ascultă articolul

Medicina astăzi nu numai că nu mai este interesată de suflet și tratează exclusiv organul afectat, nu bolnavul, dar industrializează boala, din rațiuni speculativ- pecuniare. Numai o minte demonizată de lăcomie poate extinde vaccinarea anti-covid asupra copiilor, adică asupra celor care nu au niciun fel de probleme în această boală ideologizată de stăpânii banilor lumii. Care pregătesc, prin Marea Resetare, moartea libertății dată nouă ca dar dumnezeiesc.

Astăzi, în bisericile ortodoxe, s-a citit pericopa despre bolnavul ce stătea la scăldătoarea Vitezda. Gândul m-a dus la prietenul Sorin, țintuit la pat zeci de ani de o boală fără leac, "boala oaselor de sticlă", plecat la Domnul în luna aprilie, acum doi ani.

Pentru progresiști și toți cei care îmbrățișează, întocmai naziștilor, cultura morții (avort, eutanasie, uciderea pentru prelevarea de organe șamd), bolnavul e un deșeu biologic de care societatea trebuie să se debaraseze sau să-i folosească "componentele", organele, întrucât acesta costă bani, resurse umane, timp.

Paraliticul care nu avea OM (așa și spune, "Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa"), a stat 38 de ani în boală. Nu se putea deplasa și nu avea cine să-l ajute să profite de mișcarea apei prilejuită de înger.

Domnul Hristos rezolvă problema instantaneu, fără multe pertractări: "Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla."

Dar de ce erau deranjați cei care păstrau literal dogma sâmbetei, pe care și astăzi iudeii religioși pun preț mare, zi în care Mesia a făcut minunea? Că paraliticul și-a luat patul în spate, la porunca Domnului, în ziua în care nu era îngăduit, în care nu trebuia să se miște.

Extrapolând, vedem și astăzi modul în care medicii care fac oamenii bine de covid sunt dezavuați public, întrucât nu păstrează dogma tratamentului mondial acceptat, nu pun bază pe "protocoale". Personalizează tratamentele, ceea ce forma mentis globalistă nu poate accepta. Mai mult, nu își lasă pacienții să ajungă în ATI ca să împlinească ciclul acceptat de organismele internaționale și propovăduit prin canalele de presă mainstream. Iar din ATI, nu sunt trimiși în pământ în pungile negre, ca reziduuri umane bio-toxice.

Medicina modernă, așa cum vedem pregnant cu ocazia pseudo-pandemiei, duce spre eficientizarea economică a tratamentului, eliminând factorii "subiectivi", cel spiritual fiind esențial în abordarea bolnavului. În loc să-i ofere mângâiere, cadrul medical îl leagă pe bolnav de pat, ca să nu-i deranjeze ciclul de administrare a tratamentului.

Să amintim în context de Sfinții Părinți, în special de Sf. Vasile cel Mare, cel care, pe lângă forța teologică prin care a construit o Sf. Liturghie, a pus la punct, în Cezareea Capadociei, prima bolniță/spital din istorie, denumită de contemporani "Vasiliada", cel care-i îmbrățișa pe cei leproși fără frica de contaminare. El însuși fiind un bolnav cronic, fapt care i-a adus sfârșitul la 49 de ani.

"Bolnavul - spunea Părintele astăzi la predică - trebuie respectat Trup și Suflet, ca făptură creată după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, în care este prezent, în mod tainic, însuși Mântuitorul Iisus Hristos." Cel care a venit în lume, spune un gânditor francez, "nu ca să înlăture boala (consecință a căderii în păcat) și nici ca să o explice, ci ca să umple boala de prezența lui Dumnezeu."

Ei bine, Sorin Constantin, Focuță cum își spunea cu autoironie, căci avea membrele deformate de boală, acel boț contorsionat de oase și carne, țintuit treizeci de ani în patul în care stătea vara în curte, ne umplea pe noi, cei sănătoși, de Dumnezeu, fiind plin de Duh Sfânt.

El vindeca sufletește pe cei din jur: îmi spunea de o fată cu gânduri suicidale pe care, numai prin cuvântul scris sau prin viu grai, la telefon, dar mai ales prin rugăciune - căci el avea, cred eu, atributele sfințeniei -, a reușit să o pună pe linia de plutire.

Iată cum un "rebut uman" (în viziunea celor care vor să realizeze un paradis terestru), de care societatea ar trebui să se debaraseze, avea putere taumaturgică, răspândea în jur vindecare sufletească, de care ne foloseam cu toții. Ce altele asemenea o fi făcut - căci el era smerit și discret - numai Dumnezeu știe.

Nu fac profeții dar, dacă Bunul o să îngăduie să-i fie dezgropate rămășițele, nu m-ar mira absolut deloc să fie descoperite moaște care vor face minuni pentru sănătatea sufletului și a trupului celor în nevoințe.

Boala, durerea și suferința, pot "lamina" sufletele celor credincioși, ba pe unii îi poate sfinți. "În Hristos, nimic nu este fatalitate - a spus Părintele Gheorghe azi la predică, continuând apoi: Boala și suferința sunt o pedagogie dumnezeiască a apropierii inimii de Dumnezeu. Moartea însăși este un Paște, o victorie a vieții veșnice."

Doamne, dă-ne putere să acceptăm ceea ce Tu vei fi hotărât pentru fiecare dintre noi. Dă-ne mintea îndumnezeită a lui Sorin, care spunea:

"Cum să urăsc boala asta? Este ca și cum aș urî un prieten. Un prieten are și bune și rele, dar este acolo cu tine, mereu. Eu și boala asta, ne știm dintotdeauna. Am învățat să trăim împreună și sunt convins că datorită ei sunt un om mai bun. Deci nu am cum să o urăsc.”