Intelectuali de stânga și de dreapta, oameni îmbisericiți sau atei notorii, poeți, prozatori și publiciști, ziariști din toate trusturile și de toate confesiunile s-au prins în acest nou război civil cu o stranie înfierbântare. Cu o suspectă aprindere.

Unii îl apără pe Longhin, considerându-l un om providențial, citându-i și răspândindu-i predicile și venerându-l ca pe un sfânt contemporan.

Alții îl execută mediatic ca pe o slugă a lui Putin & Kiril-KGB, ca pe un eretic și o cârpă trădătoare.

Și unii și alții din taberele acestei triste gâlcevi se pretind patrioți. Au mereu la dispoziție o cărămidă tricoloră cu care se pocnesc în piept la ocazii.

Dar, în ardoarea lor, în ura unora față de alții și în zelul de a-și executa ordinele teo-geo-strategice care-i animă și mobilizează, uită tocmai adevărata miză, adevăratul miez al problemei: cei 500.000 de români din Bucovina.

Ei nu există în dezbaterea învrăbită de pe Dâmbovița: doar Jar și Kiril, Zelenski și Putin, NATO și Rusia, Bruxelles și Moscova. Doar cauzele străine ne animă.

Prigoniți, obijduiți, luați cu arcanul la oaste într-un război care nu e al lor, dezmoșteniți de limbă, jefuiți de istorie, Ei văd cum li se confiscă acum și bisericile.

Ultima mângâiere. Ultimul reazem.

Și noi, frații lor, ce facem? În loc să le sărim în ajutor, măcar cu aceeași grabă cu care îi ajutăm pe străini ori ne scoatem țara la mezat, ne războim între noi pentru cauze calpe.

Călcăm peste ei și peste bisericilor lor.

Sufletele lor au devenit câmpul nostru de luptă. Ruinele bisericilor lor au devenit cazemate pentru războiul dintre noi.

Și ardem una după alta, cu o diabolică sistemă, toate punțile pe care Ei s-ar putea întoarce acasă.

Dracul globalismului și al făr-de-granițelor își freacă satisfăcut copitele păroase.

Davos, națiune, halal să-ți fie!