De ce au nevoie românii, mai mult ca oricând, în zilele noastre? De unitate, pentru că în demersul nostru vrem să aducem în atenția românilor momentul Unirii. Au existat, din fericire, în negura istoriei, momente când românii au fost uniți în cuget și simțiri, au fost inspirați în idei și acțiuni, de a-și lua soarta în mâini, de a privi cu îngăduință la trecut și a vedea speranțele din viitor și a decide sub sceptru luminii patriotice. Un astfel de moment de grație este și Unirea Principatelor Române de la 1859.

A fost Cuza un ales al lui Dumnezeu? Se pare că da, pentru că s-a dovedit a fi omul potrivit la evenimentul istoric potrivit. Pe de o parte, era un om echilibrat, inteligent, hotărât, cu dragoste de țară și cu un farmec aparte al personalității sale, pe de alta, el a beneficiat de o situație politică internațională specială, care a favorizat alegerea sa ca domnitor.

Totuși, ideea unirii și realizarea ei, în final, se datorează, în mod special, curajoșilor tineri din generația pașoptistă, personalități marcante ale vremii de atunci, care studiaseră istoria românilor și care erau destul de inteligenți și maturi să negocieze la nivel diplomatic, dar și suficienți de tineri pentru curajul pe care îl manifesta. Revoluția de la 1848, chiar dacă a eșuat, a avut cel mai complet Program Politic de până atunci prin intermediul căruia s-a tras un semnal de alarmă lumii întregi, având un răsunet fără precedent. Pașoptiștii, vrem nu vrem, au creat o deschidere diplomatică uriașă către lumea occidentală, în mod special, Franța și Marea Britanie.

De asemenea, nu putem vorbi de Unire fără să amintim de Războiul Crimeii (1853-1856, fiind purtat între Imperiul Rus și o alianță a Imperiului Francez, Imperiului Britanic și a Imperiului Otoman, la care s-a alăturat și Regatul Sardiniei. Soarta și urmările războiului aduce o contribuție însemnată la realizarea unui scenariu al politicii internaționale favorabil șansei unice de înfăptuire a Unirii.

Cine a realizat, totuși, Unirea? Unii spun că au realizat-o străinii, alții susțin că au înfăptuit-o tinerii pașoptiști. Nu, nicidecum. Unirea Principatelor Române de la 1859 a fost realizată de către români cu sprijinul marilor puteri occidentale, un aport deosebit l-a avut Franța prin Napoleon al III-lea. În acest sens, putem spune că ideea unirii s-a născut la Paris, dar s-a înfăptuit de către români la 24 ianuarie 1859.

Iată ”Jurământul lui Cuza”:

”Jur în numele Sfintei Treimi și în fața țării mele, că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesul Patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei. În toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit și pe cel ce m-a urât, neavând înaintea ochilor decât binele și fericirea nației române. Așa, Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor.”

"Români! Unirea este îndeplinită! Naționalitatea română este întemeiată... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România!"

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza a văzut lumina zilei la 20 martie 1820 într-un orășel de provincie, orașul Bârlad, din Moldova și a plecat la cele veșnice la 3 mai 1873, la Heidelberg, Imperiul German. Elena Cuza, soția lui Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 17 iunie 1825, la Iași și a fost o prezență discretă și un reper în activități filantropice în dezvoltarea asistenței medicale, dar și prin acțiuni în sprijinirea educației și culturii.

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. El a fost ales ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859 și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, astfel fiind înfăptuită Unirea celor două Principate, cunoscută în istorie și ca ”Mica Unire”, constituind, practic, fundamentul de bază al statului național România.

Unirea era importantă atât pe plan politic, militar, economic, administrativ, cât și în domeniul spiritual, prin unitatea de credință creștină. Referindu-se la importanța Unirii, Cuza spunea: ”Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atâta de mult timp.”

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești.

După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.

Comandor (r) Ștefan Popa

 * * *

Duminică, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment esențial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la București de Adunarea Electivă a Munteniei prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Țării Românești într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată duminică, 24 ianuarie 2021, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniți Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliții Nifon al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei, precum și toți cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române, informează Basilica.ro.