Locul cel Sfânt
Căutați locuri sfinte.
Cel mai sfânt loc de pe pământ e Sfânta Masă din Biserică, unde sunt sfinte moaște de mucenici. Acolo în Sfântul Potir, e Trupul și Sângele lui Dumnezeu.
Loc sfânt e Biserica ta unde te-ai botezat, mănăstirile pline de rugăciune neîntreruptă, codrii plini de curăția naturii.
Loc sfânt e unde a călcat un sfânt, racla cu Sfintele moaște ale unui om bun și curat, icoanele făcătoare de minuni, izvoare de har.
Loc sfânt e răscrucea străjuită de Sfânta Cruce, Troița, izvorul unde veghează icoana Preacuratei.
Loc sfânt e pustia, ogorul de la țară, casa bătrânescă, pridvorul, icoana.
Loc sfânt e cimitirul părinților, pădurea de Cruci ale sufletelor vii.
Loc sfânt e în inima ta când te spovedești curat și te împărtășești cu Euharistia preasfântă.
Locuri sfinte sunt inimile pruncilor, ale bătrânilor credincioși care așteaptă o pâine caldă.
Loc sfânt e inima sărmanului în care șade Împăratul Hristos.
Căutați locul cel sfânt.
Că vine urâciunea pustiirii în locul cel sfânt și se vor spurca inimile din potire cu Dumnezeu în vase de necurăție.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)