ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Trădarea este o rană care sângerează în istoria fiecărui popor. Un nume care a devenit simbol al trădării în istoria mondială este cel al lui Vidkun Quisling. De altfel, atât de profundă a fost stigmatizarea acestui personaj în conștiința colectivă, încât numele său a fost transformat în substantiv comun în limba engleză, desemnând trădătorul prin excelență.

Vidkun Quisling nu a fost de la început favoritul lui Adolf Hitler, dar ambiția sa neobosită, lipsită de scrupule, l-a propulsat într-o poziție de influență politică. În mai 1940, pașii săi îl poartă la Berlin, unde își desăvârșește destinul. La întoarcerea în Norvegia, nu mai este doar un obscur lider de partid pro-nazist, ci un triumfător ce revendică gloria trădătorului. Ambiția sa fără limite cunoaște apogeul în 1942, când este numit prim-ministru, poziție pe care o menține cu înverșunare până în mai 1945, când naziștii sunt alungați, iar el cade pradă justiției noii ordini. Judecata poporului norvegian a fost promptă și categorică. Quisling a fost condamnat la moarte pentru crime de război și înaltă trădare. La 24 octombrie 1945, execuția sa devine un moment de răscruce în istoria Norvegiei, simbolizând reînvierea demnității naționale și triumful dreptății. Dar istoria nu i-a rezervat doar căderea rușinoasă în filele judecății unui tribunal. Numele său s-a transformat într-un stigmat lingvistic.

În paginile presei anglofone, „quisling” devine un cuvânt tăios, echivalent cu infamia colaborării. Un verb ce definește servilismul față de inamic, o emblemă pentru parazitismul moral — acela care supraviețuiește prin trădare, renunțând fără ezitare la orice urmă de principii morale. Numele lui Vidkun Quisling nu a fost îngropat doar sub rușinea istoriei, ci și în memoria limbii, drept avertisment perpetuu împotriva trădării.

Norvegienii au dovedit onoare și curaj. Nu au aplaudat trădătorii, ci i-au condamnat, stabilind un precedent de demnitate națională. Dar să ne întoarcem la realitatea României. Câți quislingi avem noi astăzi? Câți trădători și supraviețuitori-paraziți sug seva acestei țări, distrugând sistematic valorile naționale, subminând încrederea și risipind viitorul generațiilor viitoare?

Ar trebui, poate, să inventăm și noi un termen care să rămână în istorie, inspirat din numele unui politician autohton care a trădat într-un mod evident și dezonorant interesele României. 

Un simbol lingvistic care să devină o lecție amară pentru generațiile următoare, amintindu-le că trădarea nu poate și nu trebuie tolerată.

Dar mai important decât orice este când vom avea noi, românii, onoarea norvegienilor de a condamna fără echivoc trădătorii acestui neam. Când vom avea curajul să cerem socoteală celor care au distrus și continuă să distrugă tot ce a fost mai bun în această țară? 

Pentru că aplaudând trădătorii, devenim complici la dezintegrarea națională.

Istoria ne-a învățat că demnitatea nu se cerșește și nu se negociază; ea se câștigă prin onoare, prin curajul de a sta drept în fața furtunilor vremii. Lașitatea și obediența sunt monede false care cumpără doar rușinea și pierzania. Dacă vom aplauda trădătorii, ne vom pierde nu doar țara, ci și sufletul națiunii. 

Și astfel, viitorul nostru, golit de rădăcini și onoare, va fi doar o umbră efemeră, o fantomă ce pășește în urma unui destin neîmplinit.