ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege care prevede interzicerea mascată a prezenței insectelor în produsele alimentare comercializate în România. Astfel, produsele tradiționale românești nu vor putea conține sub nicio formă insecte, iar produsele consacrate cu o anumită denumire care au introdus lăcuste, larve, greieri și viermi nu vor putea fi comercializate în țara noastră. Mai mult, alimentele care conțin insecte trebuie vândute în standuri separate, cu inscripționări vizibile despre prezența insectelor.

România a reușit, pentru prima oară, să se opună Comisiei Europene într-un mod inteligent, fără să încalce Regulamentele UE. Autorizarea insectelor ca alimente pe teritoriul Uniunii Europene a stârnit un val de indignare și oroare printre români, care s-au temut că vor fi nevoiți să consume insectele fără să fie informați în mod clar și fără echivoc. Tocmai de aceea, parlamentarii PSD au elaborat un proiect de lege privind reglementarea utilizării făinii de insecte în prepararea/producerea produselor, precum și a comercializării acestor produse pe teritoriul României, care, practic, înseamnă o interdicție mascată a insectelor în alimentele vândute în țara noastră. Proiectul vizează Regulamentele UE de autorizare a introducerii pe piață, ca alimente noi, a larvei desicate de Tenebrio molitor (viermele galben de făină), a Locusta migratoria (lăcusta călătoare) sub formă congelată, uscată și de pudră, a pulberii parțial degresate de Acheta domesticus (greier de casă) și a larvelor de Alphitobius diaperinus (larvele gândacului de făină) sub formă congelată, de pastă, uscată și de pulbere.

”Necesitatea reglementării utilizării făinii de insecte în prepararea/producerea produselor, respectiv comercializării acestor produse pe teritoriul României a reieșit ca urmare a dezbaterilor ample din spațiul public românesc privind utilizarea produselor alimentare care sunt/conțin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piață ca alimente noi provenite din spațiul UE. Totodată, reglementarea utilizării făinii de insecte în prepararea produselor pe teritoriul României vizează protejarea produselor tradiționale românești, dar și informarea corectă a consumatorilor, astfel încât aceștia să fie în măsură să distingă și să diferențieze produsele alimentare care conțin insecte de produsele clasice”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Obligați să schimbe denumirea produselor

Potrivit proiectului de lege, pe teritoriul României, se interzice operatorilor economici utilizarea făinii de insecte în prepararea/producerea produselor prevăzute în Registrul Național al Produselor Tradiționale. Mai mult, sunt interzise producerea/prepararea/comercializarea produselor sub denumirea utilizată inițial, dacă acestea nu aveau printre ingrediente făina de insecte autorizată. În cadrul denumirii produselor vor fi folosite doar nume proprii distincte, ce vor conține în mod obligatoriu oricare dintre sintagmele ”cu…”, ”din…” urmat de numele popular al speciei de insecte, indiferent de procentajul acesteia în produsul final, se arată în proiect. Pentru a proteja consumatorii de orice confuzie, produsele care conțin insecte vor fi prezentate în suprafețele de vânzare clasice directe într-un stand separat, delimitat de standurile ce conțin produsele consacrate.

”Pentru corecta informare a consumatorilor și pentru a le da acestora posibilitatea să afle informații clare și complete cu privire la produsele alimentare care sunt sau conțin specii de insecte, operatorii economici au obligația de a afișa, la loc vizibil, ușor accesibil, lângă standul separat, informația că produsele alimentare sunt sau conțin specii de insecte. Afișarea acestei informații va fi realizată prin grija operatorului economic, pe suport sau panou, într-o culoare contrastantă față de culoarea de fond a panoului. Suportul sau panoul pe care se face afișarea trebuie să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori, indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit, cu font TIMES New Roman – font size 20”, se precizează în proiectul de lege.

Amenzi de 100.000 de lei

Totodată, indicarea informațiilor privind produsele alimentare care conțin specii de insecte comercializate on-line se face astfel încât informațiile să fie disponibile și accesibile înainte de finalizarea comenzii, pe suportul de vânzare la distanță, pe eticheta de preț sau ambalajul de transport, precum și în orice material publicitar. Și în meniurile din restaurante sau orice loc de alimentație publică, informațiile referitoare la prezența în alimente a speciilor de insecte trebuie să fie înscrise la loc vizibil, ușor accesibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice. Încălcarea prevederilor prevăzute în proiectul de lege, mai puțin cele referitoare la unitățile de alimentație publică, constituie contravenție și va fi sancționată cu amenzi de la 10.000 de lei la 100.000 de lei.

Parteneriat NAȚIONAL