Anul acesta a ieșit din zona oniricului și a postat pe contributors.ro un text prin care parcă vrea să-și dea singur cu tesla-n coaste: „Complicii”. Despre ce este vorba? Liiceanu se ia la trîntă cu postul „Radio România Cultural” pentru că a postat pe site un articol în care amintea că s-au împlinit 8 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Ce l-a deranjat încă nu-mi este clar, căci, citind articolul lui Răzvan Moceanu, am constatat că nu este vorba decît despre o fișă biografică a unuia dintre marii regizori români, fără adjective exagerate, fără etichete nepotrivite.

Urcîndu-se iarăși în pod pentru a-și face o poză cu el deasupra lumii, Gabriel Liiceanu pare să fi redevenit instanța aceea căcăcioasă care pute de la distanță, punînd etichete pentru oricine, uitînd cine este el: „M-am întrebat care din cei doi – Păunescu și Nicolaescu – a contribuit în mai mare măsură, în calitate de complice, la perpetuarea năpastei Ceaușescu”.

Vă dați seama, tocmai el, care, în primele zile de după Revoluție, în timp ce scria „Apelul către lichele”, s-a aruncat în brațele celui mai odios stalinist, Silviu Brucan, șeful ziarului „Scânteia”, a cărui nevastă, Alexandra Sidorovici, a fost asesor popular în temutul „Tribunal al Poporului”, care a băgat în pușcărie toată floarea intelectuală a țării, inclusiv pe Constantin Noica, părintele spiritual al lui Gabriel Liiceanu:

 

Citind textul lui Gabriel Liiceanu, îmi dau seama că individul trăiește cu impresia că era în celulă cu Elisabeta Rizea sau Doina Cornea, pe care le invocă doar în speranța că astfel va cădea un praf de stele și pe umerii lui gîrboviți. Nu ne spune însă ce atitudine publică a avut el în vremea cînd Doina Cornea, de pildă, era bătută prin beciurile Securității. A protestat cumva atunci? Și-a rupt hainele de pe el în piața publică?

Ei, aș! Pe atunci își publica teza de doctorat, aceea cu plagiatul masiv, în care făcea apologia lui Marx! Ia, citește, domnule Liiceanu, această înregistrare a Securității în casa domnului Noica, publicată într-o carte chiar la Humanitas:

Și Liiceanu beneficia de stipendii din partea PCR, cu burse în Germania, cu excursii în Franța pentru a-i pregăti un „șnițel auriu” Monicăi Lovinescu, cea pe care, cu nemăsurată nerușinare, o pune pe același palier cu Doina Cornea și Elisabeta Rizea! Și, à propos, pe ce bază trecea el înainte de 1990 din Germania în Franța? Și, à propos, el de ce nu dădea Note la Securitate despre persoanele cu care s-a întîlnit în străinătate? Sau dădea? Și, dacă da, unde sînt?

Adică, îți vine să te întrebi: cît tupeu, cîtă meschinărie să aibă cineva să se creadă îndreptățit să invoce suferința Elisabetei Rizea, în timp ce el sta la masă cu Silviu Brucan, luîndu-și tacticos notițe? S-a ridicat atunci în picioare pentru a-l acuza pe Brucan de crimele făcute de nevastă-sa, Alexandra Sidorovici, și de staliniștii pe care-i reprezenta? Nici vorbă! Ia uitați-vă cum sta sfios în rîndul doi, lîngă aragaz, preocupat să nu scape vreo silabă a stalinistului Brucan:

Ar fi multe de spus despre impostură atunci cînd scrii despre Gabriel Liiceanu. Unele chestii le-am mai spus din 2007 încoace. S-a adunat însă atîta silă în dreptul acestui personaj, încît, de multe ori, refuz să mai scriu despre el de teamă că aș putea să scap de sub control cuvintele.

Un atît de harnic cultivator al imposturii ca Gabriel Liiceanu n-am mai întîlnit. Herta Müller, laureata Premiului Nobel, i-a spus în față că el a fost în vremea comunismului „Mitläufer”. I-a fost jenă celebrei scriitoare să-i spună ce este acum Gabriel Liiceanu.

 

Sursa: Cotidianul