Iulian Capsali: A ÎNCEPUT SEZONUL MANIPULĂRILOR
Dacă la scandalul cu bătrânii maltratați în cămine s-a raliat și useristul din Dealul Bucuriei, talentatul Bănescu Vasile, e limpede că Firea este în centrul unei cabale securiste. Nu mai am nicio îndoială.
Serviciile îl vor mai departe pe Împăratul Incompetenței Plenare, Nicușor Dan.
PS Textul dlui Bănescu suferă de același neajuns ca restul însăilărilor sale: prețiozitatea găunoasă care duhnește a propagandă la comandă.
PPS Întrucât Gabriela Firea (pe care eu nu o înghit, dar pe care Nicușor a transformat-o în geniu) a sprijinit BOR și e posibil să iasă primar, probabil că împins de la spate de Patriarh, Bănescu a fost nevoit să declare că nu s-a referit la o persoană anume.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Profeția Sfântului Paisie Aghioritul din anii 1991-1992: Din Siria va începe al treilea război mondial. Turcia va fi căsăpită de ruși și sfâșiată. Marile orașe vor deveni ruine. Cei care vor participa la acest război se vor pierde
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Biserica Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Gabriela Firea Nicușor Dan Vasile Bănescu
Locații: București
Organizații: Patriarhia Română PSD USR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)