Judecător Mădălina Elena Dârdeci: Pledoarie pentru profesie

Gânduri amare printre rânduri
Cred în dreptate, dar, mai presus de toate, cred în ADEVĂR!
Cred că toți oamenii se nasc frumoși, buni la suflet, dar ceva sau cineva, la un moment dat, le rupe sufletele și, astfel, devin răi...
Cred că a fi judecător nu este o profesie, ci o menire pentru că oamenii buni, oamenii răi își pun sufletele în mâinile noastre...atâta incredere au în noi.
Își așează viața în mâinile unor necunoscuți!
Menirea noastră este în sala de judecată, nu detasati sau delegați în functii care nu au nicio legătură cu această menire.
Judecător este cel care intră în sala de judecată!
Acela este singurul care înfăptuiește actul de justiție!
Deci nu ma mai insultati cu cei care au făcut altceva, dar le place sa li se spună magistrati sau asimilați.
Întotdeauna m-am gândit că evoluția mea, ca profesionist, înseamnă să parcurg toate etapele (examene de promovare) și să ajung, visam eu, naiva, sa fiu judecător la ICCJ!
Nu mai visez de mult timp la asa ceva.
Sunt copleșită de volumul de muncă, simt că fug contra timpului și viața mea...chiar asa, viața mea privata, unde este? Ce-am făcut cu ea?
Unde m-am irosit?
Trebuie sa fiu ...condamnată pentru că am ales să rămân în instanță fără sa ma detașez?
Trebuie sa fiu...condamnată pentru că îmi iubesc copilul pana la disperare și ca îmi doresc sa petrec cu el cât mai mult timp?
Are 16 ani ai nu știu cum a crescut.. sau cine l-a crescut!
Oare sunt de condamnat pentru că vreau să fiu și judecător și mamă?
Legile nu sunt făcute de mine, judecătorul!
Eu sunt obligata sa le aplic. Bune, proaste, eu trebuie să le aplic!
Asa ca vin și intreb: ce vă doriți cu adevărat cu mine, judecătorul? Cu noi, judecătorii?
Suntem mult prea săraci pentru un act de justiție vulnerabil.
Și nu se face nimic pentru a opri acest tăvălug..
Vom fi spulberați nu doar noi, judecătorii, ci și voi, cei care aveți încredere și va adresați instanțelor judecătoresti!
Sper sa nu apuc vremurile când, la gura sobei, voi povesti nepotilor mei că au fost cândva judecători în România...
Suntem mult prea săraci că să ne permitem luxul de a nu avea judecători în România...

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Mădălina Elena Dârdeci
Subiecte: Justiția în România
Organizații: Judecătoria Sectorului 2 Ministerul Justiției
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)