ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


„Rugăciunea din inimă va fi singura noastră izbăvire!” spunea părintele Justin.

Scripturistic, forma de viitor a verbului e o variantă profetică, un fel de subliniere, în realitatea permanentă, pe care Părintele Justin a cunoscut-o din har și prin lucrarea preoției, a duhovniciei și a monahismului, și prin experiența atît de îndelungată și de variată a muceniciei din temnițele văzute și nevăzute ale lumii acesteia. Sfinții din închisori au văzut cît de esențială este această propoziție, ca unii care au cunoscut mai profund decât alte generații de creștini filocalici structura și fenomenele sufletului. Rugăciunea a fost singura lor izbăvire, rugăciunea lor a fost singura noastră izbăvire, și rugăciunea noastră, a creștinilor de azi, va fi singura izbăvire a neamului omenesc amenințat cu sfîrșitul. Și cum Adevărul este „Același, ieri, azi și în veac”, iar „Duhul este libertate”, „rugăciunea în Duh și Adevăr” este deci temelia veșniciei libertății noastre de oameni, și de aceea este și singurul lucru „dorit de Tatăl” de la fii. 

Rămas fără averi, fără orizontul expresiei, fără bucurii sociale, fără tihnă, fără activități, fără sănătate, fără hrana intelectuală și culturală, fără stimă de sine, fără intimitate, fără puteri, ajuns dincolo de cunoașteri, dincolo de discurs, dincolo de nădejdea în ceva al acestei lumi, omul a descoperit – întotdeauna – că mai mare decât cele care credea că-l identifică este nebănuita forță a conștiinței. La rădăcina ființei, con-știința, împreună-știința de Dumnezeu, glasul Făcătorului din om, puterea de pătrundere a adevărului lucrurilor, puterea de trecere peste cele create, poarta împreună-vorbirii cu Dumnezeu care duce la raiul puterii de a iubi, care eliberează de iadul neștiinței, singurătății, disperării și absurdului, con-știința e comoara în care luînd și punînd bănuțul dăruirii de sine care este rugăciunea, omul nu mai e „sărac și gol”, fiindcă învăluit în har, mantia luminii dumnezeiești îl ascunde lumii acesteia și-l arată înaintea lui Dumnezeu ca pe un fiu și stăpîn al ei.

Acolo, în tainicul adânc, în secretul involabil dintre Dumnezeu și om, conștiința e pieptul în care Duhul Sfânt „suspină cu suspine negrăite”, în care El Însuși roagă pe Tatăl, în care Cuvântul Însuși Se rostește pe Sine mai presus de rațiuni sau Se tace pe Sine mai presus de cuvinte. În Arta și Știința aceasta care nu cer nici un meșteșug deprins de la alții, om și Dumnezeu împreună se descoperă unul altuia și creează cele mai frumoase sublimuri. Legătura cu Dumnezeu (re-ligia) este chiar dragostea care înflorește din acea stare-împreună într-o trezvită, smerită și uimită prezență.

„Să cunoaștem, fraților, puterea tainei!” cântă Biserica la întîmpinarea Părintelui ceresc a „metanoiei” (întoarcerii) fiului risipitor – căci intrarea în Biserică este Botezul, taina prin care conștiința, strigând de dorul rangului dintîi, primește de la Ziditorul ei ceva și mai înalt: puterea noetică, adică o mai înaltă afierosire (simbolizată prin inelul cu pecete). Mai puternic decât glasul conștiinței, pe care îl are orice om, puterea noetică este glasul cel deslușit al prorociei lui Dumnezeu în om. Fiindcă dacă în omul firesc „ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este cunoscut […], înțelegîndu-se din făpturi” (Romani  1:19-20), adică prin simpla observație a minții și prin sinceritatea inimii, chiar dacă mintea și inima sunt despărțite de la Căderea lui Adam în cei nebotezați, în omul duhovnicesc, adică în cel botezat, mintea și inima sunt unite într-un nou organ de conglăsuire cu Dumnezeu, într-un locaș duhovnicesc în care se săvîrșește rugăciunea. Și așa cum graiul nu este o înșiruire de litere, ci de sensuri, așa cum muzica nu este o înșiruire de sunete, ci de stări, așa cum dragostea nu este o înșiruire de plăceri și promisiuni, ci de împărtășiri și unimi, tot astfel rugăciunea nu este o înșiruire de cuvinte, ci o îmbăiere a sufletului în apele harului, o străluminare a tuturor ungherelor ființei prin lina străfulgerare a prezenței dumnezeiești.

De aceea rugăciunea este întîi de toate o stare de conștientizare a acestei prezențe, o chemare a ei evlavioasă și duioasă, o fierbinte sinceritate de a fi ceea ce ești (odihnindu-te de justificări și de neputințe) și de a fi ceea ce trebuie să fii (întărind în sine conturul icoanei lui Hristos pe care El Însuși a așezat-o, creîndu-te). Iar când fiul risipitor e astfel primit din nou în casa tatălui, acolo primește nu numai tainele despre sine, ci și tainele părintelui – căci aceasta înseamnă împărtășirea de jertfa Lui Însuși, simbolizată prin junghierea vițelului îngrășat. Iată o pildă a rugăciunii, dintre miile de chipuri arătate în Scripturi!

Sintetizat, rugăciunea este, așa cum arată Scriptura, însăși starea inimii cu și către și întru Dumnezeu. De aceea a folosit Părintele Justin cuvintele „rugăciunea din inimă va fi singura noastră izbăvire”. De ce precizează modul? Pentru că în felurile și treptele rugăciunii numai aceasta e cea eliberatoare de limite. Rugăciunea cu buzele n-a izbăvit pe fariseu, rugăciunea cu mintea n-a izbăvit pe ellin, rugăciunea cu fapta n-a izbăvit pe păgîn, dar rugăciunea din inimă a fost auzită și împlinită imediat și înainte de venirea Mîntuitorului și a Mîngîietorului în lume, și cu atît mai mult după venirea și rămînerea Lor. Precum este și scris: „Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu și în cugetul meu se va aprinde foc”  (Ps. 38:4), stih a cărui tâlcuire este în fapt toată activitatea și cateheza Sfîntului Paisie de la Neamț, a Sfîntului Grigorie Palama, a Sfîntului Simeon Noul Teolog și a tuturor dascălilor rugăciunii.

Așadar „rugăciunea din inimă” are două sensuri: unul vetero-testamentar sau a omului firesc, nebotezat, care înseamnă lucrarea evlavioasă a conștiinței naturale, și care cere silința de a nu călca îndemnurile conștiinței morale și silința de a folosi puterea sufletului și a minții către slăvirea lui Dumnezeu, și unul nou-testamentar sau a omului duhovnicesc, care înseamnă cunoașterea mai presus de fire a tainelor dumnezeiești revelate în om, care cere silința întregii ființe, conduse noetic prin har. Diferența dintre cele două înțelesuri este ca aceea dintre focul unei lumânări și focul din fulger – efortul este unul mult mai mare și efectul este mult mai mare. Dacă respectarea Legii vechi dădea omului natural puterea de a-și ține inima în evlavie, efectul cunoașterii de Dumnezeu fiind pe măsura efortului pentru El, în lucrarea Legii noi omul duhovnicesc se răstignește și înviază, trăind și cunoscînd în sine însuși pe Dumnezeu. „Împărăția lui Dumnezeu este a celor ce se silesc” spune Mîntuitorul, adică a celor ce cu efort caută puterea ei în lăuntrul lor. De aceea, rugăciunea nu este nicidecum o stare de relaxare, cum spun cei ce n-o cunosc, așa cum nici efortul intelectual sau fizic nu sunt relaxante decît pentru cei ce nu le fac, ci e vorba de o angajare totală, concretă, „din toată puterea ta, din tot cugetul tău, din tot sufletul tău, din toată ființa ta” în această iubire. Și așa cum în cunoașterea lumii acesteia cunoașterea cu simțurile, cu emoțiile și cu intuiția naturală este cea mai de jos, posibilă și animalelor, cunoașterea legilor naturale e posibilă și copiilor, iar cunoașterea legilor superioare este respectabila virtute a înțelepților, cunoașterea legilor mai presus de creație sunt cea mai înaltă treaptă a activității umane, și de aceea religia creștină, adică dezvăluirea lui Dumnezeu, este, prin înțelepciune superioară și prin putere pragmatică, domeniul cel mai înalt al existenței omenești.

Un exemplu: cînd Vasile Băncilă, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Traian Trifan, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu, și toți duhovnicii români (și cu atît mai mult, mai recent, Părintele Justin sau doamna Aspazia Oțel) vorbeau despre faptul că conștiința și sufletul sunt realități supra-firești, și prin urmare nu numai că nu pot fi descifrate de o altă conștiință, și cu atât mai puțin de un sistem inuman sau o mașină, lumea filosofică internațională abia bîlbîia definirea termenilor, amețiți de relativismul care acum își arată adevărata față anarhistă, iar elita academică nu se ridica nici la nivelul cosmologiei și antropologiei vechilor greci, ca acum, în ultimii ani, să apară un singur om, și acela încununat cu premiul Nobel, care să spună adevărul științific că „conștiința nu este computabilă, fiind inefabilă, și deci nu este nici cognoscibilă, nici alterabilă dinafară, nici transferabilă” (Roger Penrose). A trebuit un Nobel și 2022 de ani să se ajungă la ceva spus deja de Sfântul Pavel și de Părintele Justin atunci când vorbea despre identitatea „cuantizabilă” / biometrică.

E îmbucurător că știința se urnește chiar și după atîta timp, dar mai trist este că omenirea, adusă prin tot felul de trucuri la uitarea de conștiință, a ajuns, din lipsa rugăciunii, la cele mai mari absurdități din istorie. Să spui că o mașină are conștiință dar omul nu, să spui că robotul are suflet dar omul nu, să spui că viața peștilor și a păsărilor și a târâtoarelor are valoare, dar a întregii rase umane nu, să spui că tainele gîndirii și simțirii omenești sunt cunoscute de mașină, dar omul nu poate cunoaște tainele mașinii, să spui că arta europeană a ultimilor 2000 de ani este reducționistă, dar non-sensurile oferite de algoritmi sunt o artă superioară, să spui că realitatea obiectivă nu există, dar că realitatea subiectivă trebuie reglementată prin lege, să spui că omul nu e viu nici la 28 de zile după naștere, nici câtă vreme îi bate inima, dar că mașina are viață și să-i oferi cetățenie cu ocrotire de drepturi, să spui că femeia este superioară bărbatului, dar bărbatul e mai femeie decât ea, să spui că omul are dreptul să i se respecte pronumele despre care a fost reeducat să creadă că-l reprezintă, dar nu are dreptul să respire, să circule și să vorbească liber, să spui că omul nu are valoare pentru că este muritor și pentru că „nu cunoaște nimic”, dar mașina are valoare pentru că este „nemuritoare” și pentru că stochează multe informații, să spui că „omul cauzează încălzirea globală prin faptul că respiră” (! Davos, 2022), dar fabricarea mașinilor și a armelor crește pe zi ce trece, să spui că omenirea n-a fost niciodată mai evoluată, dar rata sinuciderii este cea mai mare din istorie, etc, etc, toate aceste lucruri sunt adevărata halucinație de opium de care demagogic vorbea începătorul ei, iar nu rodul vreunei civilizații respectabile.

Cine își poate menține sănătatea sufletească, în furtuna atâtor „nebunii mincinoase” (Psalm 39:6), fie dinafară (adică cele ale lumii), fie dinăuntru (adică șoptirile duhurilor rele), dacă nu omul care nu-și adoarme conștiința cu ele, ci o lucrează prin silința rugăciunii – a rugăciunii prin psalmi, și mai ales a rugăciunii lui Iisus, care-i ține mintea limpede și inima liniștită!

Rugăciunea nu este doar un dar pe care omul și-l face sieși, chemînd harul lui Dumnezeu să-i mîngîie rănile și să-i îndestuleze setea de bine, de frumos și de absolut, ea este și o suferință duhovnicească, o empatie profundă față de durerile lumii, o împreună-lucrare la mîntuirea lumii. „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Fil. 1:29); așadar este un dar al asemănării cu El. Multe credințe se roagă, dar adevărata rugăciune are în primul rînd Adresantul adevărat, în al doilea rînd forța reală (Duhul), în al treilea rînd efectul evident tuturor: darurile Duhului, mai prețioase decît toate bogățiile și cunoașterile lumii acesteia, ca unele care dăruiesc întregului neam omenesc discernămîntul, bucuria, nădejdea, pacea și dragostea.

„Duhul Sfînt vă va învăța pe voi toate” făgăduiește Adevărul Însuși rugătorilor; Duhul Sfînt „Care a grăit prin prooroci”, adică prin Scripturi și prin Sfinții Părinți, iar nu prin filosofii deșarte, diluate sau seci, ca mulți din clericii pseudo-duhovnicești atît de promovați de sistemul materialist-dialectic în vigoare. Despre rugăciune, spunea Părintele Justin: „Dacă rugăciunea ta este adevărată o știi din faptul că te doare inima pentru Adevăr, pentru Dumnezeu, pentru aproapele tău și pentru mîntuirea ta; aceștia care zic că se roagă, dar nu pricep nici pericolele zilei de azi, nici lacrima aproapelui, aceia nu se roagă”, iar despre prejudecata unora de a promova tot felul de personalități nule sau dubioase, Părintele spunea: „Dar ce, măi, s-au terminat toți Sfinții Părinții și toți marii duhovnici români, ca să trebuiască să-i auzim pe neopatristici?” Se referea desigur la versetul clar care zice „Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot așa făceau proorocilor mincinoși părinții lor.” De ce spunea Domnul aceasta? Pentru că Adevărul desparte oamenii în cei cu El și cei împotriva Lui, deci nu poate fi vorbit de bine decît cel care caută doar să placă tuturor, adică acela care sacrifică Adevărul. Dascălii adevărați ai rugăciunii sînt ea însăși și Sfinții Părinți care au dus-o la mari culmi, precum Părintele Justin Pârvu, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Paisie Velicicovschi, Sfântul Grigorie Sinaitul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Macarie cel Mare și toți Părinții Patericului.

Duhovnic desăvîrșit, Părintele Justin a călăuzit pe fiecare fiu duhovnicesc pe calea rugăciunii într-un chip unic, propriu aceluia, fiindcă fiecare om este unic și fiindcă cu fiecare om Dumnezeu are o relație unică.

Rugăciunea, ca una care plinește ființa omului cu podoabele harului, se face celui ce o iubește toate: și hrană, și băutură, și haină, și acoperământ, și platoșă, și suiș, și univers, și fericire, căci ea nu e altceva decît chipul prin care dragostea are grai și viața frumusețe. Rugăciunea neîncetată este, deci, a ajunge la a trăi cu adevărat.

Să ajute Bunul Dumnezeu să o lucrăm, ca să ajungem să ne îndulcim de roadele ei – și noi înșine, și cei pomeniți, și cei ce ne-au lăsat-o moștenire, și mai ales Domnul, Dorul și Ascultătorul inimilor noastre, amin.

La pomenirea Părintelui Justin, iunie 2022

Arhim. Hariton Negrea, Mănăstirea Petru Vodă

VIDEO:

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews