domnului Dide” n-aveau legătură cu nimic ce văzusem eu până atunci în Vădastra.

Nici azi nu știu ce școli făcuse „domnul Dide”, dar eram fascinat că trăia ca „boierul”, într-o mare de sărăcie comunistă înconjurătoare.

În primul rând, „domnul Dide” stătea în curtea lui în halat, cred că de zazana, mă servea cu dulcețuri, iar interiorul casei n-avea legătură cu a noastră, în care pe paturi mai aveam saltele umplute cu paie, iar pe jos podelele erau spoite cu pământ galben.

Colegii mei de clasă, Nuți Grădinaru (ale Pârciu), Paula Ruscu (Crușoveanu ca fată, ale Jitaru) și Gigel Vlad (ale Țâgă), care au avut „legături” cu „domnul Dide” și cărora le mulțumesc din suflet, și-au amintit următoarele:

Nuți Grădinaru: Domnul Dide a avut doi băieți. Unul, fost ofițer MApN. Și unul, fost ambasador al României în Rusia. Și mai avea o fată făcută cu o rusoaică. În timpul războiului a avut o relație cu o rusoaică. Din acea relație a apărut fata.

După ce s-a întors din război, i-a mărturisit soției adevărul. Iar când fata a mai crescut, a venit să-și cunoască frații. Invitația a fost făcută de Dide și de soția acestuia.

Dide făcea în fiecare dimineață o plimbare până la Obârșia. Pe jos.

Mi-o amintesc foarte bine și pe soția acestuia: Vara era mereu îmbrăcată cu capot de casă înflorat și purta papuci. Îmi amintesc și casa.

Din câte îmi aduc aminte, aveau doi copii, Radu și Cornel, ofițerul care a participat la măsurători atunci când fiecare a intrat în posesia pământului. Radu cred că era ambasadorul.

Paula Ruscu: Cel care a participat la măsuratori a fost Cornel.

Nuți Gradinaru: Înseamnă că amândoi au fost ofițeri.

Paula Ruscu: Da... amândoi.

Nuti Grădinaru: Se spunea că Radu avea o soție foarte ambițioasă. Atât de ambițioasă încât nu ceda niciodată când era vorba de convingerile ei. Și ca să o pună la punct, ar fi tras cu pistolul pe deasupra ei. Lucru care nu l-a ajutat la nimic.

Paula Ruscu: Eu îmi amintesc că am mers foarte des în casa familiei Ignătescu și mă jucam cu copiii lui Radu în vacanțe, dar nu îmi amintesc detalii. Fata am înteles că este pictoriță.

Gigel Vlad își amintește că „domnul Dide” îl lua cu el la pescuit, cu bicicletele la balta de la Obârșia, dar „domnul Dide” nu prindea cu undițele cât prindea el cu mâinile...