Îmi este greu, nespus de greu, să scriu acest cernit mesaj: a murit ambasadorul Nicolae Ecobescu. Personalitate marcantă a mediului nostru diplomatic și științific, de numele și activitatea căruia se leagă momente de referință ale procesului atât de complex și de sinuos al promovării și apărării opțiunilor vitale ale României în Europa și în lumea postbelică. Intrat, încă din anii de tinereții în corpul diplomatic, Nicolae Ecobescu a îndeplinit importante misiuni în calitate de ambasador, pentru ca, ulterior, să fie numit adjunct al ministrului afacerilor externe sau șef al protocolului de stat. Ceea ce i-a permis să acumuleze o impresionantă experiență ale cărei învățăminte a avut determinarea și înțelepciunea să le evalueze și să stabilească, potrivit celebrei sintagme de la Benedetto Croce citire,  ce e viu și ce e mort.

Evaluare în urma căreia a rezultat impresionanta crestomație de documente avânt genericul ,,ROMANIA Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii războiului rece’’, apărută sub egida Fundației Europene Titulescu, al cărei prestigios membru a fost ambasadorul Nicolae Ecobescu. Crestomație pe care consider că trebuie să o citească fiecare dintre cei care vor să discute, în cunoștință de cauză, despre această perioadă atât de controversată a  istoriei noastre. Dar nu numai  valoarea strict documentară a textelor inserate în cele treisprezece volume ale crestomației îi oferă un loc aparte în bibliografia de specialitate, ci și ideea esențială a acestei demonstrații incluse în fapte. Idee pe care, încă în Cuvântul înainte al primului volum, apărut în anul 2013, coordonatorul și unul dintre coautorii lucrării, ambasadorul Nicolae Ecobescu, o  exprimă în acești termeni: „Supraviețuirea și afirmarea României în noul context istoric (Europa și lumea de după cea de a doua conflagrație mondială n.n.), ca țel politic de însemnătate crucială, va reprezenta provocarea cea mai mare pentru regimul de la București. Sarcină complexă, complicată și extrem de dificilă, dar nesituată în afara posibilului’’. Idee continuată și dezvoltată astfel:,,Singura <>la îndemână, din punct de vedere rațional, rațional, legal și instituțional, dar în egală măsură și sub raportul șanselor de reușită, era aceea că DIPLOMAȚIA, în înțelesul deplin al termenului, ca mod de gândire și  stare de spirit, de elaborarea conceptelor, scenariilor și inițiativelor, de concepere a acțiunilor, măsurilor și pașilor de urmat, ținând seama de resurse și posibilități, dar și de dificultățile și riscurile previzibile’’. Argumentele incontestabile le oferă Nicolae Ecobescu făcând referire la o impresionantă suită de fapte, cum ar fi: distanțarea României de politica de bloc monolitic, supranațional impusă de Kremlin, oficiile de mediere ale diplomației românești în vederea normalizării relațiilor diplomatice între mari actanți ai politicii postbelice, ca să enumerăm numai câteva dintre revelațiile documentare ale crestomației. ,,Prin toate acestea - conchide analiza lui Nicolae Ecobescu -, România și-a  demonstrat capacitatea  de a fi realmente altfel, într-un mediu  internațional profund marcat de influența bipolarismului și de efectele nefaste ale Războiului Rece’’.

Nu contest, dacă vom citi aceste idei recurgând la grila unor partizanate ideologice și a unor șabloane reducționiste, aceste curajoase și temeinice aserțiuni ar putea fi răstălmăcite și deformate. Dar, dacă le vom aborda din perspectiva argumentului istoric, sunt convins că investigația lui Nicolae Ecobescu își va demonstra solid-argumentatele sale învățăminte. Rămânând, în acest fel, o constructivă și necesară provocare.            

Printr-o dureroasă împrejurare, trecerea la cele veșnice a ambasadorului Nicolae Ecobescu s-a petrecut în aceste zile când se împlinesc 160 de ani de la înființarea Departamentului Trebilor de Stat Străine. Eveniment care marchează piatra de temelie a diplomației moderne românești, în ale cărei anale Nicolae Ecobescu are un loc aparte, inconfundabil, pe deplin cuvenit. Fie ca amintirea sa să reprezinte un generos imbold pentru mediul diplomatic românesc de a prelua și duce mai departe cauza supremației și afirmării Românei într-o Europă și într-o lume dramatic încercate de conflicte, de revanșe, de amenințări și neîncredere.

Jurnalul Național