Iulian Capsali: JULIAN ASSANGE ESTE LIBER!

Înalta Curte a Marii Britanii a cerut asigurări scrise de la tribunalul din Virginia, unde Assange trebuia să fie judecat, ca cetățeanului australian să-i fie acordate aceleași drepturi ca și cetățenilor americani, în conformitate cu Primul Amendament, care protejează libertatea de exprimare și libertatea presei.
„Faptul că SUA nu erau pregătite să ofere asigurări scrise i-a făcut pe judecătorii britanici să fie sceptici cu privire la soarta [lui Assange]”, a declarat un avocat specializat în drepturile omului.
„Julian Assange este liber”, a declarat Wikileaks într-o declarație postată pe X.
„A părăsit închisoarea de maximă securitate din Belmarsh în dimineața zilei de 24 iunie, după ce a petrecut acolo 1901 de zile. I s-a dat cauțiune de către Înalta Curte din Londra și a fost eliberat pe aeroportul Stanstead în cursul după-amiezii (de ieri), unde s-a urcat într-un avion și a plecat din Marea Britanie”.
Extrădarea lui Assange era cerută de Statele Unite pentru faptul că divulgase pe internet milioane de documente secrete americane din care rezulta că militarii americani au ucis zeci de mii de civili în Irak și Afganistan, cazuri care fuseseră ascunse publicului. Adică, pe scurt, Julian Assange își făcuse meseria de jurnalist.
Imaginile unui atac cu elicopterul american Apache la Bagdad, care a ucis o 12 civili ca într-un joc pe calculator, inclusiv copii, dar și doi jurnaliști, au făcut cunoscută platforma de presă, în timp ce publicarea în 2010 a sute de mii de documente clasificate americane despre războaiele din Afganistan și Irak, precum și documente diplomatice, inclusiv despre politicieni români, au făcut din Wikileaks una dintre cele mai notorii instituții de presă din lume.
Ca să poată fi eliberat, Assange, în vârstă de 52 de ani, va pleda vinovat pentru o acuzație de conspirație pentru obținerea și a dezvăluirea de documente clasificate de apărare națională a SUA, potrivit unui dosar la Tribunalul Districtual al SUA pentru Insulele Mariane de Nord.
Jodie Ginsberg, directorul executiv al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, a declarat pentru Al Jazeera că este „încântată” de vestea despre eliberarea așteptată a lui Assange. Ea a adăugat că acordul a fost o modalitate prin care administrația Biden a reușit să-și salveze imaginea, pe fondul presiunii crescute de a-l elibera pe Assange, în special din Australia.
Julian Assange a stat 7 ani refugiat în mica ambasadă a Ecuadorului din Londra, apoi a fost ridicat de autoritățile britanice și închis peste 5 ani la Belmarsh, închisoare de maximă securitate, în așteptarea extrădării în SUA, unde ar fi făcut 175 de ani de închisoare sau putea să-l aștepte chiar condamnarea la moarte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Olandezii ne-au furat și muzica lui Ciprian Porumbescu nu numai Coiful Dacic. Maria Toacă: ”Pe-al nostru steag e scris Unire” se cântă în Olanda sub numele de Imnul Maastricht, cu ”autor” olandez. Ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

NICU FANTASTICU - VIDEO. BTI: Întrebarea zilei: Va fi desființat președintele Nicușor de Băsescu & #Reziști pentru showul de la Polivalentă?
Recomandările noastre

Statul Paralel american s-a născut în Anglia – Cum a cucerit lumea - De ce Războiul Mondial a rămas singura sa șansă

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Piața Unirii demolată de Băluță cu tot cu cele mai întinse fântâni arteziene din lume în baza unei MINCIUNI COLOSALE! Afacerea frauduloasă costă bucureștenii 5 ani de coșmar și 200 de milioane de Euro. DOVADA FOTO

Constantin Barbu: ”A venit vremea să purificăm ierarhiile literare ale României și să nu distrugem memoria generațiilor tinere de astăzi care nu știu istorie literară obscură și subtilă!“ CĂRTĂRESCU, BLANDIANA, PREMIUL HERDER, OFIȚERUL SS ȘI AUSCHWITZ-UL
Secțiuni: Externe Opinii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Julian Assange
Locații: Australia Marea Britanie SUA
Subiecte: extrădare Julian Assange
Organizații: Wikileaks
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)