Iulian Rusanovschi: A FOST RESTAURAT MONUMENTUL EROILOR ROMÂNI DIN S. GORDINEȘTI, FOSTUL JUDEȚ HOTIN
În curtea Bisericii din sat, se păstrează până astăzi un monument închinat eroilor consăteni căzuți în luptele Primului Război Mondial. Înalt de aproximativ 3 metri, monumentul este străjuit de o cruce sculptată după motivul pomului vieții. Autorul care a îmblânzit piatra, a gravat texte pe toate suprafețele monumentului, pe latura din fațț fiind inscripționate următoarele cuvinte:
1916-1918
Gajiu Petru
Iacov I. C.
Ridicatu-sa
crucea aceasta întru
amintirea fiilor
satului Gordinești
cari au căzut în
focul cumplitului
război
Sub crucea care încununează monumentul, pe toate cele patru laturi ale primului bloc de piatră este eternizat un îndemn la pomenirea sufletelor celor căzuți pentru reîntregirea țării:
Rugați-vă pentru dânșii Eroii noștri
Pe celalate cinci blocuri de piatră suprapuse în formă de trepte, sunt înveșnicite numele eroilor căzuți în război, a căror amintire a fost data uitării în perioada sovietică:
Odihna vouă vi se cuvine și în slava Cerului sufletele voastre vor locui. Odihniți in pace.
Ridicatu’sa crucea aceasta întru amintirea fiilor satului Gordinesti care au căzut in focul cumplitului război
Gheor. Rața
Petru I. Albu
Ioan Gureu
Andrei Adam
Teodor Albu
Vasile Berliba
Eftimie Lungu
Simeon Creciun
Gheor. Mancus
Petr A. S. Crciun
Tureac Vasile Ivan
Pe lângă faptul că în satul Gordinești se păstrează cel puțin patru monumente interbelice, această opera amplasată în curtea Bisericii este singura din R. Moldova care elogiază „eroii căzuți în Carpați”. Având în vedere faptul că pe fațada monumentului sunt trecuți anii 1916-1918, credem că românii din Gordinești au luptat în Carpați împotriva armatelor germane în calitatea lor de militari încorporați în cadrul Armatei Ruse (aliata Armatei Române la începutul conflagrației):
În toate Liturghiile să-i pomenim pe frati cari au căzut cu mii-le în lupte din Carpați
Ioan Fedor
Vasile Gureu
Gheorghe Tureac
Petre Berliba
Ioan Bobutac
Filimon Creciun
Teodor Berliba
Petre Bunazoi
Ganiciru Panico G.L.
Macus Mihasu Corgi
Turiac Gheroghe Tra.
Ioan Hutu
Ioan S. Tureac
Vasile Iorga
Teodor Rața
Gheorghe Jaloba
Ioan Șt. Jaloba
Gheorghe Vier
Ioan D. Rața
Ioan A. Lungu
Teodor A. Lungu
Vasile Cotohoi
Pantelim. Gonciarov
Dometie Hrincu
… Teodor P….
În perioada sovietică monumentul a fost văruit în mod constat, iar peste ani straturile de var au acoperit în întregime numele eroilor. Lucrările de restaurare a monumentului au fost realizate de meșterul restaurator Răileanu Ion în perioada 16-17 ianuarie 2024. După efectuarea lucrărilor, monumentul a fost încredințat spre conservare preotului paroh, care și-a asumat obligația de a-l întreține în modul corespunzător.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Cea mai tare româncuță anti-plandemie - ActiveNews o caută pentru a-i premia curajul - VIDEO
Racul, Broasca și o Știucă - David, Pleșu și Ursula. Magda Ursache: Nu-i ușor să taci...
De ce a fost readus Trump la Casa Albă: Israelul devine noua Ucraină – fostă Covid
A ÎNVINS! Trump, al 47-lea președinte al SUA: VOI OPRI RĂZBOAIELE! Victorie categorică în statele-cheie. Kamala Harris și-a anulat discursul și a închis televizoarele. Liderii lumii îl felicită pe Donald Trump - LIVE TEXT din ZIUA și NOAPTEA ALEGERILOR
Secțiuni: Basarabia Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Iulian Rusanovschi
Locații: Republica Moldova
Subiecte: restaurare monument
Organizații: Asociația Monumentum
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)