Prin clasa a VIII-a, pentru băieți se schimbau datele problemei privind participarea la obiceiurile de iarnă. Apărea responsabilitatea asigurării banilor pentru a aduce „Goarnele de pe Valea Oltului”, de „Iordan”.

Cea mai tare era o formație din Jieni, care era dusă cu camionul Cooperativei Agricole de Producție (CAP) de acolo la toate meciurile Universității Craiova, unde intra gratis cu condiția de a cânta fără pauză tot timpul meciului.

Pentru asta se constituiau cete de către 15-16 de flăcăiași, cred că asta era media, care, întâi de toate își stabileau „sediul” la unul dintre ei în curte, unde se instala un cort, prevăzut, obligatoriu, cu o masă lungă, de o parte și de alta cu bănci, și un godin.

Fiecare membru cotiza cu o anume sumă de bani, iar în după amiaza de Anul Nou mergea la gazdă cu porțiile de cârnați, carne de porc, țuică, vin etc. dinainte stabilite.

A, cu mult mai înainte se mai puneau niște bani pentru ca unii dintre noi să meargă pe Valea Oltului să tocmească „Muzica”. Era important să fi primul care arvunește trupa din Jieni.

Ceea ce ne-a cam reușit, deși, la debutul meu, aveam concurenți ceata celor mai mari de 18 ani. Din care făceau parte „șefii” Vădăstrii, ca Mărin ale Toacă Dude, Marin ale Duche, Gigi ale Pârciu, Nelu Baboi, Lili ale Valer...

La debutul meu, eram ceata de pe „Deal”, dar sub 18 ani.

Gazda cetei din care făceam parte și în care fusesem introdus cam pe pile, că eram cam mic și nu știam să pocnesc din bici, pila fiind „vărul” Laur ale Pase, era Viorel ale Cococi, de pe Șosea, spre Vișina Nouă.

Ne strângeam la ale Cococi, cam când se însera, și până pe la ora nouă, când se retrăgeau cei mici de pe trasee, și plecam noi, „seniorii”, cu Sorcova, pileam țuică fiartă și vin fiert pe godin, pe săturate.

Era o întreagă știință de unde să începi cu sorcovăitul ca să iei fața celorlate cete, de obicei una-două, concurente. Că dacă ajungeai al doilea, puterea financiară a gazdei era mai mică decât dacă erai primul...

Evident că la toate casele se ieșea și cu găleata de vin și tava cu felii de cozonac. Preferatul, pot să vă spu cu mâna pe inimă, era vinul.

Deși știam că dimineața vom începe o zi grea, puțini terminam colindatul în „boii noștri”...

Când gătam de colindat și ultima casă, ne retrăgeam la gazdă, să fi fost trecut binișor de miezul nopții, număram banii, mai pileam câte ceva și ne împărțam sarciniile pentru dimineața, că plecam cu Plugușorul...

În primul an, mie, lui Codru ale Minuță și lui Mitrel ale Voinicu ne-a revenit sarcina să ne ducem să luăm cei patru boi de la CAP, dar și să-i țeselăm.

A, era obligatoriu ca toți să fim în costume populare, din cap până în picioare, iar între cei doi boi din față să punem un brăduț cu tricolor.

Pe vremea aia, noroiul de pe ulițele din Vădastra trecea binișor de genunchi...

Cum nu știam să pocnesc și eram și cel mai mic din ceată, am fost pus la coarnele plugului... A fost un coșmar, care a durat două zile, pentru că pe 2 ianuarie, ca să facem bani de „Muzică”, ne mutam la Vădăstrița, unde nu exista obiceiul, dar oamenii erau foarte bucuroși, probabil de cu ani înainte, să ne primească.

Culmea, am aflat că la momentul când flăcăii din Vădastra s-au orientat către Occident, au început să vină la noi în sat cu Plugușorul cete din Vădăstrița.

Păcat!

Ei, în al doilea an, nu știu cum s-a întâmplat, dar am fost desemnat să fiu eu ăla șemecher de pe cal care recită Plugușorul...

În prima zi, la Vădastra, m-am descurcat onorabil, deși cam pe la fiecare casă nu puteam refuza paharul de vin...

Dar, a două zi, la Vădăstrița, tocmai când am ajuns, pe la prânz, la neamurile din partea Măiței, am început să încurc versurile...

A fost doar începutul... peste vreo două-trei case am descălecat, că nici nu mă mai puteam ține pe cal...

Totuși, beam de pe 31 decembrie seara și dormisem maxim șase ore, plus mersul cu Sorcova și Plugușorul... Dar niciunul dintre colegi nu a luat-o ca circumstanță atenuantă...

Cert e că era cât p-aci să-mi iau o bătaie, binemeritată, de la ăi mari din ceată, din care îmi amintesc acum pe Laur ale Pase, Costel ale Tinica, Mărin ale Țăca, Tiber ale Rancea, Vergică ale Papuc, Nicu ale Jitaru...

Rezultatul a fost că ne-am retras din Vădăstrița mai devreme decât planificasem și cu teșchereaua mai goală.

Anul următor am fost retrogradat la coarnele plugului... Dar n-am comentat! Atât îmi trebuia, ca să-mi iau bătaia restantă din urmă cu un an...

Citiți și: Câța, câța, două ouă / Două ouă încondeiete / La Maria pe perete