În decembrie 1944, nemții au încercat o manevră militară surprinzătoare care putea schimba dramatic soarta celui de-Al Doilea Război Mondial.

O analiză de Stephen Bryen publicată pe Substack și pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Mai mulți cititori ai blogului meu, Weapons and Strategy,  afirmă că există o asemănare între actuala bătălie de la Kursk și bătălia din Ardeni, care a avut loc în decembrie 1944 – ianuarie 1945.

Este un subiect care merită analizat.

Bătălia din Ardeni a fost o încercare a forțelor naziste de a opri înaintarea aliaților în Germania.

Hitler se confrunta cu două forțe aliate principale: britanicii și canadienii, în nord, și americanii, în sud.

Planul de război nazist era să divizeze armatele aliate și să se îndrepte spre vest, sperând să cucerească Anversul. Portul Anvers reprezenta principala linie de aprovizionare pentru forțele aliate.

Dacă operațiunea ar fi avut succes, aliații s-ar fi aflat într-o situație dificilă și probabil ar fi devenit dispuși să încheie o înțelegere cu Hitler.

Dacă SUA și Marea Britanie ar fi negociat cu Hitler, rușii ar fi rămas pe cont propriu. Iar germanii și-ar fi putut deplasa forțele de pe frontul de vest pentru a apăra Berlinul.

Hitler conta pe dezbinarea Statelor Unite și Marii Britanii cu Rusia nu doar pe câmpul de luptă, ci și din punct de vedere ideologic.

Hitler avea dreptate: după Ialta, în februarie 1945, și Potsdam, în iulie 1945, era clar că SUA (Roosevelt la Ialta, Truman la Potsdam) și Marea Britanie (Churchill la Ialta, Churchill și Clement Attlee la Potsdam) trebuiau să cedeze în fața lui Stalin, acceptând ambițiile teritoriale ale URSS în Europa de Est.

Un an mai târziu, la Fulton, Missouri, președintele american Harry Truman l-a primit la Westminster College pe Winston Churchill, care nu se mai afla la putere.

În discursul său, cunoscut sub numele de Discursul Cortinei de Fier, Churchill a spus:

„De la Szczecin la Marea Baltică până la Triest la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a lăsat peste continent. În spatele acestei linii se află toate capitalele vechilor state din Europa Centrală și de Est. Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, București, Sofia, toate aceste orașe celebre și populațiile din jurul lor se află în ceea ce trebuie să numesc sfera sovietică. Și toate sunt supuse, într-o formă sau alta, nu numai influenței sovietice, ci și unui control foarte puternic și, în multe cazuri, tot mai mare, din partea Moscovei.”

Dacă nemților le-ar fi reușit Ofensiva din Ardeni, Churchill nu ar mai fi ținut acest discurs.

Deși Războiul Rece, așa cum îl înțelegem azi, ar fi putut avea loc oricum, dinamica și teritoriile implicate ar fi putut fi diferite.

SUA era deja o putere nucleară, iar sovieticii, în ciuda pierderilor uriașe și a devastării teritoriului rusesc, ar fi putut fi obligați să regândească strategia teritorială adoptată de Stalin la Ialta și Potsdam.

În Ardeni, au fost implicate forțe foarte mari. La începutul bătăliei, forțele naziste erau mai numeroase decât cele aliate, atât din punct de vedere al efectivelor (500.000 față de 229.000) cât și al echipamentelor (557 de tancuri față de 488).

Până la sfârșitul bătăliei, proporțiile s-au schimbat, pe măsură ce aliații au adus mai multe forțe și echipamente, astfel încât forțele aliate numărau 700.000, iar Wehrmachtul ajunsese la 383.000. Aliații aveau 2.428 de tancuri pe teren (fără a lua în calcul distrugătoarele de tancuri), iar naziștii doar 216 (și începeau să ducă lipsă de combustibil).

La începutul bătăliei din Ardeni, forțele aliate de pe teren erau în principal trupe de mâna a doua, care nu erau la fel de experimentate precum trupele bine antrenate pe care SUA avea să le arunce în luptă, pe măsură ce aceasta se desfășura.

(O „armă secretă” a aliaților avea să se dovedească temerarul George Patton).

Pe de altă parte, forțele germane erau bine antrenate, extrem de disciplinate, cu luptători hotărâți și duri.

Există o asemănare între actuala bătălie de la Kursk și cea din Ardeni. În Kursk, Rusia nu dispunea de armata sa regulată. Pe de altă parte, brigăzile ucrainene erau printre cele mai bune de care dispunea Ucraina.

Înaintarea rapidă în interiorul Rusiiei, în jurul orașului Kursk, și cucerirea de cătune și sate este o dovadă clară a lipsei de pregătire a părții ruse și a exploatării acestei slăbiciuni de către partea ucraineană.

În Ardeni, nemții au fost ajutați de vremea nefavorabilă, care a făcut imposibilă recunoașterea aeriană pentru o perioadă de timp.

Aliații nu și-au putut folosi puterea aeriană împotriva forțelor inamice grupate.

Desigur, situația s-a schimbat atunci când vremea s-a îmbunătățit – și a făcut diferența, mai ales în ceea ce privește eliberarea Bastogne și distrugerea liniilor de aprovizionare germane.

Vremea la Kursk pare să fie frumoasă. Ucrainenii au profitat de ea pentru a lansa nenumărate drone și pentru a continua atacurile cu rachete și artilerie cu rază lungă.

Rusii au întârziat să își folosească dronele și artileria, în principal pentru că forțele regulate nu se aflau pe frontul din Kursk.

Este demn de remarcat și că recunoașterea rusă în Ucraina a eșuat să depisteze pregătirile ucrainene pentru asalt (așa cum au făcut și aliații înainte de începerea atacului din Ardeni).

De ce s-a întâmplat acest lucru la Kursk, nu este clar încă.

Totuși, este cât se poate de limpede că aliații nu au sesizat pregătirile germane în Ardeni.

În ambele cazuri, ceea ce au văzut sau nu au văzut a intrat în contradicție cu preconcepțiile lor despre capacitățile și intențiile inamicului.

Aliații nu se așteptau ca nemții să facă mai mult decât să încerce să își apere teritoriul, ceea ce înseamnă că aliații nu s-au așteptat la o ofensivă – și, cu siguranță, una atât de îndrăzneață precum cea lansată de nemți.

Aliații nu credeau nici că germanii se vor îndrepta vreodată spre Anvers.

La fel, și rușii își continuau planul de reducere sistematică a dimensiunii și capacității de luptă a armatei ucrainene.

Înaintările constante în Donețk, deși lente, începeau să frângă coloana vertebrală a rezistenței ucrainene – sau cel puțin așa credeau rușii.

Pe jumătate au avut dreptate, pe jumătate s-au înșelat.

Rușii au avut dreptate atunci când au afirmat că au impus costuri uriașe armatei ucrainene. În paralel, rușii distrugeau infrastructura critică a Ucrainei, inclusiv cea de energie electrică, transmițând astfel un mesaj politic conducerii și populației ucrainene.

Însă rușii au omis faptul că Ucraina încă mai dispunea de unele dintre cele mai puternice brigăzi ale sale, pe care le putea folosi în operațiuni speciale.

Ucrainenii au ales să le folosească la Kursk, în loc să le lase să fie măcelărite la Ceasiv Iar sau Niu York.

(O greșeală fundamentală a Rusiei a fost că nu s-a concentrat pe distrugerea brigăzilor de elită ucrainene. În schimb, rușii s-au concentrat asupra câștigurilor teritoriale și i-au lăsat pe ucraineni să decidă ce unități vor lupta unde.)

Prin comparație cu forțele masate în Ardeni, ofensiva din Kursk este destul de mică. La începutul luptei din Kursk, ucrainenii au angajat aproximativ 1.000 de soldați și o dotare modestă de blindate și artilerie.

Ucraina a folosit, de asemenea, apărarea aeriană, inclusiv baterii mobile Patriot, mijloace de război electronic și un număr mare de drone.

La fel, de partea rusă, în Kursk existau doar unități teritoriale care nu aveau blindate și nu dispuneau de arme antitanc moderne.

Când scriu aceste rânduri, rușii au adus ceceni și trupe Wagner (care fac parte acum din armata regulată).

Există informații conform cărora sunt în drum spre Kursk forțe mai mari, provenind din rezerva rusă și nu din unități care luptă în altă parte, în Ucraina.

Începând cu 11 august, cea mai mare parte a incursiunii a fost „stabilizată”, ceea ce înseamnă că, în bună măsură, atacurile ucrainene au fost contracarate cu succes.

Bătălia actuală de la Kursk nu seamănă cu cea din Ardeni. Scopul naziștilor a fost să rupă armatele americană și britanică, să le divizeze și să se îndrepte spre mare.

Scopul ucrainenilor este de a menține cuceririle teritoriale în Rusia cât mai mult timp posibil.

În ambele cazuri, însă, scopul l-a reprezentat negocierea. Dar nemții sperau să îi învingă pe aliați, în vreme ce ucrainenii nu au o astfel de speranță în ceea ce-i privește pe ruși.

Nu știm încă dacă Ucraina va fi capabilă să susțină ofensiva din Kursk. Chiar dacă va trimite mai multe forțe, nu va mai avea avantajul de care s-a bucurat în prima fază a bătăliei.

Astfel încât acțiunea ucraineană este un pariu cu mari riscuri politice și strategice.

Din acest punct de vedere, bătălia din Kursk seamănă cu cea din Ardeni.