Odată cu Plandemia, presa corporatistă s-a înrolat cu arme și bagaje în tabăra Sistemului, în lupta împotriva cetățeanului de rând. A fost un gest sinucigaș, care a însemnat moartea mass-media oficioase.

După un prim șoc, oamenii au început încet-încet să se trezească. Au înțeles că presa, în loc să-i informeze, îi minte pentru a-i aservi. Și au început să se orienteze către sursele de informații alternative.

Exact ca în cazul Hollywoodului – care s-a distrus singur, jucând totul pe cartea ideologiei progresiste – presa oficioasă și mincinoasă s-a trezit că i se prăbușesc tirajele și audiențele.

Patronii – primii care au încurajat înrolarea ziarelor și televiziunilor lor – sunt acum disperați: văd cum afacerile lor iau apă ca niște corăbii ciuruite și încearcă să le salveze în al 11-lea ceas.

Dar credibilitatea, odată pierdută, se recâștigă greu. Oamenii, fripți o dată, suflă și-n iaurt.

Exemplul cel mai bun este cel al Washington Post și al patronului său, megamiliardarul Jeff Bezos.

Wa-Po a fost considerat dintotdeauna vocea CIA. Însă, de-a lungul existenței sale, a încercat măcar să mențină aparențele.

Însă, odată cu Plandemia, și-a dat masca jos. A jucat pe față. Și s-a dus în cap.

Având acum spectrul falimentului în față, Bezos a încercat o lovitură de imagine: pentru prima dată, Washington Post a anunțat că nu susține pe nimeni la președinție.

Este o tradiție ca ziarele mari să își anunțe oficial preferința și sprijinul pentru unul dintre cei doi candidați. În anii trecuți, aproape fără excepție, Wa-Po i-a susținut pe candidații Democrați.

Acum, firesc, ar fi trebuit să își anunțe sprijinul pentru Kamala Harris. Nu a făcut-o.

Decizia lui Bezos a provocat un iureș exact unde se aștepta mai puțin: în sânul redacției. Jurnaliștii, stângiști și progresiști, recrutați și dresați ani de-a rândul după chipul și asemănarea patronului, s-au revoltat. Au sărit să muște mâna care i-a hrănit.

Pacificarea internă va fi extrem de dificilă și va lăsa urme adânci pe chipul Washington Post și al presei corporatiste în general.

Panicat, patronul a publicat în ziar o scrisoare deschisă către cititori în care încearcă să își explice gestul.

Textul scrisorii este foarte interesant. Direct sau printre rânduri, Bezos recunoaște un principiu elementar în capitalism: nu trebuie să îți înșeli clienții pentru că riști să îi pierzi totul.

Oligarhul a încercat să devină peste noapte socialist, dar să-și păstreze intact și purcoiul de bani. A constatat că este imposibil. (Adrian Pătrușcă)

Reproducem mai jos textul integral al scrisorii deschise a lui Jeff Bezos către cititori, așa cum a fost publicat în ediția din 28 octombrie a Washington Post și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Crudul adevăr: americanii nu mai au încredere în presa corporatistă

Mesaj din partea proprietarului.

De Jeff Bezos, proprietarul Washington Post

28 octombrie 2024

În sondajele publice anuale despre încredere și reputație, jurnaliștii și media cad constant spre coada listei, adesea doar la un punct peste Congres. Dar, însondajul Gallup de anul ăsta, am reușit să cădem mai jos chiar decât Congresul. Profesia noastră este, azi, cea mai puțin credibilă dintre toate. Este evident că facem ceva care nu funcționează.

Îngăduiți-mi o analogie. Mașinile de vot trebuie să îndeplinească două condiții. Trebuie să numere corect voturile și oamenii trebuie să creadă că ele numără corect voturile. A doua condiție este separată și la fel de importantă ca prima.

La fel și cu ziarele. Trebuie să fim corecți și lumea trebuie să și creadă că suntem corecți. Este o doctorie amară de luat, dar adevărul este că nu îndeplinim a doua condiție.

Cei mai mulți oameni cred că media este tendențioasă. Cine nu vede asta înseamnă că nu urmărește cu atenție realitatea, iar cei care luptă cu realitatea, pierd. Realitatea este campionul care nu a fost înfrânt niciodată.

Ar fi simplu să dăm vina pe alții pentru prăbușirea de lungă durată și constantă a credibilității noastre (și, urmare ei, pentru declinul influenței noastre), dar o mentalitate de victimă nu ajută. A te plânge nu este o strategie. Trebuie să muncim mai mult ca să controlăm ce putem controla pentru a ne crește credibilitatea.

Girul politic dat de presă nu contribuie cu nimic la înclinarea balanței în alegeri. Niciun votant ezitant din Pennsylvania nu va spune: „Mă iau după ce gir dă Ziarul A”. Niciunul. Ce face girul de presă, de fapt, este să creeze o percepție de prejudecată. O percepție de lipsă de independență a presei.

A pune capăt acestor andosamente este o decizie de principiu și este cea corectă. Eugene Meyer, editorul Washington Post între 1933 și 1946, a gândit la fel și a avut dreptate. Decizia de a nu gira niciunul dintre candidații la președinție, de una singură, nu este suficientă pentru a ne spori cota pe scara încrederii publice, dar este un pas semnificativ în direcția bună.

Îmi pare rău că nu am făcut lucrul ăsta mai devreme, înainte cu mult de alegeri, când atmosfera nu era atât de încărcată emoțional. A fost din cauza unor pregătiri necorespunzătoare, nu rezultat al vreunei strategii intenționate.

Aș mai vrea să clarific că aici nu este vorba despre niciun quid pro quo. Nu am consultat niciuna dintre campanii și niciunul dintre candidați, la niciun nivel, înainte de a lua această decizie. Ea a fost luată integral în interior. Dave Limp, directorul executiv al uneia dintre companiile mele, Blue Origin,s-a întâlnit cu fostul președinte Donald Trump chiar în ziua în care am dat anunțul.

Am oftat din rărunchi când am aflat, pentru că știam că asta va da muniție celor care ar vrea să spună că decizia noastră nu este una de principiu. Dar adevărul este că nu am știut dinainte despre această întâlnire. Nici măcar Limp nu a știut despre această întâlnire dinainte; întâlnirea a fost programată la repezeală în acea dimineață. Nu există nicio conexiune între această întâlnire și decizia noastră privind andosamentele prezidențiale și orice sugestie că n-ar fi așa este o minciună.

Când vine vorba de aparența de conflict de interese, eu nu sunt un proprietar ideal pentru Post. În fiecare zi, undeva, un director de la Amazon sau de la Blue Origin sau cineva de la una dintre multele mele fundații filantropice ori companii la care am acțiuni ori în care investesc va participa la o întâlnire cu oficiali guvernamentali. Am scris odată că Post este, pentru mine, un „factor de creștere a complexității”. Este. Dar se vede treaba că și eu sunt un factor de creștere a complexității pentru Post.

Puteți vedea asta în sensul că averea și interesele mele de afaceri sunt un obstacol în calea intimidării sau, dimpotrivă, o rețea de conflicte de interes. Numai propriile mele principii pot înclina balanța într-un sens sau altul.

Vă asigur că vederile mele pe subiect sunt, de fapt, principiale, și cred că istoria mea ca proprietar al Post din 2013 încoace susține această afirmație. Sunteți, desigur, liberi să credeți ce doriți, dar desfid pe oricine să găsească măcar o singură situație în acești ultimi 11 ani în care am pus presiune pe cineva de la Post în favoarea propriilor mele interese. Nu s-a întâmplat.

Lipsa de credibilitate nu afectează doar Post. Ziarele noastre surori suferă de aceeași problemă. Și nu este doar problema media, ci a întregii noastre națiuni. Mulți oameni se îndreaptă spre podcasturi făcute pe genunchi, spre postări lipsite de acuratețe pe rețelele de socializare și spre alte surse de știri neverificate, care pot împrăștia dezinformarea și pot adânci diviziunile cu mare viteză.

Washington Post și New York Times câștigă premii, dar vorbim din ce în ce mai mult numai pentru o anumită elită. Tot mai mult, de fapt, vorbim cu noi înșine. (Nu a fost întotdeauna așa – în anii nouăzeci, aveam penetrare de 80 la sută în casele oamenilor din zona metropolitană a Washingtonului).

Unde nu mi-am împins înainte interesul personal și nici nu am s-o fac vreodată, nici n-am să permit ca acest ziar să rămână pe pilot automat și să dispară în irelevanță – depășit de podcasturi neverificate și de vorbe de clacă pe social media; nu fără luptă. Este prea important. Mizele sunt prea mari. Acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de o voce credibilă, de încredere, independentă, și de unde poate acea voce să vină cel mai bine dacă nu din capitala celei mai importante țări de pe pământ?

Pentru a câștiga lupta asta, va trebuie să ne exersăm alți mușchi. Anumite schimbări vor însemna revenirea la cum eram în trecut, iar altele vor fi invenții noi. Criticile vor face parte integrantă din orice e nou, bineînțeles. Așa e mersul vieții pe lume. Nimic din toate astea nu va fi ușor, dar va merita efortul. Sunt foarte recunoscător să fac parte din această nouă întreprindere. Mulți dintre cei mai buni jurnaliști din întreaga lume lucrează la Washington Post și muncesc pe brânci în fiecare zi să ajungă la adevăr. Ei merită încrederea oamenilor.