ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Corb la corb nu-și scoate ochii”, așa se zice în popor. Nimic mai potrivit pentru aceste zile, în care, pe lângă penele negre, se respectă și sprâncenele unite, ca o fraternitate discretă, dar tenace: conjurația monosprâncenaților.

Nu, nu e vorba doar de o particularitate fizică, de acel arc pilos care refuză să respecte granițele firii. Ar fi prea simplu. Aici vorbim despre o „sinofrisă morală” – îmi permit o licență poetică, așa cum Andrei Pleșu folosește cuvântul „dialogabil” – o contopire a intereselor, o sudură invizibilă între indivizi care, deși nu seamănă la chip, se recunosc fără greș după fibra lor interioară. 

Îmi permit, cu modestă îndrăzneală, să-i numesc „sinofrisieni” sau „monosprâncenați”, drept un omagiu ironic adus acelei inventivități lexicale prin care unii își dau aere de originalitate. 

Acești sinofrisieni nu sunt uniți doar prin sprânceană, ci și printr-un crez comun: perpetuarea imposturii ca mod de viață. Au o ținută elastică, maleabilă, adaptabilă oricărui regim. Sunt cameleonii docili ai fiecărei perioade, cei care, la semnalul potrivit, își aliniază discursul, își ajustează tonul și scot din tolba deja roasă de minciuni metaforele de serviciu.

Andrei Pleșu – acest personaj emblematic al breslei – nu face excepție, ba, dimpotrivă, reprezintă prototipul. El mimează convingerea. La comandă, devine liric sau grav, invocă pilde, rostogolește epitete, toate cu o dexteritate de jongleur obosit, care știe că publicul nu mai cere autenticitate, preferând, în schimb, un spectacol burlesc.

În lunga sa carieră de acrobat al sistemului, a reușit performanța rară de a-i lăuda pe toți cei care, vremelnic, au ținut frâiele puterii. O fidelitate față de conjunctură, un devotament față de sinecuri.

Arsenalul său intelectual? O recuzită de teatru provincial: ideile altora – mai ales filozofice –, pilde cu Iisus, concepte aruncate ca niște confetti peste o scenă goală sau în fața unor oameni cu lacune intelectuale, o comoditate bine întreținută, o lene intelectuală mascată de fraze sonore.

În fond, monosprâncenații sunt periculoși prin perseverență. Ei se infiltrează și mimează creația. Trăiesc din reflexele unei societăți tot mai dezinteresate de cultură, dar încă vulnerabilă la aparențele ei.

Și astfel, sub arcada simbolică a sprâncenei unite, își dau mâna indivizi și mentalități. Conjurația monosprâncenaților, în care impostura devine regulă. Iar adevărul, ca un corb rătăcit printre ei, nu mai are curajul să-și apere ochii.

Acest text întrunește toate condițiile pentru a fi un pamflet.