Două jucării stricate: Patapievici și Bănescu. Iulian Capsali: INTELECTUALI ÎN SLUJBA BISERICII

INTELECTUALI ÎN SLUJBA BISERICII.
„După prăbușirea regimului comunist, instinctul BOR a fost să reocupe toate pozițiile din care statul comunist o evacuase. Călugării și preoții sînt în continuare funcționari salarizați de stat.
Chestiunea delicată a colaborării clerului superior cu regimul comunist și, în special, cu securitatea comunistă nu a fost niciodata pusă în interiorul Bisericii, iar aceia dintre laicii credincioși care au facut-o, în spatiul public, au fost priviți cu dușmănie, ca inamici ai Bisericii.
Există informații care sugerează că unii înalți prelați au avut grad de ofiter superior în securitatea comunistă și nu este deloc o coincidență faptul că tocmai aceștia dețin azi pozițiile cele mai potrivite pentru a imprima Bisericii imaginea unei instituții înțepenite în nostalgia după un trecut cînd reconstruit reactionar-bovaric, cînd de mult revolut.
Naționalismul asociat uneori cu BOR este, în fond, naționalismul acelor prelați și nu naționalismul ortodoxiei, ca religie.
Nu este nimic ortodox în dorința conducerii BOR de a rivaliza cu megalomania arhitectonică a lui N. Ceausescu și a construi, lînga monstruoasa Casă a Poporului (actualmente Casă a Parlamentului), o replică bisericească gigantică (12.000 de locuri), numită, grandilocvent, "Catedrala mîntuirii neamului".
H.R. Patapievici, "Biserica Ortodoxă Română și modernitatea" în Dilema lui Andrei Pleșu, Nr. 331
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Lovitura de Grație: “Niciodată nu l-am văzut pe Joe Biden atât de speriat!”

Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL

Profeție împlinită: SOLZII SUNT AICI. Claudia Marcu: Cercetătorii știau. Vaccinul Covid provoacă AVC, scleroză multiplă și boli autoimune. 800.000 de morți excedentare în Europa

Ana-Maria Radulian: Ura globaliștilor asupra țăranului român și supraviețuitorii care s-au opus vaccinării

Ciurucizarea Lumii și Marea Resetare: Cum am ajuns să fim stăpâniți de Mediocritate
Recomandările noastre

Seymour Hersh aruncă o nouă bombă: După sabotarea Nord Stream, CIA a lansat Operațiunea "Acoperirea"
Bătălia pentru Valea Uzului este de-abia la început. Românii nu vor permite demolarea crucilor cu nici un chip! Buldozerele vor trebui să treacă peste trupurile militanților naționaliști. CONFERINȚĂ DE PRESĂ EXTRAORDINARĂ LA GUVERN. VIDEO
Secțiuni: Biserica Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Horia Roman Patapievici Vasile Bănescu
Subiecte: demisia lui Bănescu
Organizații: Sinodul BOR
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)