Jurnalista Cristina Leordeanu face o mărturisire de suflet despre Ierarhul de la Marea Neagră iar o Scrisoare adresată Sfântului Sinod, primită la redacția noastră din partea unor credincioși ai Arhiepiscopiei Tomisului, aduce la lumină numeroase argumente de necontestat din Istoria Bisericii Ortodoxe Române, de folos pentru orice român, chiar și „progresist”, cum sunt cei care conduc sectorul de presă al Patriarhiei. Le redăm în continuare ca parte a interacțiunii ActiveNews cu cititorii noștri:

Cristina Leordeanu: Păstorul nostru

Bunătate ca aceea pe care am întâlnit-o la Înaltpreasfințitul Teodosie eu, una, nu am întâlnit la nimeni până la anii mei. Care nu-s chiar așa puțini; si am cunoscut ceva oameni în anii ăștia.

Să fiți convinși că știu ce spun când spun că este de o bunătate uluitoare. Să nu credeți pe cei care spun altfel. Nu am si nu am avut absolut nici un interes, nici "misiuni", nici alte prostii. Că multe mi-au auzit urechile si mi-au citit ochii de când am început să scriu de ierarhul, care încet, încet al devenit cel de al treilea părinte al meu. Singurul părinte aici, pe pământ. Cei biologici au plecat la Domnul, fie iertați.

Doar, dintr-un profund sentiment de recunoștință, uluită de acest fel de al fi al dânsului, mi-am asumat să fac cunoscut si altora cum e Înaltpreasfințitul în realitate. M-am adresat oamenilor simpli, ca mine. Oameni care nu facem lucruri mărețe, ci mici, mici. Cum ar fi să fim loiali și recunoscători. Nici nu ne propunem să facem măreții. Știm cât de mici suntem. Din cauza asta, când ne uităm în sus, îi putem vedea pe cei cu adevărat mari. După cum putem vedea și scursurile. Viperele. Le privim cu milă. Nu le e ușor să se târască.

Mulți nu au înțeles demersul meu. M-au acuzat de fel de fel de prostii. Pentru că lumea nu prea e pregătită pentru astfel de oameni cum e dânsul. Cum nu a fost niciodată. S-a lepădat ea, lumea, de Hristos Domnul. De ce să mă mir că lumea nu poate înțelege astăzi un alt om, care e altfel decat imensa majoritate? Care te uluiește prin bunătate...Nu mă mir. Dar mi-e milă de cei care îl prigonesc în chipuri văzute si nevăzute.

Trăim vremea în care bunătatea, jertfa pentru ceilalti până la abandon total de sine, viziunea sau înainte-vederea în Duh sunt acoperite de o imensă mașinărie de propagandă, care se folosește de televiziuni pentru a deforma suflete, minți, caractere.

Dar cu toate acestea nu-s puțini nici cei care au și înteles multe dintre cele ce trebuie înțelese, inclusiv despre Înaltpreasfințitul Teodosie.

Si atunci a meritat fiecare găleată de lături pe care am primit-o. Deloc nu m-a deranjat nimic din bălăcărelile, acuzațiile de idolatrie si iubirism și alte si alte mizerii, la care am fost supusă. Am pus timpul, energia si sufletul meu fără limită pentru Înaltpreasfinția sa.

Singurul lucru care m-a interesat a fost să fie Înaltpreasfințitul bine. Pentru că știu puterea în rugăciune, pe care o are când se roagă pentru alții. Dar a venit vremea să ne rugăm si noi stăruitor pentru dânsul.
Si de aceea vreau să rog pe cei care m-au citit pe aici, cu inimă deschisă, să îl pomenească pe Înaltpreasfințitul Teodosie în rugăciunile personale si pe Pomelnicele pe care le dați la Sfânta Liturghie.

Pentru că am senzația că e pe cale să i se întâmple o mare nedreptate.

Care, dacă se va întâmpla, va fi îngăduită de Dumnezeu pentru păcatele noastre, fără doar și poate. Dar va apăsa extrem de greu pe umerii acestei țări ale noastre atât de urgisite. Să încercăm să oprim prigoana cu rugăciune.

Înaltpreasfințitul va duce orice Cruce îi va da Dumnezeu cu demnitatea cu care a dus-o și până acuma. Pentru că întreaga sa viață a fost un lung șir de nedreptăți din partea oamenilor. O secundă nu va cârti, nu se va văita, va îngropa în taina inimii sale orice ispită ar avea. Si va striga la Dumnezeu ca Petru pe Marea Galileii.

Dar noi nu știu cum vom duce ce va veni dacă vom fi lipsiți de rugăciunile Înaltpreasfințitului Teodosie...

Cristina Leordeanu

Am primit la redacție și următoarea scrisoarea adresată Sfântului Sinod și Președintelui său, PF Patriarh Daniel, venită din partea unor credincioși ai Tomisului:

Iubite Sfânt Sinod al BOR

Preafericite Părinte Patriarh,

Preacucernici membri ai Sfantului Sinod,

Va adresam, cu toata speranta si credinta, rugamintea de a ingadui ca, pe primul sfant pamant crestin al tarii, imbibat cu sangele a sute si mii de mucenici, inca din primele secole ale crestinismului si unde Sfantul Apostol Andrei a zidit prima Biserica crestina, de unde a raspandit, alaturi de Sf Apostol Filip, in vaste teritorii din Europa, invatatura crestina, sa se admita Mitropolia Tomisului.

Nu ne dorim decat sa se puna pe ordinea de zi a Sfantului Sinod Memoriul Pastorului nostru pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului, ca astfel Sfantul Sinod sa ia la cunostinta de toate argumentele istorice de necontestat si sa decida asupra recunoasterii firesti prin vot, cu spirit democratic si in lumina Sfantului Duh.

Nu stiu care sunt motivele Preafericirii Voastre sau ale Sfatului Sinod de a nu se discuta acest lucru, dar cred ca este foarte importanta dorinta enoriasilor, a zecilor de mii de credinciosi care isi doresc sa se indeplineasca visul lor, de a avea mitropolie la Marea Neagra.

Prin reactivarea Mitropoliei Tomisului, întreaga Dobroge va va fi recunoscatoare si astfel va creste prestigiul forului suprem al BOR cat si recunostinta noastra fata de intelepciunea Sfantului Sinod.

In acest fel se si intareste biserica noastra cu o mitropolie istorica, condusa de un ierarh foarte iubit si stimat de sute de mii de credinciosi, lucru care ar trebui sa constituie motiv de bucurie duhovniceasca pentru Sfintiile Voastre.

Vrednic ierarh avem in Dobrogea, care ne pastoreste cu dragoste, credinta, smerenie si rabdare si ne conduce pe calea mantuirii, asa cum nadajduim ca se intampla in toata tara, prin pastrarea predaniei, a canoanelor si a invataturii lasate noua de Hristos si de sfintii sai, fara a lasa sa patrunda duhul eretic al ecumenismului si al progresismului in biserica noastra.

Argumente Istorice de necontestat

Asa cum se stie, pe teritoriul Dobrogei Apostolice a existat prima biserică creștină, înființată de Sfântul Apostol Andrei si Sfântul Apostol Filip.

Prin lumina Istoriei Bisericii noastre, din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni reiese în mod clar că și "sciții" au putut auzi cuvântul lui Dumnezeu (3, 11).

Aici exista si locul unde si-a gasit adapost, timp de zeci de ani, Sfantul Apostol Andrei: pestera sa, devenita loc de spiritualitate si regasire in credinta, stand ca o dovada de stanca pana azi.

Tot aici au fost descoperite multe biserici rupestre, din perioada bisericii primare, dar si multe moaste, dovada ca aici credinta a fost foarte puternica, marturisitoare si ca de aici a pornit increstinarea romanilor.

Mitropolia Tomisului exista încă de pe vremea celor 318 Sfinți Părinți care ne-au dat Crezul, mărturisirea de credință, la Sinodul de la Niceea din anul 325, Sinod la care a participat și Sfântul Mitropolit Marcu Scitul de la Tomisul Apostolic.

Mai mult, mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii tomitani și „scythi" țin vie mia de ani de la împăratul Aurelian până la întemeierea Țării Românești.

Numele lor sunt sfinte: Evangelicus (sec. III), Bretanion (308-369), Gerontius (381), Theotimus I (390-407), Thimotheus (431), Ioannes (445-448), Alexander (448-452), Theotimus II (458), Petrus (496), Paternus (498-520), Valentinianus (550-553), Anicetus (sec. X), Vasile (sec. XI), Teodor (1303), Luca, Macarie 1339, Kiril 1347, Iachint 1359, Antim 1379.

Nu trebuie să uitam că Iachint de Vicina a fost chemat de către domnul Țării Românești să întemeieze mitropolia țării de la Curtea de Argeș, în 1359.

Istoria Bisericii Ortodoxe Române ne arată că:

„Sfântul Andrei a trebuit să hirotonească episcopi, preoți și diaconi în cetățile de la Pontul Euxin în care a predicat pe Hristos. La rândul lor, primii episcopi au hirotonit pe alții, chiar în condițiile în care credința creștină nu era încă recunoscută legal. Numai așa se poate explica faptul că în cetatea Tomis, metropola provinciei, sunt atestați documentar mai mulți episcopi. Actele martirice amintesc pe episcopii Evangelicus , Efrem și Tit, la începutul secolului al IV-lea. Un episcop de Tomis cu numele Marcu a participat la lucrările primului Sinod ecumenic de la Niceea. în anul 369 era atestat documentar episcopul Betranion, apărător al Ortodoxiei în fața ereziei ariene; urmașul său Gherontie a participat la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381. În secolul al V-lea sunt cunoscuți episcopii Teotim I, Timotei (care a luat parte la Sinodul III ecumenic din 431, de la Efes), Ioan, Alexandru, Teotim II, iar în secolul următor Paternus și Valentinian. Toți erau oameni de mare cultură, autori de scrieri teologice care au luat parte la controversele dogmatice ale timpului.

În secolul al VI-lea Scythia Minor era o "provincie mitropolitană ", iar titularul ei devenise mitropolit, având 14 episcopii sufragane, în principalele orașe ale provinciei. Toate aceste scaune episcopale - inclusiv Tomisul - erau în legătură directă cu Patriarhia din Constantinopol, noua capitală a imperiului, principiu consfințit printr-o hotărâre a Sinodului IV ecumenic de la Calcedon, din anul 451. Deci erau legați de Roma prin limbă, iar de Constantinopol prin credință.

Din aceeași provincie erau originari și câțiva teologi de prestigiu, dintre care vom menționa doar doi: Sfântul Ioan Casian (c. 360-435), întemeietorul a două mânăstiri în Marsilia (azi Marseille - Franța), autorul unor lucrări teologice (Convorbiri cu Părinții, Despre așezămintele mânăstirești cu viață de obște, Despre întruparea Domnului s. a.) și Dionisie Exiguul (sau "cel Smerit", cca. 460-545), traducătorul unor cărți teologice și canonice din grecește, cel ce a pus bazele actualului sistem cronologic, cu numărarea anilor de la nașterea lui Hristos ("era creștină").

Răspândirea masivă a creștinismului în teritoriul dintre Dunăre și Mare este confirmată și de cele aproximativ 35 de bazilici din secolele IV-VI descoperite în principalele centre urbane ale provinciei, la Tomis, Callatis (azi Mangalia), Tropaeum Traiani (Adamclisi), Histria (Istria), Axiopolis (Cernavoda), Troesmis (Iglitia), Dinogetica (Garvan) etc., la care se adaugă peste o sută de inscripții de obiecte cu caracter creștin din secolele IV-VI.

Din toate acestea, se poate desprinde constatarea că nu poate fi vorba de o încreștinare a strămoșilor noștri la o anumită dată, de o convertire a lor în masă, din ordinul conducătorilor politici sau în urma activității unor misionari oficiali, cum este cazul altor popoare din jur. La daco-romani procesul de încreștinare are o notă specifică, în sensul că a durat câteva secole, fiind rezultatul contactului direct al populației autohtone și al coloniștilor cu propovăduitorii noii credințe religioase. Limba latină și credința creștină au fost factorii care au contribuit la consolidarea procesului de unificare etnică, lingvistică și spirituală a autohtonilor cu noii veniți în Dacia, de neamuri și credințe diferite. Romanizarea și creștinarea au fost două procese paralele, încât se poate spune că la încheierea lor a apărut în istorie un popor nou, cel român, cu o credință nouă, cea creștină. Cu alte cuvinte, poporul român s-a născut creștin.”

Prin aceasta reactivare se consfinteste si dreptul poporului român la continuitatea sa absolută, care se întinde pe mii de ani. Câte biserici naționale din Europa au străvechimea Tomisului?

Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, vă rugăm să binevoiți a dispune introducerea pe Ordinea de zi a cererii de recunoaștere Mitropoliei Tomisului, niciodată desființată.

Cu speranta ca veti tine cont de glasul nostru,

În numele mai multor credincioși ai Tomisului,

Dana Ștefan 

PS: Puteți la rândul vostru să scrieți Sfântului Sinod la următoarele adrese: