ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sub faldurile amintirilor unui film vechi, în care o frază simplă sintetiza perfect un adevăr amar despre revoluții — „unii cu carte îi păcălesc pe alții fără carte, apoi uită de ei” — se conturează o meditație asupra transformărilor profunde care au redefinit fenomenele sociale și politice ale vremurilor noastre.
 
Dacă în paginile istoriei contemporane, revoluțiile aveau drept combustibil mase vaste de țărani și muncitori, coordonate adesea de intelectuali și studenți entuziasmați, astăzi acele vremuri par îngropate sub straturile groase ale unei lumi schimbate. Dar de ce s-a petrecut acest lucru?

Răspunsul, aparent simplu, este că acele categorii sociale care reprezentau masele de manevră au dispărut aproape cu desăvârșire. Țăranii, odinioară coloana vertebrală a oricărei mișcări sociale, sunt astăzi o raritate, cu prezența lor redusă la proteste sporadice ale fermierilor din Spania, Franța sau Germania. În România? Nimic, un tăcut vid social. Muncitorii, pe de altă parte, și-au pierdut rolul emblematic în marile bătălii sociale, înlocuiți de o economie tehnologizată și de o clasă mijlocie comodă, dezinteresată de agitațiile colective. Studenții, cândva avangarda idealistă a schimbării, nu mai sunt o forță de temut, iar grupul intelectualilor oportuniști, avându-l în frunte pe Andrei Pleșu, își concentrează activitatea exclusiv pe susținerea și promovarea programelor globaliste, ignorând astfel realitățile și nevoile profunde ale societății din care fac parte.

În acest context de gol istoric, apare o întrebare incomodă: cine va prelua rolul acestor armate revoluționare?
 
Globaliștii, maeștrii manipulațiilor subtile și ai ingineriilor sociale, au găsit o soluție neașteptată: un nou vector de presiune socială, construit pe identități și sexualitate.
 
Dacă odinioară tratatele de psihiatrie etichetau homosexualitatea drept o boală psihică, astăzi, printr-o reconfigurare bruscă a paradigmelor, aceasta a fost reîncadrată drept normă, chiar un simbol al progresului. Ceea ce era cândva alb a devenit negru, iar valorile autentice au fost înlocuite de nonvalori.

Dar de ce această pivotare radicală? Dincolo de aparențele unei lupte pentru drepturile omului, strategia ascunde un scop mai profund: implementarea unor măsuri antidemografice, mascate sub drapelul progresismului.
 
Susținerea căsătoriilor între persoane de același sex și chiar promovarea adopțiilor de către aceste cupluri nu sunt gesturi inocente. Ele reprezintă, în esență, lovituri directe împotriva fundamentului tradițional al societății — familia. Această celulă esențială, care asigură perpetuarea speciei umane și stabilitatea socială, este subminată cu bună știință. În numele unei ideologii așa-zis progresiste, globaliștii își promovează propria viziune distopică, bazată pe control demografic și pe iluzia că planeta ar fi prea mică pentru toți locuitorii ei.

Mai mult, prin acordarea acestor drepturi, aceleași grupuri devin resurse politice, înregimentate într-un nou tip de activism, menit să submineze statul de drept și să alimenteze conflictele sociale. Totul sub masca unei cauze nobile, dar cu obiective ascunse, care vizează un control social și politic tot mai apăsător.

Privind această panoramă sumbră, se impune întrebarea: nu asistăm cumva la o răsturnare a valorilor fundamentale, la o manipulare care își propune să destrame tocmai structurile care au ținut omenirea unită de-a lungul secolelor? 

În acest nou teatru al revoluțiilor tăcute, nu mai răsună ecoul mulțimilor strânse în piețe publice, purtând torțe aprinse ca simboluri ale luptei și schimbării. În locul lor, scena este dominată de discursuri atent șlefuite, meșteșugite cu o precizie aproape chirurgicală, care nu luminează, ci se ascund în umbre. Aceste cuvinte, ca niște pumnale invizibile, nu atacă fățiș, ci pătrund insidios în miezul valorilor noastre, destrămându-le fibra fără să lase urme vizibile.

Speranța, acel far luminos care ghida odinioară societățile prin vremuri tulburi, și progresul, promisiunea unui viitor mai bun, au fost dezbrăcate de sensul lor profund. Ele nu mai strălucesc, ci au devenit umbre palide, deformate, care se strecoară prin colțurile ruinelor unei lumi reclădite cu promisiuni false. Sub fațada acestei reconstrucții, însă, pulsează un vid rece, o lume lipsită de autenticitate, în care luminile adevărului au fost înlocuite de reflexii distorsionate ale unei agende ascunse.