Ca să rămân în zona obiceiurilor, deja dispărute...

În Duminica Floriilor, tăiam crenguțe fragede din sălciile de la pârâu și le împleteam pe partea de sus a porții și a gardului de la intrarea în curte. Era o mare bucurie... Mă bucuram, culmea, ca un copil...

În Săptămâna Mare, în seara de Joi Mari, copiii ne duceam cu „Câțâitoarea”. Cu un coșuleț de nuiele într-o mână și un clopoțel în cealaltă intram în curțile vecinilor și ale rudelor recitând: „Câța, câța, două ouă / Două ouă încondeiete / La Maria pe perete / Unul mie, unul ție / Și unul de tovărășie”. Gospodina casei ne pune un ou în coșuleț și plecam mai departe...

În dimineața Ajunului Crăciunului, mergeam, cum cu altceva? – cu „Ajunul”.  Aveam fiecare copil câte un băț, cu cârlig în partea de jos ca să nu cadă covrigul sau cârnatul, pe care gazda le lăsa să cadă pe băț, după puterea financiară a fiecăreia. „Bună dimineața la Moș Ajun / Dați covrigul / Dați cârnatul / Că mergem la altă casă...” Nu-mi amintesc ultimul vers!

Apoi urma „sorcovăitul”, în seara de Anul Nou.

Ălora foarte mici le luau părinții câte o sorcovă de hârtie colorată și îi punea să le dea cu ea în cap.

De prin clasa a doua, băieții se făceau de râs dacă nu aveau sorcove de busuioc. Ne strângeam câte doi-trei prieteni și de pe la șase până pe la, maxim, nouă seara mergeam pe la neamuri și vecini. Pe unul dintre noi îl numeam casier, după ce strângeam un buzunar de monede, de 1 și trei lei, ne retrăgeam la unul dintre noi acasă, lângă sobă, că eram înghețați sloi, împărțeam lovelele și, apoi, îi jucam, la zaruri, la „mai mare”. Evident că pileam și niște pahare cu vin, mai ales pelin că era dulce-amărui, tocmai pe gustul celor mici.  Că așa s-a făcut vădăstreanul mare și a supraviețuit din Neolitic!

În episodul următor o să vă povestesc despre cel mai „Plugușor cu... cântec” în care am jucat rolul principal...

Citiți și: Bâlciul de Sfânta Maria de la Vădăstrița cu "lume luminată"