ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cu nevasta oarbă de tânără, Burtosu s-a orientat spre ibovnice și să lase grija casei, cu patru copii, pe umerii primului născut, Tita,  care îmi spunea că ăsta a fost unul dintre motivele pentru care s-a implicat în colectivizare:

„Taică, aveam doi copii și trei frați de care să am grijă!”.

Nu o găsesc nici azi ca scuză, cum n-o folosea nici el când îmi spunea asta în copilărie, în fața aparatului de radio „Traviata II”, la care ascultam „Europa Liberă”, printre „pureci”.

Pur și simplu, Tita acceptase la un moment dat compromisul... După aia a încercat să-și spele păcatul în fel și chip... A intrat în comitetul Bisericii și, după 1989, nu a avut stare până ce toți vădăstrenii, dar veneau la el veterani din toate satele din jur, care au luptat în război, să-și primească răsplata.

Tita a fost recunoscut tot timpul de cei care l-au cunoscut ca un om drept. Când cineva din sat avea o problemă aproape sigur trecea pe la el să-i ceară un sfat...

Burtosu, în schimb, a iubit la viața lui...  De la Islaz, la Potelu, unde a fost funcționar de primărie, dar mai ales la Vădastra.

Cea mai cunoscută ibovnică, de către familie, a lui Burtosu a fost Păduchița, de peste pârâu.

Habar n-am dacă avea păduchi, sau, pur și simplu, așa o poreclise Muma, din gelozie.

Am cunoscut-o, era o femeie foarte decentă, care îmi răspundea la „Bună dimineața” sau „Bună ziua”, când mergeam la părâu, care încă nu fusese săpat, ca un canal, ca să nu mai inunde casele... A noastră era și este la vreo 50 m de pârâu, dar mereu apa își cerea drepturile... Așa am fost obligați să astupam pivnița de la magazie și să facem subzidire la casă, ca scăpăm de igrasie.

Păduchița stătea între ale Tuță și ale Ion Păun. Tanti Costina ale Tuță avea mereu cârduri mari de gâște și rațe care-și făceau veacul pe pârâu, ca ale tuturor gospodăriilor cu ieșire la apă.

Seara când își chema rațele acasă, tanti Costina nu le striga „biri-biri”, cum făceau toți ceilalți, ci „maca-maca”. Era distracția mea de la apus, cea de la răsărit fiind să caut, cu mare succes, ouă de rață prin iarba plină de rouă de pe mal.

În primii mei ani de viață, aveam doi duzi mari în spatele casei și două pădurici de salcii, la pârâu. Cea dinspre parc era mai bătrână, decât cea dinspre moș Mitrică, fiind despărțite de o fostă pescărie, care se astupase, apa nemaitrecând de genunchi. Le-am scos când s-a canalizat pârâul.