Din 1789 încoace, intelectualii nu au fost de partea libertății, dimpotrivă au furnizat muniție intelectuală tuturor celor ce-au căutat să suprime libertatea, au justificat toate regimurile liberticide și genocidare din Paris și până în Pekin, din Phnom Penh și până la Moscova sau St. Petersburg. Iar crima și teroarea făcute posibile de intelectuali au fost eficiente, regimurile susținute de elita intelectualității europene au făcut sute și sute de milioane de victime și totul a fost făcut în numele științei. Este util să ne reamintim că regimul care a sfârșit în 1989 a ucis, a oprimat, a distrus și pângărit în numele științei, mai precis în numele socialismului științific.

Intelectualii de astăzi justifică suprimarea libertății tot în numele științei, ne cer ex cathedra supunere oarbă, ne cer imperativ predarea libertății noastre către deținătorii exclusivi ai adevărului științific, ne cer să ne supunem deciziilor clasei tehnocrate, guvernarea acesteia urmând să fie luminată, corectă politic și sofisticată tehnologic. Desigur că vom avea parte doar de crimă și sărăcie, brutalitate și arbitrar, eventual un melanj de primitivism și degenerare va da o culoare aparte noii dictaturi științifice ce ni se pregătește.

Să vedem ce ne propune de astă dată așa-zisa știință, cum este posibil ca închiderea magazinelor de la ora 18:00 sau de la ora 20:00 să fie decisă folosindu-se argumente științifice, să disecăm mecanismele care fac posibil să ne păstrăm o mină serioasă în vreme ce anunțăm astfel de inepții. 

Noua știință – relevată exclusiv intelectualității tehnocrate, inaccesibilă nouă, celorlalți – pare a fi la granița dintre medicină, sociologie și ingineria materialelor textile, este posibil să participe și alte științe la simfonia științifică ce ni se propune. Principiul unificator este, desigur, statistica: datele sunt științific agregate statistic pentru a decide dacă închidem magazinele la ora șase sau la ora opt seara. Avantajele noii științe sunt evidente, dacă din ingineria materialelor textile putem lăsa de-o parte complexitatea fabricării covoarelor persane pentru a ne putea concentra asupra a ceea ce este important, mă refer la filtrele albastre, la fel se poate proceda și în medicină. De ce n-am renunța la idei perimate precum primum non nocere, atunci când știm că pentru a face omletă trebuie pur și simplu sparte niște ouă? Nu voi insista mai mult asupra naturii noii științe, să presupunem că marii preoți ai acesteia au găsit dozajul corect de medicină, sociologie, inginerie textilă etc., până la urmă suntem în secolul XXI, iar interdisciplinaritatea poate fi rezonabil gestionată. 

Oricare ar fi natura noii științe pe altarul căreia trebuie să ne sacrificăm libertatea, observăm ușor abuzul de statistică. Practic, deciziile se iau în urma prezentării unor date statistice ce ar trebui să credem că descriu cu oarecare fidelitate realitatea. Dar ce este, oare, statistica?

Nu voi nega utilitatea statisticii, este utilă atunci când vrem să descriem un fenomen pe care nu putem să-l înțelegem din punct de vedere rațional sau atunci când acesta - deși îl înțelegem conceptual - este prea complex pentru a-l descrie altminteri decât folosind date statistice. Cu alte cuvinte, statistica descrie și nu explică. Statistica este o formă de capitulare în fața complexității realității, este o formă de eșec euristic. Abuzul de date statistice nu este un argument într-o dezbatere, ci trădează tocmai lipsa argumentului rațional, descrierea statistică a realității neputând ține loc de argument rațional. 

Istoria Europei a început o dată cu silogismul, dacă a și b atunci c, rămânem europeni câtă vreme judecăm astfel. Desigur, argumentul logic are dezavantajul major că poate fi reprodus de oricine este dispus să-l verifice, o hârtie și un creion sunt foarte adesea instrumente suficiente pentru asta. Descrierea statistică a realității nu este însă la îndemâna oricui, trebuiesc culese date, este necesară o echipă, trebuiesc fonduri, condiționarea temporală este adesea prezentă, descrierea statistică a realității este practic nereproductibilă și de neverificat, aceasta devenind tocmai din aceste cauze irezistibilă și indispensabilă. Care ar fi putut fi înlănțuirea de silogisme cu ajutorul cărora să demonstrăm faptul că magazinele trebuiesc închise la ora șase și nu la ora opt? Cum am fi putut demonstra rațional că trebuie să purtăm mască atunci când suntem singuri pe stradă? Capacitatea rațiunii de a furniza argumente atunci când avem nevoie de ele este, desigur, limitată, statistica ne va ajuta însă ori de câte ori vom avea nevoie să creăm pâcla cu aparență justificativă atât de necesară nevoilor noastre.  

Deși mă simt stingher în mulțime, am fost să protestez împotriva restricțiilor și n-am auzit sloganul din titlu, am auzit strigându-se „Libertate!” și nu „Jos pandemia!”. Desigur, intelectualii de tot soiul s-au amuzat pe seama primitivismului celor care-au strigat „Jos pandemia!”, au considerat sloganul absurd, ca fiind neștiințific. De fapt, „Jos pandemia!” este clasicul strigăt „Regele e gol!”, căci cu toții simțim că regele e gol, că virusul chinezesc este folosit ca pretext pentru abolirea libertății, cu toții știm că jargonul pseudoștiințific al diverșilor oficiali este doar o farsă, că nu are nimic științific, că este de fapt o insultă adusă științei. La fel, sloganele împotriva medicilor ar trebui să le reamintească acestora de faptul că decizia de a risca viața unor oameni sănătoși prin vaccinare etc. pentru a salva viața mai multor oameni în prezent sănătoși poate, eventual, fi o decizie politică, dar în nici un caz nu poate fi o decizie medicală, abținerea de la a face rău fiind prioritară.    

Oamenii din mulțime au sesizat extrem de exact că cei care ne guvernează au interese divergente de ale lor, au înțeles că propagandiștii panicii – fie că sunt medici sau nu – s-au îndepărtat în mod interesat de la tradiția științifică europeană, că se ignoră restricțiile morale pe care generații de medici le-au considerat a fi de netrecut, iar reacția omului simplu este cea pe care o vedem pe ecranele televizoarelor. Și, ca mai întotdeauna, reacția omului simplu este în favoarea libertății, penalizează încălcarea brutală a tradiției, a cutumelor, penalizează, în ultimă instanță, lipsa de bun-simț a celor ce ne conduc.