În timp ce Iranul se pregătea de ripostă după asasinarea liderului politic al Hamas, fostul ministru al apărării din Rusia, Serghei Șoigu, aflat în vizită la Teheran, a făcut apel la moderație. 

Va fi extrem de dificil ca Iranul să se abțină de la un răspuns militar, întrucât propriul popor ar putea să-și acuze liderii de slăbiciune, după multiple lovituri primite în propriul teritoriu din partea Israelului. În plus, ordinul de atac a fost deja dat de ayatollahul Ali Khamenei. 

Uciderea lui Ismail Haniye, lider politic și negociator în conflictul din Gaza, a vrut să arate că Israelul nu are niciun gând de a încheia acest masacru. De altfel, nu doar loviturile aeriene au făcut din Gaza un vast cimitir, ci și foametea. 

Procurorul Curții Penale Internationale, Karim Khan, care este și consilierul regelui britanic, a scris în declarația sa că „Israelul a privat în mod intenționat și sistematic populația civilă din toate părțile Gazei de obiecte indispensabile supraviețuirii umane”. 

Asta s-a întâmplat în mai, când Procuratura Curții Penale Internaționale a cerut emiterea de mandate de arestare pe numele ministrului israelian al Apărării, Yoav Gallant și pe cel al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, precum și pentru trei lideri Hamas, pentru crime de război și crime împotriva umanității.

Între timp, situația din Gaza s-a înrăutățit total. ONU, ai căror lucrători sau centre de refugiați au fost la rândul lor ținte ale atacurilor israeliene, face apeluri disperate de ajutor. 

Pe acest fond, în ciuda faptului că în Iran tocmai a câștigat președinția un reformist, medicul chirurg Masoud Pezeshkian, Israelul nu a arătat decât că dorește escaladarea conflictului, amenințând cu lovituri aeriene preventive asupra obiectivelor militare și, probabil, a centralelor nucleare despre care se presupune, ca și în cazul Irakului lui Saddam Hussein, că ar ajuta la realizarea armei nucleare. 

După discuția cu Serghei Șoigu de acum două zile, președintele Pezeshkian a avut o întrevedere cu ayatollahul Khamenei - care are și atribuții militare, având în subordine Corpul Gardienilor Revoluției, o elită militară de aprox. 125.000 de luptători dispuși în unități militare, navale și aeriene, dar și cu o aripă de informații - și "l-a îndemnat pe acesta să prevină orice atac iranian direct asupra Israelului, pentru a evita escaladarea tensiunilor" - conform unor surse apropiate cercurilor de putere iraniene.

Situația însă e greu de gestionat.

Bibi Netanyahu, care a forțat vaccinarea întregii populații israeliene în "pandemie"; care a permis un atac barbar al Hamas de care fusese înștiințat de serviciile partenere (SUA și Egipt); care produce un genocid în Gaza pentru care este inculpat pentru crime de război de către CPI și pare că nu e interesat deloc de soarta ostaticilor deținuți de Hamas, are la dispoziție, spre deosebire de Iran, rachete nucleare. 

Având un profil clasic de sociopat, pentru care consecințele sunt prea puțin importante în realizarea obiectivului, Netanyahu nu se va da în lături de la folosirea acestora împotriva persanilor. Cu consecințe nu imposibil de întrevăzut.

Cum va ieși Iranul din această înfruntare cu Israelul, ce este sprijinit necondiționat de SUA? 

Cum va reacționa Rusia și China în cazul unor lovituri nucleare trimise de Israel în teritoriul iranian? 

Căderea Iranului ar fi o lovitură decisivă în proiectul unei lumi multipolare, așa cum și-o doresc țările asociate în BRICS, organizație din care fac parte Rusia, China și Iranul, lângă India, Brazilia, Africa de Sud șamd. 

Totodată Israelul ar fi, la rândul său, devastat de loviturile primite, chiar dacă armele vor fi convenționale, întrucât Iranul este o forță militară mult peste Afganistan, Irak sau Siria. În plus are forțe de luptă proxi, Hezbollah în Liban și Houthi în Yemen, dar și sprijinul altor entități statale din zonă care se opun dominației SUA, pe care unii au simțit-o implicit (Irakul, Siria, care încă au forțe militare americane pe teritoriu). 

În Iordania, un regat total supus Occidentului, unul din cinci cetățeni, inclusiv regina, sunt palestinieni refugiați în urma ocupării teritoriilor de către Israel, deci e greu de anticipat dacă această minoritate importantă ar rămâne impasibilă în caz de conflict armat. Turcia, la nivel declarativ, deși este stat membru NATO, este ostil Israelului și sprijină cauza palestiniană, precum și toate forțele politice din Irak. Pentru prima dată în ultimii ani, indiferent dacă sunt șiiți sau suniți, există un consens între arabi, chiar dacă unele state au conduceri obediente Occidentului Colectiv. 

Toată lumea se întreabă ce va urma. De fapt, în mintea tuturor stă, chinuitor ca un cerc de fier strâns încet cu șurubul, întrebarea dacă (unii se întreabă doar când) începe un război total în Orientul Mijlociu, care ar duce inevitabil spre război mondial. 

Asta numai Dumnezeu știe. 

La ce mizerie morală este în lume, mai ales între creștini, nu știu cum ne mai poate accepta. Nu ne putem baza mereu pe mila Lui fără margini.

Însă indiferent care va fi evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, impactul acestuia va fi global, întrucât toate traseele majore ale petrolului și comerțului îi aparțin.