ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Și cum stăteam eu așa, parcă-parcă mi s-a făcut dor să aflu ce mai face și ce mai gândește domnul Liiceanu Gabriel. Nu mi-a părut rău că mi-a trecut prin cap așa o trăsnaie. Căci domnul Liiceanu tocmai a produs un text antologic, un text-fluviu despre ultima sa grandioasă dezamăgire...

Este ușor de remarcat că, în general, domnul Liiceanu este un personaj dezamăgit. Pe dânsul cineva mereu l-a înșelat, profitând de credulitatea sa vecină cu... cu... ei, hai să rămânem la termenul „credulitate” și să nu zicem cu ce seamănă... și a durat mult de tot până când onorabilul nostru naiv și-a dat seama cum au profitat niște nemernici de el!

Întâi a fost Traian Băsescu... acesta a înfipt în inima generoasă a filosofului o întorsătură de discurs care l-a lăsat cu gura căscată, de-a trebuit ca după aceea Liiceanu Gabriel să-și țină necontenit falca sprijinită-n două degete... Știți poza lui celebră... ei, de la surpriza aia i se trage! Cu lacrimi în ochi, elevatul nostru personaj a scris un editorial de dor și jale, care a umezit pagina virtuală a REVISTEI 22:

„Când alegi un om politic sau când îl susții în mod public, nu înseamnă nici că te căsătorești cu el, nici că îți devine «prieten». Neajunsul alegerilor moderne ține de faptul că în societățile cifrelor mari nu știm în mâinile cui ne punem soarta. Nimeni nu-ți garantează că nu vei deveni, odată ajuns la cârmă cel pe care l-ai ales, victima cabotinismului lui. Oricum vei alege o mască. Și vei afla prea târziu că te-ai înșelat.(...) Cel care în noiembrie 2006 citise în Parlament discursul de condamnare al comunismului fără să se lase intimidat de huiduielile huliganilor lui Vadim Tudor, cel care trecuse prin două destituiri înfruntând singur chipurile schimonosite de ură ale celor 322 de parlamentari, cel care declarase că între fratele lui și justiție alege justiția poate fi regăsit astăzi alături de cele mai sinistre figuri din peisajul nostru politic, contestând cot la cot cu ei DNA-ul și deplângând distrugerea de către justiție a «marilor oameni de afaceri români»...” ( SCARA FERMECATĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU, 1 octombrie 2016, REVISTA 22)

Dureros, nu? Dăcât că aceea nu avea să fie singura lovitură... căci următorii care l-au dezamăgit au fost colegii de la GRUPUL DE DIALOG SOCIAL. Această dezamăgire s-a „lăsat” cu 11 pagini de tânguiri și reproșuri, dar și cu o acuitate a văzului ceva de speriat, căci brusc Liiceanu a observat tot ce nu observase de niște ani buni:

„Așa se face că, încet-încet, am reușit să coborâm politețea la nivel de imoralitate. Căci din politețe și colegialitate am închis ochii când unii dintre noi își aduceau în Grup iubite, neveste, fii, nepoți, prieteni irelevanți sau persoane de care depindea un contract prelungit dincolo de vârsta pensionării.” (1 octombrie 2019, scrisoare către GRUPUL DE DIALOG SOCIAL, brusc ticăloșit...)

O altă lovitură necruțătoare în credulitatea sa exemplară a primit-o tot la acea vreme de la Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloș, membru marcant al USR, partidul pe care îmbufnatul nostru filosof l-a susținut cu trup și suflet (sau ce-o fi acela...):

„Despre membrul-marcant-Vlad-Alexandrescu s-ar putea scrie un eseu. Sau un roman despre un Dinu Păturică al vremilor noastre. (Vă mai amintiți cum îl introduce Filimon în scenă? «… avea un nas cam ridicat în sus, ce-i indica ambiția și mândria grosolană».) Ceva îmi spune, pornind de la felul în care se poartă (pus pe harțag, zâzanii și obrăznicii), că de la el se va trage destrămarea Grupului. El, și complezența iresponsabilă a câtorva dintre noi, întrețin aprins focul dihoniei.” (1 octombrie 2019, scrisoare către GRUPUL DE DIALOG SOCIAL, infestat de Păturici și Păturice...)

Necazurile s-au ținut lanț și, în timpul campaniei electorale din 2019, deoarece Liiceanu Gabriel ținea cu Barna și nu putea accepta ca acesta să fie tras de urechi în public. A fost perioada când s-a despărțit „la perdeluță” de Teodor Paleologu, care dorea și dânsul, ca omu', să ajungă președinte în România, de aceea nu avea cum să-l pupe-n cur pe rivalul Dan Barna, alesul lui Gabriel. Dezamăgirea aceea cruntă a născut următoarele:

„Cum ajunge în fața unui microfon, Paleologu îl beștelește pe Barna. De ce o face? Ce îl mână oare în luptă? L-am auzit recent pe liderul USR la o emisiune TV afirmând că «Paleologu nu-și mai aparține». Nu a dat detalii (…) Dacă «Paleologu nu-și mai aparține», atunci cui aparține el? Domnul Barna nu ne-a spus. Singurul răspuns care-mi vine în minte este: unei penibile vanități de copil răzgâiat. În fond, infantilismului lui. (...) Numai că, la capătul acestei comedii, tânărul acesta îmbolnăvit de sine însuși și amețit de fervoarea jocului în care s-a pomenit figurant, ar putea să realizeze ce rău i-a făcut României, netezindu-i, cu cele câteva viitoare procente ale sale, drumul către turul al doilea inomabilei Dăncilă.” (Gabriel Liiceanu, 03 noiembrie 2019, CONTRIBUTORS. ro)

În sfârșit, plin de cicatrice, maturizat de nesfârșitele lovituri ale vieții, Gabriel Liiceanu a dat glas ultimei sale dureri: nici Iohannis nu este ce-ar fi vrut el să fie. Și acesta i-a înșelat nesfârșita bună-credință:

„Orice promisiune e un cuvânt dat. Iar pe omul politic, ca pe orice om care promite, nu prea ai încotro, trebuie să-l crezi pe cuvânt, chiar dacă te-ai ars de-atâtea ori. Te-ai ars, și totuși speri. Continui cu disperare să speri. Sau nu mai speri și-ți iei lumea în cap. Slăbiciunea promisiunii e că oferă ca garanție a ținerii ei doar onoarea promițătorului. Deși știu toate astea, continui să iau vorbele celorlalți în serios și să aștept și să mă chinui trăind o vreme în orizontul lor de promisiune și de minciună la pândă. Știu și, cu toate astea, sunt ușor de înșelat. Încep prin a-i crede pe toți «pe cuvânt». Așa cum l-am crezut -și de aceea l-am ales- pe Klaus Iohannis ca președinte când și-a făcut campania anunțând ca program prezidențial «România educată». Dându-și cuvântul că va educa România, președintele țării și-a pus iscălitura pe contractul nevăzut făcut cu poporul lui. Neținută, promisiunea aceasta e cea mai plină de consecințe nefaste, pentru că ne distruge tuturor celor care am crezut în ea ultimele resurse de speranță...” („ROMÂNIA EDUCATĂ”? SAU „ROMÂNIA FURATĂ”?, Gabriel Liiceanu, CONTRIBUTORS. ro, 21 iunie 2021)

Hei, domnu' Liiceanu... domnu' filosof... ce observăm noi din cele de mai sus? Păi, observăm că așa-zisa „dreaptă” românească v-a îngropat speranțele de mai bine și v-a rănit impardonabil cu caracterul ei urât și cu obiceiul de a nu-și ține promisiunile. Dar, nu fiți trist! Căci există remedii! Votați, domnule, cu așa-zisa „stângă”! Votați Ciolacu! Votați Dâncu! Votați Stănescu! Vă asigur că veți avea parte de o satisfacție intelectuală garantată și, cu acest prilej, vă și răzbunați pe ticăloșii ăia care v-au frânt inima!

Dacă sunteți tare, deveniți agent electoral pentru PESEDEU!

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews