Suntem înainte de toate în fața unor memorii scrise cu empatie, autorul reflectând deseori asupra unor aspecte din istorie necunoscute în profunzime pe care încearcă să le elucideze cu ajutorul unor întâmplări personale importante, dacă nu cumva chiar providențiale. Efortul de a stabili granița dintre „axa binelui” și „axa răului” pretinde să ai un volum considerabil de istorie și cultură pentru a înțelege sensul adânc al „binelui” și al „răului”, condiție pe care Nicolae Dima o probează cu prisosință. Totul este văzut prin lentila celui care interpretează cu mult discernământ detaliile care contează. Părerile pe care le împărtășește în aceste amintiri asigură o lectură indiscutabil esențială. 

 

Pe întinse segmente, „Jurnalul unui idealist” dobândește, prin extensie, detaliere și stil narativ, alura unui veritabil roman memorialistic, dar bogăția informațiilor, comentariilor politice și multitudinea excursurilor îi conferă o valoare reală superioară. Prin destinul neobișnuit al autorului și prin calitatea lui de a consemna, ca martor, evenimente mișcătoare, jurnalul se impune ca o piesă importantă a unui extraordinar „puzzle” configurat de memoriile marilor figuri ale exilului românesc, constituind o operă confesivă însemnată.

 

Un sumar „apetisant” incită viguros la lectură. Structurat pe patru părți, volumul include fragmente din jurnalul ținut în țară, începând de prin 1960 și continuând cu însemnări din Occident și America până recent.

 

Partea I („Prima tinerețe”) relevă subdiviziuni componente cu titluri pertinente: „Jurnal din tinerețe”, însemnând selecțiuni din jurnalul ținut în București și până când a plecat din țară, grupate oarecum tematic pentru a le atribui mai multă coerență, conține referiri originale despre caracter, despre destin, convingeri și credință, frământările anilor ’60 și anii de studii, ani de cumpănă, absolvirea facultății și ultimul an în țară. O mențiune specială: „Jurnalele și însemnările mele din America, din Occident și de pretutindeni sunt multiple, dar discontinue. Ele încep în lagărul de refugiați de la Traiskirchen, de lângă Viena, unde am ajuns în octombrie 1968 și apoi sunt reluate într-o formă sau alta și pe sărite până în ziua de azi” (p. 31-32). 

 

Urmează adnotări privind religia și înțelepciunea, creștinismul, hinduismul, iudaismul și despre Creator, selecțiuni din vechea înțelepciune a Chinei și din înțelepciunea arabă. „Jurnal de specialitate. Istorie și geografie” este o lecție condensată vizând istoria drept cadru, ce ne mai învață istoria, geografia ca destin, minicuriozități și nanogânduri, numere și... superstiții. „Jurnal de pe mapamond” menționează considerente demne de atenție: China și locul ei în lume; America și globalizarea; Alte însemnări din America; Columbia University (Lumea academică de acum 50 de ani); Universitatea și diplomația publică.

 

Partea a II-a („Schițe, eseuri, momente din închisori”) poate fi considerată un model de memorialistică inspirată de încercările tragice trăite în spațiul concentraționar românesc. Experiența existențială relatată cu justificate detalii îl integrează pe Nicolae Dima în rândul memorialiștilor creatori ai unui tip de literatură aparte, în care personajul și autorul se întâlnesc în suferință, fapt pentru care dezvăluirile memorialistice de acest gen au farmecul unei sincerități pe care nicio ficțiune nu le poate atinge. Viața în închisoare cu privațiunile și severitatea împinsă până la limitele absurdului este marcată de o sfântă comuniune de credință și speranță. Aversiunea față de natura coercitivă a comunismului este permanent contracarată, pe parcursul scrierii, de emoționante reflexii creștine. 

„Închisoarea politică de pe timpul comunismului a reprezentat un întreg univers, iar pentru noi, tinerii din acele vremuri, era ca o universitate deschisă. Numai acolo puteai întâlni în aceeași celulă profesori universitari alături de cei mai simpli oameni, militari bravi alături de dezertori, și oameni cu frica lui Dumnezeu alături de criminali!” (p. 95).

Această secțiune conține câteva portrete de persoane din închisoare (și nu numai) care i-au produs o impresie puternică, de neuitat, portrete dublate de nedisimulate aprecieri. O simplă înșiruire a titlurilor în ordinea în care se succed în carte este elocventă: Tristețe! Mare tristețe!; Insomnie; Dezamăgire; Greva foamei; Părintele Iovan-Jilava 1956; Comisarul Nicu Adamescu; Evrei din închisoarea Aiud; Inginerul Georgescu Topazlău; Părintele Ioan Bardaș; Aiud-Camera 354; Fratele Jeravlev-„Fantoma” din închisoarea Aiud; O amintire lugubră din închisoarea Gherla; Evocare-Părintele Calciu între mit și realitate. Secțiunea se încheie cu o scurtă prezentare a unor poezii în închisori.

 

Partea a III-a („Jurnalism Politic Est-European”) face dovada indubitabilă a măiestriei jurnalistice a autorului. Probleme de maximă actualitate sunt tratate cu luciditate, analizele conducând la obsesive reflecții. Sunt enunțate în termeni fără echivoc observații generale privind războiul din Ucraina, precum și existența a două viziuni de guvernare actuale, respectiv viziunea capitalist-occidentală și viziune comunist-orientală. Aparențele și realitățile circumscrise războiului, precum și implicațiile românești în contextul resetării mondiale sunt subiecte spinoase cercetate cu mare atenție. Autorul răspunde unor întrebări retorice din prezent frecvent vehiculate: Ce vor globaliștii?, respectiv Cine sunt rușii și ce vrea Rusia azi?, continuând cu Rusia-Ucraina: privire retrospectivă și „Mesianismul” rusesc. Frământările autorului implică răspunsuri pe cât de adevărate, pe atât de dure (Lumea Occidentală și-a pierdut sensul), dar și referiri strict personale încorporate în mini-eseul „Evreii, România, Israel și Ucraina”. 

Alegerile din 2024 din Statele Unite, motivează justificate comentarii: Cu cine votăm?; O mare dilemă; Impact imediat al alegerilor; Trump, Orban și Transilvania. În finalul părții a III-a revine o referire ce trimite la o obsedantă preocupare, majoră, pentru autor: Basarabia și Republica Moldova-„Sunt un sceptic... optimist”, Nicolae Dima precizând: „Pe lângă lucrările specifice și conferințele pe care le-am susținut în acest scop, m-am angajat în lobby pe lângă Congresul SUA din Washington și am făcut cunoscută problema Basarabiei și Bucovinei legislatorilor americani. Lucrările pe care le-am depus sunt mărturii rămase pentru totdeauna în analele oficiale ale SUA”. De menționat că este reprodus textul scrisorii semnate și de alte câteva personalități românești, scrisoare trimisă în noiembrie 2024 Președintelui SUA. Un grupaj foto alcătuit de fotografii din arhiva personală a autorului întregesc această penultimă parte a volumului.

 

În fine, din perspectivele sumbre ale zilelor de azi, trădând îngrijorări și apăsătoare neliniști, autorul își încheie cartea cu o amplă examinare a situației țării noastre în contextul geopolitic actual. Ultima parte a volumului, Partea a IV-a, se intitulează „Evoluția recentă a României”. 

 

Problemele de maximală stringență care frământă și agită viața politică a României sunt semnalate probând o uimitoare putere de observare și îndreptățind o evaluare amănunțită a realității. Subtitlurile sunt pertinente, provocând concluzii demne de analizat: Alegerile din Decembrie 2024; Îl cunosc pe Călin Georgescu; Cine se teme de Georgescu?; România și șarpele Boa; Globalizarea și suveranismul; Anul 2025: Frământări și speranțe; Pro și contra Georgescu; Între idealism și realism; De ce Călin Georgescu?; Scrisoare deschisă; România și geopolitica internațională; Lipsurile națiunii noastre; Se apropie Ziua Basarabiei; Vin rușii!; Negocierile Trump-Putin și... România; Păcatele noastre; Iertarea creștină și lumea actuală; O vedere globală: 1975-2025; Suveranism; Soroșism și globalism; O victorie pirică; Geopolitica și resetarea lumii; România și Polonia; Hoarde, popoare, neamuri și națiuni; Tragedia României; Dilema NATO 2025; Națiune și naționalism; Despre Transilvania; România în criză de legitimitate; Despre Era Iliescu; Uniunea Europeană; Omenirea la răscruce; România nicăieri!; America, Israel și lumea actuală; O speranță geopolitică… 

 

Ar mai fi multe de comentat pe marginea unei lucrări atât de dense, de plină de idei și, la urma urmelor, destul de dramatică, dar voi încheia cu reproducerea unei mărturisiri a autorului din finalul volumului: „Cu voia Domnului, în iulie 2026, voi împlini 90 de ani și spun sincer că nu-mi doresc mai mult. Prin natura mea idealistă, trebuia să mă nasc în secolul al XIX-lea. Am avut neșansa să mă nasc cu o sută de ani mai târziu și să «mușc» adânc din frământatul secol XX. Acum, am intrat deja în altă lume și nu mă încântă cu nimic modul în care a început acest veac nou. Admit însă că sunt curios să aflu cum se va încheia actuala eră coruptă, imorală și anticreștină. Sunt cumva optimist, deoarece am rămas integru și am încercat să-mi fac datoria, dar pe măsură ce trec anii, îmi pierd încrederea în oameni. Cred nelimitat în Conștiința supremă și sunt convins că în final Dumnezeu va face dreptate”.