ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Din câte m-am prins eu, românii sunt niște părinți tare buni, care-și iubesc copiii, au un înalt spirit de sacrificiu, nu ies niciodată din papucii lor de părinți, oricât de mari sunt copiii, și-i susțin până-n pânzele albe ale giulgiurilor lor de părinți.

Dacă nu mă credeți pe mine, îl credeți pe Preda, bănuiesc, cu al său Ilie Moromete, sau pe Creangă, cel care a scris un manual de utilizare corectă a copilăriei, atât de către copii cât și de către părinți, sau poeziile lui Coșbuc, sau luați la întâmplare ceva din literatura noastră, care fie vorba între noi nu-i nici vetustă, nici tristă așa cum zic unele profesoare „moderne”, care au impresia că Harry Potter e mai tare ca Nică, nu e, dar asta e altă discuție, și veți descoperi că tema relațiilor dintre părinți și copii e acolo, e o temă mare, care ne-a preocupat mentalul colectiv. 

Românii nu și-au sacrificat copiii decât pentru Dumnezeu, a se vedea Brâncovenii, și asta e tot o dovadă a iubirii supreme a oricărui părinte, să nu vrei să rateze copilul tău Împărăția din motive legate de existența biologică.
 
Revenind la timpurile noastre, o grămadă de părinți au plâns pe la aeroport și s-au trezit singuri doar fiindcă nu s-au gândit la bătrânețile lor și la acel mult cântat pahar de apă pe care copilul trebuie să i-l aducă, ci s-au gândit că probabil copiilor le va fi mai bine acolo, „afară”. 

Revenind la penibilul trist al zilelor noastre. 

Cred că dacă anul trecut părinții români au acceptat să-și vadă copiii legați la zâmbet a fost numai și numai din cauza faptului că degringolada era recentă și chiar credeau că astfel îi salvează. Prea puțini mai cred asta acum. 

De aceea nădăjduiesc că sâmbătă va fi multă lume în stradă la manifestația împotriva impunerii măștilor, mai ales în aer liber, curtea școlii, teren de joacă pentru copii. 

Numai cine a stat și a vorbit în mască ore în șir (6 de exemplu) știe ce înseamnă cu adevărat aceasta. Știe cum fugi în curtea școlii să-ți dai jos masca și să respiri aer direct cu nările tale care sunt pline pe interior de multe fire mici și vioaie, fiindcă, dacă nu știați, noi avem o mască pe interior, foarte deșteaptă, dată de Dumnezeu. O adevărată plasă de protecție, mult mai elaborată decât amărâta aia mască chinezească. 

Așa că eu una am să ies sâmbătă, am să stau ca o popică, nu am să strig, că nu-mi stă în fire, nici nu am să mă agit, dar am să fiu acolo, fiindcă cei care ne conduc trebuie să vadă că, oi sau nu, suntem mulți / multe. 

Și poate că lupii pot mânca una-două, dar niciun lup nu a mâncat niciodată, o turmă întreagă, fiindcă de la un punct încolo, li se apleacă și lor, oricât de lupi ar fi, avizi de putere și lacomi.